O femeie a ajuns la spital după ce mașina ei a fost lovită de un alt autoturism care ieșea dintr-o parcare! Polițiștii au deschis o anchetă
O șoferiță a ajuns la spital, după ce mașina ei a fost lovită de un alt autoturism care ieșea din parcarea unui centru comercial din oraș!
Accidentul s-a petrecut în această dimineață pe strada Divizia 9 Cavalerie din Timișoara. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de poliție, dar și o ambulanță.
”Un bărbat în vârstă de 37 de ani a condus un autoturism în parcarea unui centru comercial, iar la intersecția cu str. Divizia 9 Cavalerie a intrat în coliziune cu un autoturism ce circula regulamentar, condus de către o femeie în vârstă de 58 de ani. În urma impactului, a rezultat o victimă, respectiv femeia în vârstă de 58 de ani”, transmite IPJ Timiș.
Victima a fost transportată la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Lasă un răspuns