Nu-ți bea mințile în noaptea de Revelion! Iată ce spun specialiștii că poți să pățești!
Revelionul este o perioadă de celebrare, dar și de excese. Alături de mâncare și cadouri, alcoolul face adesea parte din atmosfera festivă, însă, după o seară de băut, somnul devine mai puțin odihnitor. Dar cum influențează de fapt alcoolul somnul și sănătatea în general?
Specialiștii explică modul în care alcoolul perturbă somnul și cum poți preveni efectele negative ale acestuia, mai ales în perioada sărbătorilor.
Așadar, dacă consumi excesiv alcool riști să ai un somn fragmentat în a doua jumătate a nopții, căci, pe măsură ce organismul metabolizează alcoolul, apare o stimulare excesivă a creierului, ceea ce duce la neliniște și ritm cardiac crescut.
De asemenea, alcoolul este diuretic, provocând urinare frecventă și deshidratare, ceea ce contribuie la treziri repetate și somn de proastă calitate.
În plus, consecințele pe termen scurt includ oboseală, confuzie, dureri de cap și tulburări de dispoziție, cum ar fi iritabilitatea și anxietatea.
În cazul consumului regulat de alcool în perioada sărbătorilor, riscurile sunt și mai mari. Aceste obiceiuri pot duce la un ciclu de somn prost, oboseală cronică și slăbirea sistemului imunitar, crescând astfel predispoziția la infecții.
Pentru a preveni aceste efecte, experții recomandă hidratarea între băuturile alcoolice și evitarea consumului de alcool cu cel puțin trei ore înainte de culcare.
Totodată, menținerea unui program constant de somn și expunerea la lumină naturală pot ajuta la reglarea ritmului cardiac, îmbunătățind astfel calitatea somnului.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
Video: Copile traficate sau victime ale pornografiei, adicții care ucid și pericolele de pe internet! Lecțiile care i-au făcut pe elevii din Variaș să amuțească
Zone de relaxare, podcasturi și laboratoare smart! Cum arată liceele viitorului și ce proiecte au votat elevii în cadrul programului de bugetare participativă?
A murit compozitorul Horia Moculescu! Avea 88 de ani
Peste 50 de expozanți din întreaga țară participă la Salonul Industriei Ușoare! Evenimentul are loc până duminică, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT!
Cel mai prestigios spital privat din Viena aduce la Timișoara expertiză de ultimă generație în tratarea cancerului
Timișoara va avea o Grădină Botanică în care educația, știința și soluțiile verzi vor funcționa integrat!
Atenție cum vă alegeți chiriașii! O femeie și fiul ei de 15 ani au fost amenințați cu un cuțit de un bărbat, în momentul în care încercau să-l evacueze din apartament!
Vrei o vacanță care ți se potrivește perfect? Eturia lansează conceptul de TravelPrint, prin care îți poți personaliza concediul
Orbit de gelozie, un bărbat l-a tăiat de mai multe ori pe partenerul fostei iubite, cu două cuttere. Este acuzat de tentativă de omor!
VIDEO: Tir, în flăcări, pe autostrada A1! Au intervenit de urgență echipaje de pompieri
Se trage cortina la Cinema Johnny! Începând de săptămâna viitoare, spectatorii sunt așteptați la proiecții de filme, ateliere și spectacole de teatru și circ
Amenzi usturătoare pentru cei care nu au repectat normele din construcții și publicitate stradală! Ce nereguli au descoperit polițiștii locali?
Copiii din vestul țării, fără acces la neurochirurgie specializată! Întâlnire de lucru la CCIA Timiș, pentru găsirea de soluții concrete
Hotărâre definitivă! Familia care ocupa ilegal clădirea de pe Loga 52 va fi evacuată
Primăria suplimentează fondurile pentru achiziția a 10 troleibuze moderne! Decizia vine după ce prima licitație nu a atras ofertanți
Inspectorul școlar general, Aura Danielescu, trage un semnal de alarmă după ce o elevă de liceu și-a pus capăt zilelor: „E mai important să-i ținem în viață decât să-i încărcăm cu informații”
Simonis dă vina pe greaua moștenire, după descinderile în cazul demolării stadionului din Timișoara!
Lasă un răspuns