Skip to main content

Noi restricții de circulație, la Timișoara, începând de mâine! Ce străzi se închid traficului rutier?

XPilates & Spa

Șoferii timișoreni trebuie să se înarmeze cu multă răbdare când pleacă la drum! Asta pentru că Primăria anunță noi restricții de trafic ce vor intra în vigoare începând de mâine.

Municipalitatea anunță că la solicitarea operatorilor care prestează activități de reparații sau investiții, Comisia de Circulație a aprobat o serie de închideri și restricții ale traficului, necesare pentru efectuarea lucrărilor în condiții de siguranță.

Așadar se instituie restricții de circulație pe următoarele străzi:

  • Luni, 30.10.2023 – 20.11.2023, traficul rutier va fi închis pe strada Câmpului, pe tronsonul cuprins între strada Torac și strada Levănțica, pentru desfășurarea lucrărilor la drumurile municipale. 
  • Luni, 30.10.2023 – 17.11.2023, traficul rutier va fi restricționat în vederea executării lucrărilor la instalația de canalizare de pe strada Nicu Filipinescu, tronsonul cuprins între imobilul cu nr. 14 – intersecție cu bulevardul Take Ionescu. 
  • Marți, 31.10.2023 – 25.11.2023, traficul rutier se va închide pe strada Nufărul, tronsonul cuprins între strada Gării și strada Constantin Olănescu, pentru continuarea lucrărilor cuprinse în proiectul ”CL12: Execuție lucrări în proiectul în proiectul la rețeaua de apă și canalizare Timișoara Nord Lot 1”. 
  • Marți, 31.10.2023 – 13.11.2023, traficul rutier se va restricționa pe strada Avram Imbroane, pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Gheorghe Adam și intersecția strada Măcin și în dreptul imobilului nr. 62 pe a doua bandă de circulație. 
  • Miercuri, 01.11.2023 (ora 09:00) – 08.11.2023 (ora 17:00), închiderea unei benzi de circulație pe strada Ovidiu Balea pe o porțiune de aproximativ 100 m, în vederea realizării racordurilor rețelelor edilitare la zona de locuințe.
  • Vineri, 03.11.2023 – 15.11.2023, restricții rutiere pe strada Simion Bărnuțiu, în zona intersecției cu Badea Cârțan, sens spre strada Samuil Micu pentru desfășurarea lucrărilor la rețeaua de apă și canalizare.

Reprezentanții Primăriei recomandă șoferilor să folosească rute alternative în intervalele de timp menționate, ocolind zonele în care se derulează evenimente publice sau lucrări.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, în urma unui conflict izbucnit seara trecută pe terasa unui local din municipiul Hunedoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ