Skip to main content

Noi dovezi ale matrapazlâcurilor lui Simonis! Cum au fost fortați angajații primăriilor și oamenii săraci să muncească fără plată, pentru firma care demolează stadionul?

XPilates & Spa

Demolarea Stadionului Dan Păltinișanu s-a încheiat, însă matrapazlurile girate de președintele CJT, Alfred Simonis, ies la iveală, arătând clar că pentru baronii PSD legile sunt făcute doar pentru a fi încălcate.

SMZ Impex, firma cu pedigree PSD-ist, recompensată cu 12 milioane de lei din bani publici pentru demolarea stadionului, a ignorat cu desăvârșire obligațiile contractuale. În loc să își facă treaba cu angajații proprii, a lăsat primăriile să facă munca murdară: demontarea, transportul și depozitarea scaunelor vechi.

Primarii au fost transformați peste noapte în gunoieri, iar unii au trimis chiar localnici care primesc ajutor social să lucreze ilegal și nesigur.

La Buziaș, Sorin Munteanu a explicat pentru Sursa de Vest cum angajații lui au trebuit să demonteze scaunele împreună cu muncitorii firmei: „Ei (CJT – n.a.) au spus că ni le vor livra, dar să asigurăm noi transportul. Directorul de la club s-a ocupat, ei ne-au anunțat ziua când să mergem la stadion… Le-au demontat ăia de la firmă cu băieții mei.”

La Chevereșu Mare, situația e mult de gravă. Primarul Marcel Muia, coleg de partid cu Simonis, a fost nevoit să trimită localnici pe șantier, în ciuda faptului că accesul neautorizat era interzis și periculos.

Între timp, SMZ Impex a încasat milioane de lei fără să respecte legea, fără să își asume responsabilitatea și fără să livreze serviciul pentru care a fost plătită.

Întregul episod dezvăluie un mecanism de fraudă subtil, dar eficient: profitul unei firme protejate politic este garantat, în timp ce primăriile și comunitățile locale plătesc pentru lăcomia și neglijența altora.

Procurorii de la Curtea de Apel Timișoara investighează deja cazul, vizând fals intelectual, uz de fals și infracțiuni de mediu comise cu complicitatea mai multor instituții și sub protecție politică. În acest dosar au fost și mai multe percheziții, iar vizată a fost atât SMZ Impex, cât și unele firme contractate de aceasta.

Acum, în timp ce scaunele rupte și ruginite zac prin depozite improvizate, iar primarii își calculează pagubele, un lucru devine clar: povestea scaunelor donate se dovedește a fi un circ administrativ cu costuri uriașe pentru comunități și profituri uriașe pentru firma protejată de Alfred Simonis.

Banii publici au fost transformați, încă o dată, în câștig fără efort pentru firmele de partid, în timp ce legea și bunul-simț au fost călcate în picioare


Distribuie pe rețele de socializare

Comments (2)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Petronela Axinte See Full Bio

Group of people seated around a long conference table, discussing with papers and water bottles, flags in the background.

Timișoara intră oficial pe harta relațiilor economice româno-chineze, prin lansarea filialei locale a Camerei de Comerț și Industrie România–China (CCIRC). Petronela Axinte See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Petronela Axinte See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Petronela Axinte See Full Bio

Poster for EPICA 'Heart of the Jungle' with date 12.06 2026, listing Pascal Junior, Jay Ko, Silviu Andrei, DJ Romique, Mindblow, B.Mike, and others

Timișoara va găzdui vineri un eveniment caritabil dedicat sprijinirii copiilor cu autism și familiilor acestora, organizat în cadrul platformei de impact social EPICA. Petronela Axinte See Full Bio

Meteorologii au emis un cod galben de vânt și instabilitate atmosferică, ce vizează mai multe județe din partea de vest și nord-vest a țării. Petronela Axinte See Full Bio

Ai adoptat un câine, însă acesta nu s-a integrat încă în noul cămin sau simți că nu ai reușit să construiești o legătură puternică cu el? Petronela Axinte See Full Bio

Two men in business attire: left man outdoors at a construction site gesturing with a raised finger; right man in a blue plaid suit posing against a white background.

Ceea ce se întâmplă în aceste zile în PNL Timiș este mai mult decât o simplă dispută internă. Este o demonstrație de forță a lui Alfred Simonis și, în același timp, o dovadă a slăbiciunii cronice care a transformat filiala liberală într-o anexă a PSD. Petronela Axinte See Full Bio

Electric scooter lying on its side on a tiled pavement, with the deck and wheel visible in sunlight

În contextul îngrijorător al numărului tot mai mare de incidente în care au fost implicați tineri pe trotinete electrice, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș și Inspectoratul de Poliție Județean Timiș își unesc eforturile pentru promovarea unui comportament responsabil în trafic. Petronela Axinte See Full Bio

Young girl wearing a beige cap paints a colorful mural on a bright blue wall outdoors, holding a paintbrush and can of yellow paint.

Asociația Acasă în Banat dă startul celei de-a opta ediție a proiectului Color the Village. Astfel, satul Macedonia, din județul Timiș, devine, începând de mâine, gazda a peste 400 de voluntari din întreaga țară, care vor înfrumuseța localitatea. Petronela Axinte See Full Bio

Smiling woman in a white athletic jacket and blue pants poses beside a large circular race medal cutout at a marathon event.

UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea care s-a consacrat drept cel mai prestigios maraton din vestul României, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Petronela Axinte See Full Bio

Vor fi probleme cu apa, în mai multe localități din județ, ca urmare a unor lucrări efectuate de angajații Aquatim. Petronela Axinte See Full Bio

Man in suit giving a formal speech at a wooden podium with the Romanian presidential emblem, flanked by EU and Romanian flags.

În contextul negocierilor privind formarea unui Guvern tehnocrat, USR Tineret a adoptat o poziție oficială pe această temă și le cere liderilor de la nivel național să nu susțină instalarea unui astfel de executiv. Petronela Axinte See Full Bio

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Timiș, inspectori de muncă și de mediu și rerezentanți ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală au descins astăzi la o adresă din Timișoara, într-un dosar penal privind săvârșirea unor infracțiuni la regimul protecției mediului. Petronela Axinte See Full Bio

author avatar
Petronela Axinte