Skip to main content

Nicolae Robu, despre protestele anti-PSD: „Dacă nemulțumirea va continua să se vadă doar în stradă, nu și la vot, nimic nu se va schimba”

XPilates & Spa

Deși aflat în concediu, primarul Timișoarei a scris, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că este la curent cu ceea ce se întâmplă în Timișoara, dar și în România, referitor la mitingul diasporei.

Nicolae Robu spune că este mândru de felul în care protestatarii timișoreni s-au manifestat în ultimele două zile.

„Nu am avut deloc emoții că în Timișoara ar putea avea loc incidente la aceste proteste! Pt că îmi cunosc concitadinii și cunosc și forțele de ordine din Timișoara, pe liderii lor, mai precis. Timișorenii știu, de fiecare dată, să facă uz de dreptul lor democratic de a protesta, într-un mod civilizat, de-a dreptul frumos, putem, solid argumentat, spune”, a scris Robu pe Facebook.

CITEȘTE ȘI: Protestele anti-PSD continuă! Timișorenii au ieșit, din nou, în stradă

Referitor la situația din București, edilul-șef spune că intuia ce s-a întâmplat în capitală, deoarece, spune el, forțele de ordine de acolo s-au arătat, în nenumărate rânduri, inabile.

„În atâtea rânduri, forțele de ordine s-au arătat inabile, inabile mai ales prin rigiditate exagerată, prin incapacitatea de a face concesii acceptabile de la consemne, pt refularea tensiunilor în momentele în care acestea ajung critice, atitudine total inadecvată, după părerea mea, în fața mulțimilor. În fine, altfel și pt că în București, e o tristă tradiție ca alături de 99% protestatari civilizați, să se aciueze 1% indivizi de joasă speță, care -de capul lor, pt că atât îi duce sau orchestrat -nu putem exclude nici varianta asta, însă, mărturisesc, eu nu cred în ea-, nu fac altceva decât să ridice mingea la fileu celor în așteptare / căutare de motive de întinare a protestelor! Ei trebuie identificați și pedepsiți conform legii -pt că, nimeni -dar absolut nimeni!- nu trebuie să fie mai presus de lege! Tot așa cum trebuie identificați și pedepsiți reprezentanții autorităților care au comis abuzuri, cei care au recurs la forță -și încă la forță disproporționată!- în fața unor oameni pașnici!”, mai spune Robu.

CITEȘTE ȘI: Bilanțul protestelor anti-PSD. Câte persoane au fost rănite?

De asemenea, primarul Timișoarei a adăugat că atât timp cât oamenii vor continua să își arate nemulțumirile față de guvernarea PSD-ALDE, nu și la vot, atunci nimic nu se va schimba.

„Un lucru e cert: un segment consistent al poporului român e profund nemulțumit de guvernarea PSD-ALDE -evident: eu fac parte din acest segment!-. Dacă, însă, nemulțumirea va continua să se vadă doar în stradă, nu și la vot, nimic nu se va schimba! Protestele sunt foarte importante, ele au rolul de a trezi conștiințele civice, de a trage semnale de alarmă, de a-i pune pe gânduri și a-i determina să-și corecteze conduita pe cei împotriva cărora sunt îndreptate, de a coagula tabăra adversă acestora -apropo: avem, oare, înțelepciunea de a ne coagula sau vom continua să ne canibalizăm, să ne irosim pe ambiții veleitare, pe mize mărunte?!-. Nu trebuie să uităm că România de astăzi este membră a Uniunii Europene, iar în Uniunea Europeană, puterea politică se obține numai și numai prin alegeri, prin alegeri corecte, nicidecum prin mișcări de stradă!”, spune Nicolae Robu.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Mădălina ROȘU See Full Bio

Group of people seated around a long conference table, discussing with papers and water bottles, flags in the background.

Timișoara intră oficial pe harta relațiilor economice româno-chineze, prin lansarea filialei locale a Camerei de Comerț și Industrie România–China (CCIRC). Mădălina ROȘU See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Mădălina ROȘU See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Mădălina ROȘU See Full Bio

Poster for EPICA 'Heart of the Jungle' with date 12.06 2026, listing Pascal Junior, Jay Ko, Silviu Andrei, DJ Romique, Mindblow, B.Mike, and others

Timișoara va găzdui vineri un eveniment caritabil dedicat sprijinirii copiilor cu autism și familiilor acestora, organizat în cadrul platformei de impact social EPICA. Mădălina ROȘU See Full Bio

Meteorologii au emis un cod galben de vânt și instabilitate atmosferică, ce vizează mai multe județe din partea de vest și nord-vest a țării. Mădălina ROȘU See Full Bio

Ai adoptat un câine, însă acesta nu s-a integrat încă în noul cămin sau simți că nu ai reușit să construiești o legătură puternică cu el? Mădălina ROȘU See Full Bio

Two men in business attire: left man outdoors at a construction site gesturing with a raised finger; right man in a blue plaid suit posing against a white background.

Ceea ce se întâmplă în aceste zile în PNL Timiș este mai mult decât o simplă dispută internă. Este o demonstrație de forță a lui Alfred Simonis și, în același timp, o dovadă a slăbiciunii cronice care a transformat filiala liberală într-o anexă a PSD. Mădălina ROȘU See Full Bio

Electric scooter lying on its side on a tiled pavement, with the deck and wheel visible in sunlight

În contextul îngrijorător al numărului tot mai mare de incidente în care au fost implicați tineri pe trotinete electrice, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș și Inspectoratul de Poliție Județean Timiș își unesc eforturile pentru promovarea unui comportament responsabil în trafic. Mădălina ROȘU See Full Bio

Young girl wearing a beige cap paints a colorful mural on a bright blue wall outdoors, holding a paintbrush and can of yellow paint.

Asociația Acasă în Banat dă startul celei de-a opta ediție a proiectului Color the Village. Astfel, satul Macedonia, din județul Timiș, devine, începând de mâine, gazda a peste 400 de voluntari din întreaga țară, care vor înfrumuseța localitatea. Mădălina ROȘU See Full Bio

Smiling woman in a white athletic jacket and blue pants poses beside a large circular race medal cutout at a marathon event.

UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea care s-a consacrat drept cel mai prestigios maraton din vestul României, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Mădălina ROȘU See Full Bio

Vor fi probleme cu apa, în mai multe localități din județ, ca urmare a unor lucrări efectuate de angajații Aquatim. Mădălina ROȘU See Full Bio

Man in suit giving a formal speech at a wooden podium with the Romanian presidential emblem, flanked by EU and Romanian flags.

În contextul negocierilor privind formarea unui Guvern tehnocrat, USR Tineret a adoptat o poziție oficială pe această temă și le cere liderilor de la nivel național să nu susțină instalarea unui astfel de executiv. Mădălina ROȘU See Full Bio

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Timiș, inspectori de muncă și de mediu și rerezentanți ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală au descins astăzi la o adresă din Timișoara, într-un dosar penal privind săvârșirea unor infracțiuni la regimul protecției mediului. Mădălina ROȘU See Full Bio

author avatar
Mădălina ROȘU