Skip to main content

Nicolae Robu, candidatul PNL la funcţia de primar al Timişoarei! Desemnarea lui este doar o formalitate

XPilates & Spa

Preşedintele PNL Timiş, Alin Nica, spune că apele s-au liniştit în filială, contrar informaţiilor care apar, periodic în spaţiul public privind anumite “convulsii” care ar măcina organizaţia.

Iar o dovadă clară că până şi primarii dizidenţi s-ar fi întors în matcă ar fi aceea că toată lumea este de acord să îl susţină pe Nicolae Robu să revină în fruntea administraţiei locale.

CITEŞTE ŞI: Spectacole de excepție, în luna noiembrie, pe scena Operei Naționale din Timișoara! Vezi aici programul

Este sigurul cu şanse reale, spune preşedintele PNL Timiş care de atfel l-a înscris el personal pe Robu, în competiţia internă.

Exista posibiliatea să fii înscris sau se te înscrii singur(…) Sunt primul interesat să alegem cel mai bun candidat, care să strângă cele mai multe voturi în tolba partidului, la alegerile de anul viitor, aşa că este clar că vom alege şi aproape că l-am ales, pe cel mai bun candidat pe care oamenii îl vor în Timişoara. Iar sondajele pe care le-am făcut, pentru că nu luăm decizii pe sentimente, sau pe abilităţi, că fostul şi viitorul primar, Nicolae Robu, are cele mai mari şanse”, a declarat preşedintele PNL Timiş, Alin Nica.

În aceste condiţii, Robu este candidatul PNL, în proporţie de 99%, spune liderul organizaţiei judeţene, care precizează că 1% îl reprezintă validarea BPJ.

Este însă, o simplă formalitate, dă asigurări Nica, în contextul în care, toţi liberalii s-ar fi pus de acord cu aceată propunere.

“Vă asigur că toţi primarii sunt uniţi în jurul partidului, mai ales că noi am dat déjà semnalul, în contextul în care domnul Robu are cele mai mari şanse să fie candidatul PNL la alegerile de anul viitor. Unitatea noastră reprezintă motive de insatisfacţie şi de nemulţumiri pentru unii foşti membri PNL, pentru unii adversari politici şi pentru unele persoane care nu vor să vadă PNL câştigător la alegerile de anul viitor, dar vă asigură că nu vor avea scăpare”, a mai spus Nica.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Compania RETIM informează clienţii şi colaboratorii săi din județul Timiș asupra programului de lucru valabil pentru data de 1 Mai 2026.

Person signing a document with a black and gold pen at a white desk.

Primăria Timișoara îndeamnă persoanele care au depus anterior o cerere de locuință socială să își actualizeze dosarul în conformitate cu noul regulament de repartizare.

Aerial view of a railway construction site with a passenger train on the left and workers building along the tracks on the right, with houses and trees in the background.

Înaintează lucrările pe tronsonul de cale ferată Caransebeș-Lugoj, parte a magistralei care se modernizează cu bani europeni, proiect ce va permite trenurilor de călători atingerea unei viteze de circulație de până la 160 km/h, iar celor de marfă, 120 km/h.

Va fi weekend prelungit, cu prilejul zilei de 1 Mai. Ca în fiecare an, multe persoane aleg să își petreacă această zi în aer liber, la picnic sau grătar.

Close-up of a hand holding car keys and a blue ticket/permit, with a highway and a 'Video Control' surveillance sign in the background.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere trage un semnal de alarmă pentru șoferii din România: nu toate site-urile care vând roviniete sunt autorizate, iar unele percep costuri suplimentare ascunse.

Three-story beige-orange building with decorative window frames and an arched entrance, flags by the facade, under a clear blue sky.

Condiții greu de imaginat au fost descoperite, în urma unui control, de inspectorii DSP Timiș, la Liceul Teoretic „William Shakespeare” din Timișoara, unde învață 1.300 de elevi.

Drug paraphernalia spread on a dark marble countertop: jars with herbs, grinders, rolling papers, foil, and small containers; police logos appear in the corners, suggesting law enforcement involvement.

Un tânăr de 24 de ani din Timișoara este anchetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu.

Portrait of a man in a blue suit and white shirt standing against an aerial view of a rural town.

Risipă de bani publici, pe mofturile primarului. Se întâmplă într-o comună din județul Timiș, unde edilul a creionat bugetul pentru anul în curs, ținând cont de prietenii și poftele angajaților, nu pe investițiile necesare în localitate.

Societatea de Transport Public Timișoara anunță o serie de modificări privind circulația mai multor tramvaie din oraş, ca urmare a lucrărilor din Piața Traian.