Skip to main content

Nesimțire fără margini! Mai multe persoane, prinse în fapt de polițiști în timp ce aruncau gunoaie dintr-o dubă, la Timișoara

XPilates & Spa

11 persoane au fost prinse ieri, chiar în timp ce aruncau mormane de gunoi pe domeniul public, de polițiștii locali.

Cinci dintre aceștia au fost surprinși în timp ce aruncau resturi pe Bdul Liviu Rebreanu, pe un teren viran, unde s-a format o rampă clandestină de deșeuri, altele fiind depistate pe străzile Recoltei, Munteniei, Gelu și la Piața Verde.

gunoi tm

Aceștia nu au scăpat nepedepsiți, astfel că s-au ales cu o amendă, potrivit HCL 371/2007, unde sancțiunile sunt cuprinse între 500 și 2.500 de lei.

O parte din constatări au fost efectuate și cu sprijinul unor cetățeni, care au sesizat faptul că au văzut persoane care aruncă deșeuri pe domeniul public.

„Poliția Locală Timișoara atrage atenția din nou că potrivit HCL 371/2007 este interzisă aruncarea sau abandonarea de orice deșeuri pe domeniul public, iar cetățenii și asociațiile de proprietari, dar și persoanele juridice au ca obligații să întrețină curățenia locuințelor pe care le dețin sub orice formă legală, a anexelor gospodărești, a curților și împrejmuirilor acestora și să nu depoziteze pe spațiile comune deșeuri, bunuri sau alte materiale, să asigure și să mențină curățenia pe trotuare, pe zonele verzi, a locurilor de parcare pe care le folosesc, precum și în jurul garajelor pe care le dețin sub orice formă, dar și să mențină curățenia în jurul acestora recipientelor de deșeuri”, transmit reprezentanții Poliției Locale.

Cetățenii care observă astfel de situații pot sesiza la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112, iar un echipaj se va deplasa la fața locului pentru luarea măsurilor legale.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Mădălina ROȘU See Full Bio

Group of people seated around a long conference table, discussing with papers and water bottles, flags in the background.

Timișoara intră oficial pe harta relațiilor economice româno-chineze, prin lansarea filialei locale a Camerei de Comerț și Industrie România–China (CCIRC). Mădălina ROȘU See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Mădălina ROȘU See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Mădălina ROȘU See Full Bio

Poster for EPICA 'Heart of the Jungle' with date 12.06 2026, listing Pascal Junior, Jay Ko, Silviu Andrei, DJ Romique, Mindblow, B.Mike, and others

Timișoara va găzdui vineri un eveniment caritabil dedicat sprijinirii copiilor cu autism și familiilor acestora, organizat în cadrul platformei de impact social EPICA. Mădălina ROȘU See Full Bio

Meteorologii au emis un cod galben de vânt și instabilitate atmosferică, ce vizează mai multe județe din partea de vest și nord-vest a țării. Mădălina ROȘU See Full Bio

Ai adoptat un câine, însă acesta nu s-a integrat încă în noul cămin sau simți că nu ai reușit să construiești o legătură puternică cu el? Mădălina ROȘU See Full Bio

Two men in business attire: left man outdoors at a construction site gesturing with a raised finger; right man in a blue plaid suit posing against a white background.

Ceea ce se întâmplă în aceste zile în PNL Timiș este mai mult decât o simplă dispută internă. Este o demonstrație de forță a lui Alfred Simonis și, în același timp, o dovadă a slăbiciunii cronice care a transformat filiala liberală într-o anexă a PSD. Mădălina ROȘU See Full Bio

Electric scooter lying on its side on a tiled pavement, with the deck and wheel visible in sunlight

În contextul îngrijorător al numărului tot mai mare de incidente în care au fost implicați tineri pe trotinete electrice, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș și Inspectoratul de Poliție Județean Timiș își unesc eforturile pentru promovarea unui comportament responsabil în trafic. Mădălina ROȘU See Full Bio

Young girl wearing a beige cap paints a colorful mural on a bright blue wall outdoors, holding a paintbrush and can of yellow paint.

Asociația Acasă în Banat dă startul celei de-a opta ediție a proiectului Color the Village. Astfel, satul Macedonia, din județul Timiș, devine, începând de mâine, gazda a peste 400 de voluntari din întreaga țară, care vor înfrumuseța localitatea. Mădălina ROȘU See Full Bio

Smiling woman in a white athletic jacket and blue pants poses beside a large circular race medal cutout at a marathon event.

UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea care s-a consacrat drept cel mai prestigios maraton din vestul României, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Mădălina ROȘU See Full Bio

Vor fi probleme cu apa, în mai multe localități din județ, ca urmare a unor lucrări efectuate de angajații Aquatim. Mădălina ROȘU See Full Bio

Man in suit giving a formal speech at a wooden podium with the Romanian presidential emblem, flanked by EU and Romanian flags.

În contextul negocierilor privind formarea unui Guvern tehnocrat, USR Tineret a adoptat o poziție oficială pe această temă și le cere liderilor de la nivel național să nu susțină instalarea unui astfel de executiv. Mădălina ROȘU See Full Bio

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Timiș, inspectori de muncă și de mediu și rerezentanți ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală au descins astăzi la o adresă din Timișoara, într-un dosar penal privind săvârșirea unor infracțiuni la regimul protecției mediului. Mădălina ROȘU See Full Bio

author avatar
Mădălina ROȘU