MOTIVUL pentru care Robu ratează întâlnirea cu Grindeanu

Premierul Timișoarei, Sorin Grindeanu, ajunge sâmbătă la Timișoara într-o vizită de lucru, dar primarul Robu nu-l va întâlni.

Edilul orașului de pe Bega spune că va participa la un eveniment unic, la București, așa că discuțiile cu Grindeanu vor mai trebui să aștepte. Practic, Robu merge la aniversarea a 100 de ani de viață a președintelui de onoare PNL, Mircea Ionescu Quintus.

N-o să mă pot întâlni mâine la ședința de la CJT cu domnul Grindeanu, pentru că particip la un eveniment important al PNL, la București. Președintele nostru de onoare împlinește frumoasa vârstă de 100 de ani și am fost invitat la ceremonie. PNL îi aduce omagiile bine-meritate și mă duc cu mare plăcere la București să fiu alături de un om față de care am o stimă deosebită, o prețuire cu totul aparte”, a spus Nicolae Robu.

Acesta a explicat că va putea discuta cu premirul Grindeanu în orice altă zi.

Eu cu domnul Grindeanu mă mai pot întâlni și altă dată, și putem vorbi în orice zi, eu merg acum la un eveniment unic. Am comunicat cu dânsul prin sms despre proiectele noastre, despre reglementarea sportului, chiar săptămâna acesta”, a mai punctat Robu.

În locul edilului șef al Timișoarei la întâlnirea cu Sorin Grindeanu vor participa din partea Primăriei viceprimarul Dan Diaconu, consilierul personal al lui Robu, Cătălin Iapă, dar și o persoană de la Direcția de Dezvoltare, care încă nu a fost numită.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Alte articole

Gestul care l-a făcut pe un șofer turc să aprecieze și mai mult România! Și-a recuperat borseta în care avea acte și 2.000 de euro, după ce a uitat-o într-o benzinărie!

Un cetățean turc și-a pierdut borseta în care avea actele dar și suma de 2.000 de euro, în timpul unei staționări într-o benzinărie din Lugoj!

Video: Imagini cumplite de la o şcoală din Afganistan, unde a avut loc un adevărat masacru

Cel puțin 15 persoane au fost ucise, iar 20 sunt grav rănite, după un atac cu bombă la o școală din regiunea Samangan, din nordul Afganistanului.

700 de steaguri noi arborate pe stâlpi și pe catarge, la Timișoara, înainte de 1 Decembrie!

Primăria Timișoara a cumpărat peste 700 de noi drapele noi care au fost deja montate pe stâlpi și pe catarge.

Galerie foto: Spectacol de excepţie, de 1 Decembrie! TNT pune în scenă una dintre cele mai îndrăgite opere ale lui Caragiale

De Ziua Națională a României, de la ora 19:00, Sala Mare a Teatrului Național va găzdui premiera spectacolului Conul Leonida faţă cu reacţiunea, de I. L. Caragiale.

email: redactie@sursadevest.ro | Publicitate +40 731 028 626
© Sursa de Vest. Toate drepturile rezervate. WebDesign NRGO.