Skip to main content

Misiune de salvare contracronometru! Doi tineri aventurieri, salvați în ultimul moment de salvamontiști

XPilates & Spa

Doi tineri au fost la un pas de moarte! S-au aventurat pe un traseu montan fără a avea pregătirea necesară și nici nu erau echipați corespunzător.

Cei doi tineri, colegi de facultate, unul din Craiova și cel de-al doilea de origine siriană, au venit din inima Olteniei, în Băile Herculane pentru o aventură. Aventura lor însă, putea să se încheie tragic. 

CITEȘTE ȘI: Mutaţia virusului SARS-CoV-2, descoperită la încă două persoane din ţara noastră. În ce stare sunt acestea?

Aceștia au plecat în Munții Domogled, în ideea că în aceeași și vor reveni la bază și se vor întoarce acasă.

Nefiind echipați corespunzător cu echipament de munte, ci doar în geacă, blugi și bocanci, cei doi au început să resimtă frigul tot mai intens, până când sirianul nu a mai putut continua și abia mai putea vorbi din cauza hipotermiei.

Unul dintre tineri a sunat la 112 și a cerut ajutorul salvamontiștilor. Aceștia au ajuns la fața locului într-un timp extrem de scurt, și anume 45 de minute, pe un traseu care în mod normal se face în 3-4 ore.

CITEŞTE ŞI: Disperare în familia unui bărbat, care a plecat la muncă peste hotare! A dispărut de aproape jumătate de an

Salvamontiștii le-au acordat primul ajutor și au cerut sprijinul elicopterului SMURD pentru a-i coborî pe cei doi la baza muntelui.

,,De data aceasta, tinerii au avut noroc. Au fost la un pas de nenorocire. Dacă ajungeau într-o zonă fără semnal sau le cedau bateriile de la telefoane, este greu de crezut că cei doi ar mai fi avut vreo șansă. Pe munte nu se pleacă oricum și nici urcarea pe traseu nu se face de oricine. Poate întâmplarea asta este învățătură de minte pentru alți aventurieri. Fiindcă nu uitați: muntele este prieten, dar nu te iartă dacă nu-l respecți” a declarant pentru www.infocs.ro alpinistul salvamontist Bruno Adamcsek, cel care a participat la operațiunea de salvare.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Caz revoltător, anchetat de polițiștii bihoreni. Un individ de 31 de ani este acuzat de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice după ce a bătut cu bestialitate două persoane. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Orange Hitachi excavator on a muddy construction site lifting blue straps near a railroad line.

Cu mai puțin de o lună rămasă până la împlinirea termenului impus de PNRR pentru finalizarea modernizării Lotului 2 din magistrala feroviară Caransebeș – Timișoara – Arad, constructorul trage tare pentru a termina lucrările la timp. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Group of six people in hard hats and high-visibility vests having a discussion in an industrial plant with metal pipes and equipment in the background.

Stația de Tratare a Apei Bega din Timișoara, unul dintre cele mai mari obiective de infrastructură de apă aflate în modernizare cu fonduri europene, a fost vizitată în această săptămână de reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene – Autoritatea de Management pentru Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă (AM PDDTJ) și […]

White Volvo semi-truck in traffic on a city street, flanked by cars and tall buildings under a blue sky.

De la începutul acestui an, polițiștii locali au efectuat verificări în cazul șoferilor care nu au respectat legislația și au condus sau staționat maşini de mare tonaj în zone interzise din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, în urma unui conflict izbucnit seara trecută pe terasa unui local din municipiul Hunedoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ