Skip to main content

Meci de fotbal inedit! Cu cine s-au duelat tinerii de la Centrul de Reeducare Buziaș?

XPilates & Spa

Zi neobișnuită pentru tinerii din Centrul de Reeducare Buziaș!

Timp de câteva ore au stat față în față cu personalități din lumea fotbalului, vedete de televiziune, și totodată au primit sfaturi de la oameni din exterior, dar și de la proprii colegi mai mari.

De asemenea, tinerii au avut parte de demonstrații de arte marțiale și de un joc de fotbal între echipa invitaților şi echipa tinerilor din centru, fiindu-le astfel prezentate tinerilor alternative pozitive de petrecere a timpului liber, prin sport, în detrimentul influenţei negative a străzii.

”Din cauza faptelor noastre am ajuns în acest centru și sincer nu suntem prea fericiți. Mulți avem familii, suntem căsătoriți avem soții chiar și copii și ne așteaptă acasă. Noi realizăm greșelile noastre și acum trebuie să suportăm consecințele. Pe vremea consumării faptelor mulți dintre noi eram copii sau adolescenți, acum privind înapoi spunem că am fi vrut să ascultăm de mama sau de tata. Știam că greșim dar tot am acționat. (…) Acest centru se bazează pe reabilitare și reeducare iar cadrele văd asta mai ales în comportamentul nostru. Fiecare dintre noi avem vise care vrem să se împlinească, poate voi vreți o vacanță sau o mașină nouă, dar la sfârșitul programului întrebați fiecare adolescent care este visul lui, iar ei vă vor spune că vor acasă”, spune Cozac Antonio, un tânăr de 24 de ani încarcerat în Centrul de Reeducare Buziaș.

Tinerilor le-a vorbit și un fost deținut din Centrul de Reeducare, care a trăit aceiaşi experienţă și care, în prezent, este bine ancorat şi respectat în comunitate.

Am fost condamnat la doi ani de închisoare, am făcut un an și trei luni după care m-am eliberat. Am fost sceptic la început am crezut că voi fi respins, dar nu a fost așa afară m-a așteptat familia, dar și prietenii. Îmi continui studiile acum, vreau să merg la facultate, la Facultatea de Drept”, spune Angelo Petrovici, fost deținut.

Dan Negru, alături de vedete din lumea fotbalului timișorean și național precum Iosif Rotariu, Ovidiu Petre sau Florin Bătrânu, au jucat o partidă de fotbal cu echipa Centrului, însă rezultatul a fost cel care a contat mai puțin, importantă a fost buna dispoziție.

E complicat să transmiți mesaje unor copii, că aici sunt copii care sunt departe de mama, de tata, de prieteni, e atât de complicat. Adeseori se spune despre ei <<spune-mi cu cine te împrietenești ca să îți spun cine ești>>, dar nu totdeauna este așa. Iuda avea prieteni ireproșabili, așa că nu cred că prietenii, anturajul sunt de vină. Sper să le dea Dumnezeu putere și tărie să își revină. E o picătură mică, dar e ceva cât de cât. Ajutorul pentru ei e să le arătăm că sunt alți oameni lângă ei”, a declarat Dan Negru. 

{gallery}Centrul de Reeducare Buzias{/gallery}

Acestui eveniment s-a alăturat și mitropolitul Banatului, ÎPS Ioan Selejan, care le-a vorbit tinerilor despre cât de important este să depășească această etapă în momentul în care se întorc în libertate și să nu mai comită fapte care să îi aducă înapoi, după gratii.

Ne aflăm într-un așezământ al binelui. Dragi tineri aici, după cum cred că ați observat, personalul din această unitate vrea să vă facă doar bine, să vă învețe ce este bine și să conștientizați și voi dacă ați greșit în viață și să puteți lua viața de la început pentru că sunteți tineri. Nu aș vrea să rămâneți marcați petnru toată viața de anumite fapte pe care le-ați făcut. (…) Când veți părăsi acest așezământ să vă îndreptați spre familiie dumneavoastră, iar în orice moment greu să bateți la ușile bisericii. Dacă veți ajunge vreodată să n-aveți în viață o bucată de pâine și o să mă vedeți pe drum vă rog să veniți la mine și am să împart cu voi o bucată de pâine dar să nu mai mergeți să luați de acolo de unde nu este voie”, a declarat mitropolitul Banatului IPS Ioan Selejan.

Evenimentul ʺFii Fair Play pe Teren şi în Viaţăʺ, organizat de poliţiştii timişeni, în colaborare cu Centrul Educativ Buziaş, are ca scop prevenirea delicvenţei juvenile prin susţinerea reintegrării în comunitate a minorilor care au săvârşit infracţiuni. Mai exact tinerii au putut interacționa cu alți oameni înafară de cadrele care îi supraveghează.

Evenimentul <<Fii Fair Play pe teren și în viață>>, organizat de polițiștii timișeni în colaborare cu centrul educativ Buziaș are ca scop prevenirea victimizării minorilor, reducerea riscului de victimizare în rândul minorilor prin susținrerea reintrgrării acestora în societate. În cadrul evenimentul încercăm să le arătăm o alternativă de petrecere a timpului liber prin sport”, spune Ancuța Morariu, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiș.

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru un curs gratuit de formare profesională în utilizarea sistemului SAP (System Applications and Products in Data Processing), destinat angajaților din domeniul comerțului cu ridicata. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

După valul de scumpiri din ultimele luni, locuitorii din Timișoara și alte 31 de localități din Zona 1 de colectare primesc o nouă veste proastă: factura la gunoi crește din nou, de această dată cu nu mai puțin de 27%. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Front view of a street sweeper with orange bristle brushes cleaning a street on a sunny day.

Flota societății de salubrizare a municipiului Timișoara a fost completată cu alte două noi utilaje. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Mai multe mașini s-au ciocnit într-o intersecție, iar două persoane, printre care și o copilă, au fost rănite și transportate la spital. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Team in orange life jackets race a raft on a sunny watercourse while spectators watch from the bank. Splashing water and a decorative float with banners are visible in the scene.

Bărci construite din carton, PET-uri, folie, paleți din plastic vor lua startul sâmbătă, pe Canalul Bega, în cadrul celei de-a zecea ediții a competiției „Make it! Race it! Recycle it!”, organizată de EcoStuff România în zona Parcului Alpinet din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Black service van crashed in a grassy area with the hood open and a small tree leaning on it; emergency vehicles visible in the background.

Intervenție de urgență a echipajelor de ajutor, în această dimineață, după un apel la 112 care sesiza producerea unui accident rutier. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Acțiune de amploare a procurorilor DIICOT și a polițiștilor specializați în combaterea criminalității, în această dimineață. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ