Skip to main content

Marian Vasile și-a dat demisia din PNL și implicit din funcția de consilier județean! Nu mai rezonează cu valorile și abordările conducerii PNL Timiș

XPilates & Spa

Fost vicepreședinte al CJ Timiș și consilier județean, Marian Constantin Vasile și-a dat demisia din PNL.

CITEȘTE ȘI: Clipe sfâşietoare! Copilaşul de 3 ani şi mama lui, din blocul morţii, sunt conduşi pe ultimul drum!

Marian Vasile își încheie astfel cariera politică și administrativă după aproape 11 ani de activitate în domeniu.

Fostul consilier județean spune că nu se mai regăsește în valorile și abordării conducerii PNL Timiș și consideră că este momentul să meargă mai departe.

Vă informez prin acest comunicat asupra deciziei de a-mi înainta demisia din Partidul Național Liberal și, implicit, din poziția de consilier județean al PNL. Pentru a nu lăsa loc unor interpretări nedorite, mai precizez și că rațiunile acestei decizii nu afectează în niciun fel convingerile mele, care rămân de dreapta, și nici opțiunea personală de vot pe care o voi exprima la alegerile prezidențiale de duminică, 24 noiembrie. Motivele retragerii mele din PNL au la bază faptul că, de mai mulți ani, nu am mai rezonat cu valorile și abordările conducerii PNL Timiș. De altfel, mulți timișeni de bună-credință, înzestrați cu luciditatea necesară pentru a înțelege și anticipa direcția în care duc gravele derapaje ale actualei conduceri, dar și cu respect pentru ideologia acestui partid istoric, mi-au semnalat în decursul ultimilor câțiva ani – cu îngrijorare și amărăciune – o serie de aspecte și atitudini asupra cărora nu doresc să insist, dar care sunt, cred, de domeniul evidenței.O parte semnificativă din parcursul meu de până acum este legat de acest partid și de această filială, în care am muncit energic și cu convingere, am dăruit și mi-am adus contribuția la păstrarea curată și benefică a ”ADN-ului” organizațional, canalizându-mi totodată acțiunile către un act administrativ competent, pragmatic, responsabil și centrat în primul rând pe interesul cetățenilor. Consider însă că acum este momentul să merg mai departe”, a transmis Marian Vasile. 

CITEȘTE ȘI: Mai mulți polițiști care au intervenit în blocul morții, contaminat cu substanțe toxice, au ajuns la spital!

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Group of people seated around a long conference table, discussing with papers and water bottles, flags in the background.

Timișoara intră oficial pe harta relațiilor economice româno-chineze, prin lansarea filialei locale a Camerei de Comerț și Industrie România–China (CCIRC). Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Poster for EPICA 'Heart of the Jungle' with date 12.06 2026, listing Pascal Junior, Jay Ko, Silviu Andrei, DJ Romique, Mindblow, B.Mike, and others

Timișoara va găzdui vineri un eveniment caritabil dedicat sprijinirii copiilor cu autism și familiilor acestora, organizat în cadrul platformei de impact social EPICA. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Meteorologii au emis un cod galben de vânt și instabilitate atmosferică, ce vizează mai multe județe din partea de vest și nord-vest a țării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Ai adoptat un câine, însă acesta nu s-a integrat încă în noul cămin sau simți că nu ai reușit să construiești o legătură puternică cu el? Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Two men in business attire: left man outdoors at a construction site gesturing with a raised finger; right man in a blue plaid suit posing against a white background.

Ceea ce se întâmplă în aceste zile în PNL Timiș este mai mult decât o simplă dispută internă. Este o demonstrație de forță a lui Alfred Simonis și, în același timp, o dovadă a slăbiciunii cronice care a transformat filiala liberală într-o anexă a PSD. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Electric scooter lying on its side on a tiled pavement, with the deck and wheel visible in sunlight

În contextul îngrijorător al numărului tot mai mare de incidente în care au fost implicați tineri pe trotinete electrice, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș și Inspectoratul de Poliție Județean Timiș își unesc eforturile pentru promovarea unui comportament responsabil în trafic. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Young girl wearing a beige cap paints a colorful mural on a bright blue wall outdoors, holding a paintbrush and can of yellow paint.

Asociația Acasă în Banat dă startul celei de-a opta ediție a proiectului Color the Village. Astfel, satul Macedonia, din județul Timiș, devine, începând de mâine, gazda a peste 400 de voluntari din întreaga țară, care vor înfrumuseța localitatea. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Smiling woman in a white athletic jacket and blue pants poses beside a large circular race medal cutout at a marathon event.

UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea care s-a consacrat drept cel mai prestigios maraton din vestul României, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Vor fi probleme cu apa, în mai multe localități din județ, ca urmare a unor lucrări efectuate de angajații Aquatim. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Man in suit giving a formal speech at a wooden podium with the Romanian presidential emblem, flanked by EU and Romanian flags.

În contextul negocierilor privind formarea unui Guvern tehnocrat, USR Tineret a adoptat o poziție oficială pe această temă și le cere liderilor de la nivel național să nu susțină instalarea unui astfel de executiv. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Timiș, inspectori de muncă și de mediu și rerezentanți ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală au descins astăzi la o adresă din Timișoara, într-un dosar penal privind săvârșirea unor infracțiuni la regimul protecției mediului. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ