Skip to main content

Mâine este Ziua Europei! Vezi aici programul complet

XPilates & Spa

Ziua Europei, sărbătorită și în acest an la Timișoara! 

Autoritățile au pregătit o serie de manifestări, ce se întind pe toată durata zilei. Dimineața începe cu un ceremonial religios la Monumentul Ostașului Român, iar seara se va încheia cu un concert susținut în centrul orașului de Direcția 5, Alina Eremia și Feli Donose.

Iată însă programul complet:

10:00 -10:40 Parcul Central – Monumentul Ostaşului Român -Ceremonial militar religios de depunere coroane, buchete și jerbe de flori organizat cu ocazia Zilei Independenţei de Stat a României, Zilei Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite şi Zilei Europei

10:00 – 13:30 Casa Adam Muller Guttenbrunn din Timișoara – Asociația Seniorilor din Municipiul Timișoara împreună cu invitații omologi respectiv Seniorii din formația „Toamna Timpurie” din Kikinda, Republica Serbia împreună cu seniorii din Szeged, Ungaria, prezintă un program artistic de cântece și dansuri pentru persoanele vârstnice din Căminul de bătrâni Adam Muller Guttenbrunn din Timișoara. Intrarea este liberă pentru publicul larg

10:00 – 18:00 Colegiul Naţional „Constantin Diaconovici Loga” Timișoara, Colegiul Tehnic „Henri Coandã” Timișoara, Clubul Sportiv Școlar „Bega” Timisoara, Casa Tineretului Timișoara – Concurs educativ pe tematică europeană; Realizare de interviuri, chestionare tematice; Distribuire de materiale informative tematice (despre Uniunea Europeană); Întreceri, concursuri, competiții sportive demonstrative; Program cultural-artistic și festivitate de premiere

11:00 Piața Libertății – Moment festiv de plecare a tramvaiului aniversar dedicat sărbătoririi a 10 ani de la integrarea României în Uniunea Europeană, cu participarea Muzicii Militare a Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere Banat.
Tramvaiul este pus la dispoziție de Regia Autonomă de Transport Timişoara (RATT ) cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara. Tramvaiul va circula gratuit. Tramvaiul este decorat de studenții Facultății de Arte și Design Timișoara, cu sprijinul Centrului de Informare Europe Direct Timişoara. În tramvaiul care va circula pe traseul Piața Libertății – Piața Timișoara 700 – Catedrala Mitropolitană – Piața Maria – Piața Bălcescu –1 Decembrie 1918 – Ștefan cel Mare – Piața Traian – Piața Libertății, vor fi distribuite gratuit călătorilor diverse materiale informative cu tematică europeană. Elevi de liceu vor realiza interviuri cu călătorii în cadrul unei acțiuni de implicare a tinerilor prin jurnalism cetățenesc.

18:00 Galeria Pro Armia – Vernisaj expoziție de pictură dedicată Zilei Europei, realizată de Asociaţia Artiştilor Plastici Romul Ladea în organizarea Casei de Cultură a Municipiului Timișoara

20:00 -23:00 Piața Unirii – Concert de muzică pop în organizarea Primăriei Municipiului Timișoara prin Casa de Cultură a Municipiului Timișoara – Alina Eremia, Feli Donose și Direcția 5

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru un curs gratuit de formare profesională în utilizarea sistemului SAP (System Applications and Products in Data Processing), destinat angajaților din domeniul comerțului cu ridicata. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

După valul de scumpiri din ultimele luni, locuitorii din Timișoara și alte 31 de localități din Zona 1 de colectare primesc o nouă veste proastă: factura la gunoi crește din nou, de această dată cu nu mai puțin de 27%. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Front view of a street sweeper with orange bristle brushes cleaning a street on a sunny day.

Flota societății de salubrizare a municipiului Timișoara a fost completată cu alte două noi utilaje. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Mai multe mașini s-au ciocnit într-o intersecție, iar două persoane, printre care și o copilă, au fost rănite și transportate la spital. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Team in orange life jackets race a raft on a sunny watercourse while spectators watch from the bank. Splashing water and a decorative float with banners are visible in the scene.

Bărci construite din carton, PET-uri, folie, paleți din plastic vor lua startul sâmbătă, pe Canalul Bega, în cadrul celei de-a zecea ediții a competiției „Make it! Race it! Recycle it!”, organizată de EcoStuff România în zona Parcului Alpinet din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Black service van crashed in a grassy area with the hood open and a small tree leaning on it; emergency vehicles visible in the background.

Intervenție de urgență a echipajelor de ajutor, în această dimineață, după un apel la 112 care sesiza producerea unui accident rutier. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Acțiune de amploare a procurorilor DIICOT și a polițiștilor specializați în combaterea criminalității, în această dimineață. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ