Skip to main content

Mai multe școli afectate de furtună, închise mâine!

XPilates & Spa

Cursurile au fost anulate la mai multe școli și grădinițe din Timișoara și județul Timiș.

Conducerile mai multor unități de învățământ au făcut adrese către Inspectoratul Școlar prin care anunță suspendarea cursurilor din cauză ca imobilele în care învață copiii au fost afectate de furtună.

Inițial au fost anulate cursurile la Liceul Teoretic Buziaș, la Școala Gimnazială Banloc, la Colegiul Tehnic de Vest Timișoara, la Liceul de Arte Timișoara, la Școala Gimnazială Cenei, precum și la școala din Charlottenburg, dar și la Colegiul Economic F.S. Nitti Timișoara. Apoi însă, și alte școli și grădinițe au anunțat anularea cursurilor.

Astfel, au fost anulate cursuri la Școala Gimnazială Jimbolia – învățământul primar. De asemenea, conducerea școlii și grădiniței din Iohanisfeld a solicitat suspendarea cursurilor, pentru că imobilul în care funcționează a rămas fără curent și acoperișul a fost serios avariat.

La școala din Izvin, de asemenea, s-a solicitat suspendarea cursurilor și aici acoperișul clădirii a fost afectat, iar luni sunt programate remedieri. Și Liceul din Recaș a fost afectat de intemperii, astfel și aici vor fi suspendate cursurile.

La Școala din Gieraconducerea s solicitat de asemenea suspendarea cursurilor, pentru că există riscul să mai cadă țigle, nu există curent și nici apă.

Și școala și grădinița din Beregsău Mare au fost afectate, lucrările de remediere urmând să se facă tot luni. De asemenea, au fost anulate parțial cursuri și la Liceul Dositei Obradovici și la PP Ghiroda.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru un curs gratuit de formare profesională în utilizarea sistemului SAP (System Applications and Products in Data Processing), destinat angajaților din domeniul comerțului cu ridicata. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

După valul de scumpiri din ultimele luni, locuitorii din Timișoara și alte 31 de localități din Zona 1 de colectare primesc o nouă veste proastă: factura la gunoi crește din nou, de această dată cu nu mai puțin de 27%. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Front view of a street sweeper with orange bristle brushes cleaning a street on a sunny day.

Flota societății de salubrizare a municipiului Timișoara a fost completată cu alte două noi utilaje. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Mai multe mașini s-au ciocnit într-o intersecție, iar două persoane, printre care și o copilă, au fost rănite și transportate la spital. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Team in orange life jackets race a raft on a sunny watercourse while spectators watch from the bank. Splashing water and a decorative float with banners are visible in the scene.

Bărci construite din carton, PET-uri, folie, paleți din plastic vor lua startul sâmbătă, pe Canalul Bega, în cadrul celei de-a zecea ediții a competiției „Make it! Race it! Recycle it!”, organizată de EcoStuff România în zona Parcului Alpinet din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Black service van crashed in a grassy area with the hood open and a small tree leaning on it; emergency vehicles visible in the background.

Intervenție de urgență a echipajelor de ajutor, în această dimineață, după un apel la 112 care sesiza producerea unui accident rutier. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Acțiune de amploare a procurorilor DIICOT și a polițiștilor specializați în combaterea criminalității, în această dimineață. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Un bărbat de 42 de ani, care își plimba liniștit câinele a ajuns în arest, după ce un tânăr i-a reproșat că a scos patrupedul printre oameni, fără botniță. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Crowd of runners at a lively outdoor race start, many wearing numbered bibs and sportswear under a bright sky with banners and inflatable arches ahead.

Comuna Giarmata a fost, la finalul săptămânii trecute, gazda celei de-a șasea ediții a evenimentului caritabil „Giarmata în Mișcare”, una dintre cele mai importante inițiative comunitare din localitate. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Scrap-yard scene: heaps of metal and debris in a grassy field, a small utility vehicle in front, and a white van in the background.

Rampe clandestine de gunoi continuă să se formeze pe raza municipiului Timișoara. Deși amenzile pentru nerespectarea legislației în vigoare privind gestionarea deșeurilor sunt usturătoare, oamenii nu renunță ușor la această practică iresponsabilă. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Three men on a sidewalk examine a small yellow portable generator, one bending over and one crouching nearby.

În fața unora dintre cele mai distructive atacuri cu drone și rachete, Timișoara trimite generatoare către Kiev pentru a susține alimentarea cu energie a serviciilor esențiale ale orașului. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ