Skip to main content

Locurile de joacă pentru copii, verificate de OPC! Primăria Timișoara și Primăria Lugoj, amendate cu 23.000 de lei

XPilates & Spa

Primăria Timișoara și Primăria Lugoj au fost amendate cu 23.000 de lei, în urma unor controale ale inspectorilor OPC în locurile de joacă din cele două municipii.

La Timișoara au fost verificate șase locuri de joacă, aflate în administrarea Primăriei. În urma controalelor însă, inspectorii OPC au depistat o serie de nereguli și au aplicat două amenzi.

Au fost verificate 6 locuri de joacă din parcuri, toate aflate administrarea Primăriei Timișoara s-au indisponibilizat echipamente deteriorate, fisurate, cu părți lipsa.S-au identificat locuri de joaca neîmprejmuite Parcul Chopin și parțial neîmprejmuit Parcul Copiilor. În Parcul Carmen Silva pe panoul de informare nu era menționată numărul autorizației. Au fost aplicate două amenzi în valoare totală de 10.000 lei și un avertisment”, transmit reprezentanții OPC Timiș.

Inspectorii OPC au verificat și locurile de joacă din Lugoj. Și aici au fost depistate mai multe nereguli, care puneau în pericol siguranța copiilor. În total au fost aplicate patru sancțiuni, în valoarea totală de 13.000 de lei. Totodată au fost indisponibilizare mai multe echipamente de joacă din cauza stării avansate de deteriorare.

Au fost verificate un număr de trei spații de joacă administrate de către Primăria Municipiului Lugoj, respectiv Parcul copiilor, Parcul Comtim și Parcul George Enescu. Au fost depistate abateri privind echipamentele de joacă, tobogane, leagăne, balansoare, aflate într-un stadiu avansat de degradare, cu bare metalice ruginite, cadru metalic de susținere a tubulaturi din fibră cu bucăți metalice ruginite, desprinse din cadru. Stâlpi metalici de sustinere fără elemente de protectie la partea superioară, cu vopseaua exfoliata, suprafețe ruginite. Scări din lemn cu trepte crăpate sau lipsă, balustrade din lemn cu elemente de siguranță lipsă, mâna curentă cu bucăți desprinse, așchii, șuruburi ruginte ramase libere urmare a desprinderii unor componente. Zona de alunecare a toboganului, cu bucăți de material rupte sau găurite, desprinsă din șuruburi la partea superioară. Leagăne și balansoare cu sistem de susținere înclinat, cu șezut lipsă. Nu au fost identificate panouri informative și de avertizare atât la nivelul echipamentelor de joacă cât și a spațiului de joacă. Una dintre locațiile verificate nu era delimitată de zonă pietonală, nefiind împrejmuită decât pe o singură latură. Au fost indisponibilitate un număr de 12 echipamente de joacă. Au fost aplicate un număr de patru sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 13.000 lei. Au fost dispuse măsuri de interzicere a utilizării echipamentelor de joacă verificate pana la întrarea în legalitate”, mai spun reprezentanții OPC.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, în urma unui conflict izbucnit seara trecută pe terasa unui local din municipiul Hunedoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ