Skip to main content

Lift prăbușit în gol, la Timișoara! Patru persoane, printre care un copil, scoase de pompieri

XPilates & Spa

Patru persoane, printre care și un copil, au trecut prin momente de groază, după ce liftul în care se aflau s-a prăbușit în gol, de la etajul doi până în subsolul clădirii.

Incidentul s-a produs în urmă cu puțin timp, pe Bulevardul Eroilor de la Tisa, unde au intervenit, de urgență, mai multe echipaje de salvatori.

Din fericire, toate victimele au fost extrase în stare conștientă și cooperantă și preluate de echipajele medicale pentru evaluare.

„Marți, 17.06.2025, în jurul orei 10:25, am fost solicitați prin SNUAU 112 să intervenim pentru deblocarea a patru persoane (trei adulți și un minor) blocați în lift, într-o clădire de pe Bd. Eroilor de la Tisa.

Au fost alertate Detașamentele 1 și 2 Pompieri Timișoara și s-au deplasat la locul evenimentului o autospecială de primă intervenție si comandă, o autospecială de descarcerare, trei autospeciale de stingere, dintre care două cu modul de descarcerare, modulul de căutare-salvare, două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, și două ambulanțe SAJ.

La sosirea la locul evenimentului s-a constatat că liftul era căzut de la nivelul etajului II în subsolul clădirii”, transmite ISU Timiș.

Cauza incidentului nu este deocamdată cunoscută, iar autoritățile vor efectua cercetări pentru a stabili dacă a fost vorba despre o defecțiune tehnică, lipsa mentenanței sau o eroare de exploatare.

UPDATE:

Una dintre victime este un angajat al firmei care asigura mentenanța ascensorului. Acesta a intervenit în momentul în care cei trei oameni din lift au rămas blocați, însă a avut și el de suferit.

„În lift se aflau doi adulți și un minor, care au fost transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. A mai fost transportat la spital și un bărbat de 52 de ani (angajat al societății de mentenanță)care a suferit vătămări în timp ce încerca să deblocheze liftul. În acest caz, polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și nerespectarea/ neluarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă”, anunță IPJ Timiș.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Sursa de Vest See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Sursa de Vest See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Sursa de Vest See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Sursa de Vest See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Sursa de Vest See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Sursa de Vest See Full Bio

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Sursa de Vest See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Sursa de Vest See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Sursa de Vest See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Sursa de Vest See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Sursa de Vest See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest