Skip to main content

La un pas de tragedie! A încercat să stingă cu apă flăcările izbucnite de la o tigaie cu ulei încins și a ajuns la spital cu arsuri grave

XPilates & Spa

O manevră greșită în bucătărie putea să îi aducă sfârșitul.

Mai exact, un bărbat în vârstă de 51 a fost luat prin surprindere de flăcările care au izbucnit de la o tigaie cu ulei încins. În încercarea de a stinge cât mai repede focul, acesta a umplut o oală cu apă și a turnat peste tigaie.

Cum era de așteptat, s-a întâmplat exact opusul. Flăcările s-au întețit, iar bărbatul a suferit arsuri la nivelul feței, mâinilor și căilor respiratorii.

Echipajele de salvatori au intrat pe fir și au ajuns de urgență la fața locului, reușind să stingă incendiul în aproximativ 10 minute. În paralel, medicii de pe ambulanță i-au acordat îngrijirile necesare victimei, după care a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare.

Totul s-a întâmplat ieri după-amiaza, într-un apartament situat pe strada Cartier Șoimul din Aleșd, județul Bihor, iar în urma incendiului, au ars vase și alte obiecte din plastic, din bucătărie.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Three-story beige-orange building with decorative window frames and an arched entrance, flags by the facade, under a clear blue sky.

Condiții greu de imaginat au fost descoperite, în urma unui control, de inspectorii DSP Timiș, la Liceul Teoretic „William Shakespeare” din Timișoara, unde învață 1.300 de elevi. Sursa de Vest See Full Bio

Drug paraphernalia spread on a dark marble countertop: jars with herbs, grinders, rolling papers, foil, and small containers; police logos appear in the corners, suggesting law enforcement involvement.

Un tânăr de 24 de ani din Timișoara este anchetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu. Sursa de Vest See Full Bio

Portrait of a man in a blue suit and white shirt standing against an aerial view of a rural town.

Risipă de bani publici, pe mofturile primarului. Se întâmplă într-o comună din județul Timiș, unde edilul a creionat bugetul pentru anul în curs, ținând cont de prietenii și poftele angajaților, nu pe investițiile necesare în localitate. Sursa de Vest See Full Bio

Un bărbat din Timiș, ajutor de cioban la o stână de pe raza localității Sânmihaiu German, a fost găsit mort în câmp. Pe trupul lui au fost descoperite mai multe urme de mușcături de câini. Sursa de Vest See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara anunță o serie de modificări privind circulația mai multor tramvaie din oraş, ca urmare a lucrărilor din Piața Traian. Sursa de Vest See Full Bio

Row of young trees in black pots with bamboo stakes in a nursery, ready for planting or sale

Societatea Horticultura a demarat un proiect de regenerare a arborilor din cimitirul din Calea Șagului. Sursa de Vest See Full Bio

Aerial view of a large stadium under construction with steel frame and concrete walls in a residential area, Timisoara.

Continuă lucrările pe șantierul Stadionul Eroii Timișoarei, cunoscut sub numele de Stadionul Lego, din Calea Buziașului. Sursa de Vest See Full Bio

Man in a blue pinstripe suit speaking at a press conference with a landfill and garbage mound in the background.

Preocupat doar de propășirea lui și a familiei sale, președintele CJT ia pielea de pe oamenii de rând. Tarifele de salubritate au explodat în ultimele luni, iar acum urmează o nouă scumpire. Sursa de Vest See Full Bio

Cluster of small fluffy puppies resting on colorful blankets outdoors.

Polițiștii de la Protecția Animalelor au intervenit pentru salvarea mai multor cățeluși abandonați pe drum, lângă niște pubele de gunoi din spatele unui imobil. Sursa de Vest See Full Bio

Incident grav soldat cu moartea unui tânăr de 19 ani. Acesta ar fi fost lovit în zona capului de un echipament, în timp ce încerca să îl monteze. Din păcate medicii n-au mai putut face nimic pentru el. Sursa de Vest See Full Bio

A group of students in a computer lab working on laptops at desks with a muraled wall in the background.

Studenții Facultății de Informatică din cadrul Universității de Vest din Timișoara au participat la prestigiosul hackathon internațional BR41N.io, organizat de g.tec. Sursa de Vest See Full Bio

White van in the foreground on a two-lane rural road after an accident; blurred front bumper and a silver car off the left roadside, blue sky above.

Accident pe DN 6, pe sensul Lugoj-Timișoara, petrecut în urmă cu puțin timp! O femeie a ajuns la spital. Sursa de Vest See Full Bio

primaria tm

Primăria Timișoara organizează o nouă licitație publică cu strigare pentru închirierea a șapte spații situate în cartiere precum Tipografilor, Calea Șagului, Iosefin, Circumvalațiunii și Ronaț. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest