Skip to main content

La Timișoara începe MAREA ASFALTARE! Străzile din piatră cubică dispar

XPilates & Spa

Primăria Timișoara este gata să dea drumul la asfaltarea celor 14 străzi de piatră cubică.

Municipalitatea a câștigat procesul cu Asociația Culturală Salvați Patrimoniul, care s-a opus asfaltării străzilor din zona Bălcescu și zona centrală, și este gata să înceapă turnarea de asfalt pe acestea.

Am câștigat procesul cu Asociația Culturală Salvați patrimoniul Timișoarei, privind reabilitarea străzilor cu piatră cubică. Putem da drumul lucrărilor, pentru a dat o nouă față acestor străzi, ai căror locatari au avut de suferit ani de zile, pentru că acolo s-a intervenit numai cu câte o cârpăceală. A fost vai și amar și la utilizarea trotuarelor și a carosabilelor”, a declarat primarul Timișoarei, Nicolae Robu.

Acesta a spus că, așa cum a promis în cadrul unei dezbateri publice, a mers pe teren pentru a verifica dacă este oportun că vreo stradă să rămână pavată. Răspunsul este, însă, unul negativ.

Am început să merg personal pe străzi, am fost pe strada Beethoven, pe care o avem în vedere să rămână cu piatră cubică, dar am ajuns la ideea că este un non-sens. Este o clădire frumoasă, cea a Liceului Pedagogic, iar peste drum este un bloc. Nu e nimic istoric acolo. Cred că trebuie să facem ce au făcut cei din Viena, Paris sau Praga, unde la un moment dat totul era pavat, dar au mai rămas pavate doar străzile din zonele pietonale. S-a asfaltat aproape tot. Dacă ar fi fost clădiri ca în Piața Traian atunci nimeni nu s-ar fi atins de piatra cubică, dar realitățile de pe teren sunt altele. Nu avem clădiri cu iz istoric pe aceste străzi”, a mai punctat Robu.

Lista străzilor pe care Primăria vrea să le asfalteze: – Str. Argeş delimitată de str. Mitropolit Varlaam şi str. Cluj, – Str. Dr. Ioan Mureşan pe sectorul cuprins între str. Salcâmilor şi str. Drubeta, – Str. Ludwig von Beethoven pe sectorul cuprins între blv. C.D. Loga şi blv. Mihai Eminescu, – Str. Mitropolit Varlaam tronson cuprins între str. Aurel Cândea şi str. 1 Decembrie, – Str. Putna delimitată de str. Ion Vidu şi str. Mitropolit Varlaam, – Str. Remus delimitată de str. Braşov şi str. Romulus, – Str. Sfânta Rozalia tronson cuprins între str. Remus şi blv. Mihai Viteazul, – Str. Sorin Titel delimitată de blv. Victor Babeş şi str. Protopop Ghe. Dragomir, – Str. Topliţa delimitată de Cal. Circumvalaţiunii şi str. Făgăraş, – Str. Virgil Madgearu cuprins între blv. Mihai Viteazul şi str. Filaret Barbu, – Str. Bela Bartok tronson cuprins între blv. Victor Babeş şi str. Argeş, – Str. Filaret Barbu delimitată de str. Sfânta Rozalia şi str. Braşov, – Str. Arcidava pe sectorul cuprins în jurul Parcului Arcidava până în străzile Mureş şi Ulpia Traiana, – Str. Romulus tronson cuprins între str. Ghe. Doja şi str. Sfânta Rozalia.

Distribuie pe rețele de socializare

Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru un curs gratuit de formare profesională în utilizarea sistemului SAP (System Applications and Products in Data Processing), destinat angajaților din domeniul comerțului cu ridicata. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

După valul de scumpiri din ultimele luni, locuitorii din Timișoara și alte 31 de localități din Zona 1 de colectare primesc o nouă veste proastă: factura la gunoi crește din nou, de această dată cu nu mai puțin de 27%. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Front view of a street sweeper with orange bristle brushes cleaning a street on a sunny day.

Flota societății de salubrizare a municipiului Timișoara a fost completată cu alte două noi utilaje. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Mai multe mașini s-au ciocnit într-o intersecție, iar două persoane, printre care și o copilă, au fost rănite și transportate la spital. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Team in orange life jackets race a raft on a sunny watercourse while spectators watch from the bank. Splashing water and a decorative float with banners are visible in the scene.

Bărci construite din carton, PET-uri, folie, paleți din plastic vor lua startul sâmbătă, pe Canalul Bega, în cadrul celei de-a zecea ediții a competiției „Make it! Race it! Recycle it!”, organizată de EcoStuff România în zona Parcului Alpinet din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Black service van crashed in a grassy area with the hood open and a small tree leaning on it; emergency vehicles visible in the background.

Intervenție de urgență a echipajelor de ajutor, în această dimineață, după un apel la 112 care sesiza producerea unui accident rutier. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Acțiune de amploare a procurorilor DIICOT și a polițiștilor specializați în combaterea criminalității, în această dimineață. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Un bărbat de 42 de ani, care își plimba liniștit câinele a ajuns în arest, după ce un tânăr i-a reproșat că a scos patrupedul printre oameni, fără botniță. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ