Ipoteză șocantă, în cazul lui Ioan Crișan, care a fost victima unui asasinat cu bombă! La mai bine de trei ani de când mașina omului de afaceri a sărit în aer, ancheta ajunge la final

Se fac percheziții, la această oră, la șapte adrese, în dosarul de omor deschis după ce omul de afaceri Ioan Crișan, din Arad, a fost ucis într-un asasinat cu bombă.
Se întâmpla în dimineața zilei de 29 mai 2021, când mașina bărbatului a explodat în fața cafenelei în care Crișan își băuse cafeaua.
Omul nu a avut nicio șansă, iar cercetările în acest caz au fost unele anevoioase.
Au fost audiate sute de persoane, s-au făcut zeci de expertize, iar firul anchetei a dus și în alte țări, precum Serbia, Moldova sau Ucraina.
La mai bine de trei ani de la crima șocantă, anchetatorii par a fi ajuns la o concluzie clară, conform căreia ucigașii omului de afaceri ar fi persoane apropiate de acesta și nicidecum parteneri de afaceri, cum s-a vehiculat în toți acești ani.
„În această dimineață, Poliţia Română şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează 7 percheziții domiciliare, în cauza intens mediatizată, privind săvârşirea infracţiunii de omor asupra unui om de afaceri, prin folosirea unui dispozitiv exploziv, în municipiul Arad. Subliniem că, în cadrul acestui dosar penal, vorbim despre un volum impresionant de activități investigative şi de cercetare penală, realizate de către cei implicați în soluționarea cauzei, în acest sens fiind alocate importante resurse umane şi logistice. Efortul instituţional depus în soluționarea cauzei a avut un caracter continuu şi a presupus, inclusiv, activități de cooperare în plan intern şi extern. Activitățile derulate se circumscriu măsurilor luate la nivelul autorităţilor statului român pentru siguranța comunității, precum şi pentru identificarea şi pedepsirea tuturor celor care săvârşesc infracțiuni”, transmite Poliția Română.
Conform unor surse din rândul anchetatorilor, vizată ar fi chiar fiica lui Ioan Crișan, bănuită că ar fi avut un rol cheie în asasinatul cu bombă.
Alături de ea mai sunt suspecați și trei bărbați, care ar fi ajutat la aducerea în țară a componentelor bombei, precum și la fabricarea ei.
Toate cele patru persoane urmează să fie duse la audieri, iar ulterior, se vor stabili cu exactitate, acuzațiile care i se aduc fiecăreia în parte.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Scandal monstru, la Timișoara! Tineri s-au luat la bătaie, iar unul dintre ei a ajuns la spital. Au intervenit mai multe echipaje de poliție
A fost scandal de proporții, azi-noapte, la Timișoara. Au intervenit polițiștii. Sursa de Vest See Full Bio

Veste bună pentru timișoreni! Bilete la jumătate de preț, la concertul Alphaville
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță o reducere de 50% a prețului biletelor pentru concertul extraordinar, susținut weekendul următor, de legendara trupă Alphaville. Sursa de Vest See Full Bio
Au început preînscrierile pentru admiterea la facultate! Politehnica Timișoara pune la bătaie peste 2.000 de locuri bugetate
Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat. Sursa de Vest See Full Bio

Alertă meteo! Mai multe regiuni din țară, sub cod galben de vânt, vijelii și instabilitate atmosferică
Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări meteorologice de tip cod galben, care vizează fenomene de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii, în mai multe zone ale țării. Sursa de Vest See Full Bio
Muzică clasică, jazz și sonorități contemporane, într-un recital de excepție, la Filarmonica Banatul din Timișoara
Filarmonica Banatul Timișoara invită publicul la recitalul „4ELEMENTS: (re)Shaping Music”. Sursa de Vest See Full Bio

Vrei să urmezi studii superioare? Vezi aici oferta educațională a Universității de Științele Vieții din Timișoara
Alegerea unui program de studiu este unul dintre cele mai importante decizii pentru viitorul profesional al unui tânăr. Sursa de Vest See Full Bio

De luna viitoare, vei plăti mai mult pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare! Vezi aici noile tarife anunțate de Aquatim!
Aquatim S.A. informează clienții că, începând cu data de 1 iulie 2026, vor intra în vigoare noi tarife pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă și canalizare. Sursa de Vest See Full Bio
Peste un sfert de miliard de euro, investiți în județele din vestul țării! Aproape 500 de proiecte în educație și mobilitate
Proiectele finanțate din bani europeni prind repede viață în Vestul țării. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a făcut plăți efective de peste 250 milioane de euro către beneficiarii din regiune. Sursa de Vest See Full Bio

Orașul de pe Bega, în centrul dezbaterilor europene! Va găzdui „Timișoara Forum for European Values”
Timișoara va fi, din nou, gazda unui eveniment cu vizibilitate europeană. Primăria, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, pregătește prima ediție a „Timișoara Forum for European Values” . Sursa de Vest See Full Bio
Sfârșit tragic pentru adolescentul care a căzut de pe trotineta electrică, la Dumbrăvița! A murit în spital
Durere fără margini pentru familia băiatului de 15 ani, rănit grav după ce a căzut de pe o trotinetă electrică la Dumbrăvița. Sursa de Vest See Full Bio

Festivalul Etniilor, la ediția jubiliară! Timișoara celebrează diversitatea culturală a Banatului
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează mâine, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor, unul dintre cele mai reprezentative evenimente culturale ale verii, dedicat promovării diversității culturale și valorilor tradiționale ale comunităților etnice din Banat. Sursa de Vest See Full Bio

Un bunicuț de 91 de ani a dispărut de acasă! Unde l-au găsit polițiștii?
Panică, în familia unui bărbat în vârstă de 91 de ani, care a plecat de la locuința sa din Peciu Nou și nu a mai revenit. Sursa de Vest See Full Bio
Timișoara devine capitala filmelor balcanice! S-au pus în vânzare biletele pentru cea de-a patra ediție a festivalului TAIFAS
Festivalul de film și cultură balcanică TAIFAS revine la Timișoara, cu cea de-a patra ediție. Timp de șase zile, publicul este invitat la proiecții de film, teatru, muzică, gastronomie și literatură, într-un program care aduce împreună povești, gusturi, voci și ritmuri din spațiul balcanic. Sursa de Vest See Full Bio

Explozie, urmată de incendiu, într-un bloc din Timișoara! Zeci de persoane evacuate
S-a dat alarma, în zorii zilei, după o bubuitură puternică, ce a creat panică în rândul locatarilor unui bloc cu patru etaje din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
Faci un bine și ești recompensat! Primești bilet gratuit pentru prima zi a festivalului UNTOLD, dacă donezi sânge la caravana mobilă
În acest weekend, caravana mobilă Blood Network a celor de la UNTOLD este la Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
Elena Micicoi și-a dat demisia din funcția de prefect al județului Timiș, după perchezițiile EPPO: Decizia îmi aparține mie și doar mie!
Cornelia Elena Micicoi și-a depus demisia din funcția de prefect al județului Timiș. Sursa de Vest See Full Bio

Un tir și o camionetă s-au ciocnit pe autostrada A1! Intervine descarcerarea
Mai multe echipaje de intrevenție s-au mobilizat în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1, la locul unui acccident rutier. Sursa de Vest See Full Bio

Adolescent, cercetat pentru trafic de minori! A determinat o fată de 15 ani să se prostitueze
Un adolescent de 16 ani, din Hunedoara, este cercetat pentru trafic de minori. Sursa de Vest See Full Bio








Lasă un răspuns