Investiție uriașă, în școlile din Timișoara! Peste 20 de milioane de lei, pentru bănci, scaune și dulapuri! Urmează și echipamente IT

Zeci de mii de elevi vor studia în săli de clasă dotate cu mobilier nou, dar și echipament IT sau specifice modului de studiu, încă din acest iarnă.
Este anunțul făcut de Primăria Timișoara, care în vara anului trecut, a semnat un contract de finanțare cu bani europeni, în valoare de 17,5 milioane de euro, pentru dotarea cu mobilier și echipamente specifice a unităților de învățământ din mediul preuniversitar.
Acum, la mai bine de un an, municipalitatea anunță că a finalizat licitația pentru dotarea cu bănci, scaune și dulapuri noi a peste 80% din sălile de clasă din oraș, iar contractele vor fi semnate în perioada imediat următoare.
Școlile care nu au fost incluse în proiect sunt cele care au beneficiat de astfel de dotări în ultimii cinci ani.
În cadrul proiectului, vor fi semnate contracte pentru trei loturi de mobilier. Astfel că, aproximativ 40 de mii de elevi vor beneficia de scaune, bănci, dulapuri și etajere pentru depozitarea cărților și altor materiale, iar profesorii vor avea și ei catedre, scaune și dulapuri noi.
Termenul pentru livrarea mobilierului este de 30 de zile, iar valoarea totală a contractelor este de 17.312.616,55 lei, fără TVA (lot 2= 4.964.938,55 lei fără TVA, lot 3 = 6.121.150,00 lei fără TVA, lot 4 = 6.226.528,00 lei fără TVA).
În ceea ce privește dotarea cu mobilier a grădinițelor, Primăria spune că licitația va fi reluată în perioada următoare.
De asemenea, în paralel, municipalitatea derulează licitația pentru cinci loturi de echipamente IT de ultimă generație, de la echipamente pentru videoconferințe, la computere, monitoare cu ecran tactil și videoproiectoare.
Totodată, municipalitatea are în derulare și licitația pentru reabilitare energetică a clădirii Colegiului Național „Ana Aslan“, investiția cu finanțare prin PNRR. Proiectul cuprinde izolarea termică a clădirii, renovarea a 13 săli de clasă, cinci laboratoare, trei cabinete școlare, a sălii de sport, bibliotecii și a laboratorului medical.
O altă școală care va fi reabilitată termic și transformată în școală verde inteligentă este Școala Gimnazială nr. 1, din zona Traian.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Scandal în trafic, la Timișoara! Un șofer nervos a coborât din mașină și l-a luat la pumni, pe un alt conducător auto
Într-un nou episod de violență în trafic, un șofer nervos a fost acuzat că și-a pierdut cumpătul la un semafor din Timișoara și l-a luat la pumni pe conducătorul auto aflat în fața sa. Sursa de Vest See Full Bio

Bursă, masă, cazare și practică în companii. Oferta de nerefuzat, pentru elevii din Timișoara care termină clasa a VIII-a
Elevii care termină clasa a VIII-a și se pregătesc să își aleagă liceul au la dispoziție o alternativă care le poate asigura nu doar o calificare profesională, ci și șanse reale de angajare după absolvire. Sursa de Vest See Full Bio

Deținătorii de terenuri pe care crește ambrozia au timp până la finalul lunii să își curețe proprietățile! În caz contrar, riscă amenzi usturătoare
La Timișoara, odată cu apropierea sezonului cald, a început și lupta împotriva ambroziei, o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, care afectează sănătatea populației. Sursa de Vest See Full Bio

Ești în căutarea unui loc de muncă? Horticultura face angajări! Vezi aici ce posturi sunt disponibile
Horticultura face angajări. Societatea a scos la concurs mai multe posturi: îngrijitor spații verzi, instalator și economist. Sursa de Vest See Full Bio
Donezi sânge și mergi gratuit la UNTOLD! Caravana Blood Network revine la Timișoara
Organizatorii festivalului UNTOLD continuă campania de donare de sânge „Blood Network”, ajunsă la ediția cu numărul 12. Caravana mobilă ajunge la Timișoara în perioada următoare. Sursa de Vest See Full Bio

Un nou termen în procesul lui Fritz cu ANI! Ce au decis astăzi magistrații?
Astăzi a avut loc o nouă înfățișare în dosarul privind sesizarea Curții Constituționale în procesul pe care Dominic Fritz l-a pierdut cu ANI, care l-a declarat în conflict de interese. Sursa de Vest See Full Bio

Festivalul Etniilor ajunge la ediția jubiliară! Timișoara celebrează diversitatea culturală a Banatului
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează duminică, 14 iunie, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor. Sursa de Vest See Full Bio
VIDEO: Tânără diagnosticată cu cancer, prima pacientă de la Clinica Odobescu, operată cu ajutorul noului robot chirurgical
La Clinica de Obstetrică și Ginecologie din cadrul Spitalului Municipal Timișoara a fost realizată prima operație cu ajutorul noului robot chirurgical. Sursa de Vest See Full Bio

Violență extremă! Două persoane au fost bătute crunt de un individ, în plină stradă
Caz revoltător, anchetat de polițiștii bihoreni. Un individ de 31 de ani este acuzat de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice după ce a bătut cu bestialitate două persoane. Sursa de Vest See Full Bio
VIDEO: Lucrări în forță pe tronsonul de cale ferată Lugoj – Timișoara Est! A fost demontată vechea structura feroviară din zona Pădurea Verde
Cu mai puțin de o lună rămasă până la împlinirea termenului impus de PNRR pentru finalizarea modernizării Lotului 2 din magistrala feroviară Caransebeș – Timișoara – Arad, constructorul trage tare pentru a termina lucrările la timp. Sursa de Vest See Full Bio
Reprezentanți ai Comisiei Europene au vizitat Stația de Tratare a Apei Bega, un proiect major de modernizare a infrastructurii de apă din vestul țării
Stația de Tratare a Apei Bega din Timișoara, unul dintre cele mai mari obiective de infrastructură de apă aflate în modernizare cu fonduri europene, a fost vizitată în această săptămână de reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene – Autoritatea de Management pentru Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă (AM PDDTJ) și […]
Șoferii de tir, buni de plată! Au curs amenzile pentru cei care au condus automarfarele în zonele interzise din oraș
De la începutul acestui an, polițiștii locali au efectuat verificări în cazul șoferilor care nu au respectat legislația și au condus sau staționat maşini de mare tonaj în zone interzise din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Scandal violent pe terasa unui local, între mai mulți bărbați! Situația a degenerat când unul dintre indivizi a scos un cuțit
Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, în urma unui conflict izbucnit seara trecută pe terasa unui local din municipiul Hunedoara. Sursa de Vest See Full Bio
Impact devastator, pe centura Timișoarei! Un om a murit pe loc, într-un accident în care au fost implicate trei mașini și un tir
S-a dat alarma, în urmă cu foarte puțin timp, după un accident rutier grav, petrecut pe șoseaua de ocolire a Timișoarei, în zona localității Giroc. Sursa de Vest See Full Bio
Video: Durere fără margini! Matias, copilul ucis într-un accident cumplit, la Dumbrăvița, condus pe ultimul drum, de o mare de oameni
Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Sursa de Vest See Full Bio

Alin Popoviciu, un politician care nu poate fi luat în serios! Marilen Pirtea: Spune lucruri doar pentru efectul mediatic
Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu, care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Sursa de Vest See Full Bio
De la remorca PSD, la căruța USR! Primarul din Buziaș prevede un viitor sumbru pentru PNL, în timp ce Pirtea îl așteaptă cu demisia
PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Sursa de Vest See Full Bio

Rețele noi de apă și canalizare în patru localități din Timiș! Investițiile se ridică la peste 33 de milioane de lei
Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Sursa de Vest See Full Bio









Lasă un răspuns