[INTERVIU] Regizorul Ion Ardeal Ieremia: „În orașul nostru încape mult mai multă cultură decât este astăzi”

Este unul dintre cei mai cunoscuți regizori din România și are în spate o carieră impresionantă. Ion Ardeal Ieremia da viață unor spectacole ce se joacă mai de fiecare dată cu casa închisă pe scena Naționalului din Timișoara.

Este o persoană liniștită, dar care își are demonii săi. Tocmai despre acest lucru ne-a vorbit în interviul de mai jos. De ce spune că românii nu știu să se bucure și cum vede Timișoara în 2021, vedeți în rândurile următoare. Tot acolo puteți urmări și detalii despre cariera, timpul liber, dar și despre activitatea politică a regizorului.

Luna aprilie a venit la Teatrul Național Timișoara cu trei spectacole în regia Ioan Ardeal Ieremia. Cât de ocupată v-a fost ultima perioadă?

Spectacolele nu sunt noi, sunt în repertoriul Teatrului Național de mai devreme și faptul că ele sunt programate într-un moment sau altul, necesită doar o repetiție de refresh. N-am fost foarte ocupat, nu mă pot plânge de un program de lucru sever. Repetițiile sunt partea cea mai plăcută a meseriei mele. Dacă mă întrebi ca profesionist ce prefer în munca mea, mai mult decât spectacolul în sine, eu apreciez facerea spectacolului. Pentru mine e un proces, un drum, e o cale de la a nu ști nimic, până la a ști totul. Mie îmi place să-mi muncesc spectacolul, nu să mi-l văd.

Ce e atât de frumos la o repetiție?

Felul în care descoperi adevărul. Adevărul unei relații, unei situații, calea prin care un text scris, devine asumat, când o literă moartă devine fapt de viață.

Mai vine lumea la teatru?

Oooo da! Spectacolele se joacă în marea lor majoritate cu casa închisă! Lumea vine la teatru, mai mult decât ne place să admitem.

Ce gen de spectacole preferă publicul?

Orice. Sigur că există sondaje de opinie care arată că lumea ar vrea să râdă mai mult la teatru, dar realitatea ne spune că și dramele sau tragediile sunt gustate de asemenea, și asta se întâmplă dintr-un motiv foarte simplu: comedia se adresează creierului, pe când drama, sufetului.

Atunci de ce în sondaje spectatorii bifează rubrica comedie?

Explicația o putem căuta altundeva, nu la teatru. O putem căuta în viața lor. Românii nu știu să se bucure, nu știu să aibă o viață frumoasă. Îi vezi oriunde mergi, îi recunoști după față. Chiar și turiștii din România sunt oameni îngândurați, cu cute pe frunte, nu știu să se bucure. Eu recunosc românii după atitudinea lor, inclusiv în vacanță. Îs futuți. Au o moacă futută. De bani, de cazare, de cât costa una, cât costă alta … Nu se bucură de ceea ce au, indiferent de cât au.

Oare cei de altă naționalitate sunt altfel când vine vorba de asta?

Am sentimentul că da. Au o viață mai în ordine, despart munca de relaxare și în concediu umblă doar în sertarul relaxării și al bunei dispoziții. La noi e dezordine, avem vraiște în toate sertarele. Noi ca și români nu știm să luăm ce e bun de la viață.

Să spunem totuși că oamenii vin la teatru să se relaxeze. Ce face Ion Ardeal Ieremia în timpul liber?

Viața mea e un timp liber. Cineva posta, la un moment dat pe Facebook, <<încercă să faci ce-ți place și nu vei merge niciodată la serviciu>>. Eu asta fac. Viața mea este un timp liber. Nu mă gândesc niciodată la ore, de multe ori ne uită Dumnezeu prin teatre.

Știu că faceți și sport …

Da. Asta este o formă de relaxare Am fost și puțin ipocrit spunând că cei din jurul meu nu știu să se relaxeze. Nici eu nu știu. Vârsta și preocupările mele, frustrările și neîmplinirile, mi-au născut niște demoni. Am demonii mei pe care mi anesteziez prin sport. Demonii mei mor când îmi fac ora de cardio și ora de fitness. Când plec de la sală plec cu endorfina pompând în mine și cu iluzia că mi-am încuiat demonii și că sunt liniștit. Aiurea! Peste câteva ore, iar dau de ei, dar merg a doua zi la sală… Ideea e să scapi pe jos cât mai puține mingi din cele cu care jonglezi viața.

Ați vorbit de frustrări și neîmpliniri. De aici a pornit și ideea de a intra în politică?

Am intrat în politică capsat pe ideea că nu avem voie să mergem cu bicicleta peste tot. Asta m-a determinat, și jegul din Timișoara, întreținut de societatea RETIM. E un oraș murdar. Strada mea, care e în spatele Prefecturii, se mătură o dată la șase luni, sau … în campania electorală. La o dezbatere publică cu directorii de la RETIM le-am atras atenția. A doua zi au curățat strada de lângă. Nici măcar n-au ținut minte. Strada colț cu a mea era lună, iar a mea plină de mizerie. E un film cu proști în care eu refuz să joc. Oamenii aștia întrețin mizeria din oraș, iar eu prin votul meu refuz să subvenționez jegul din oraș.

Aveți deja câteva luni bune în Consiliul Local, puteți muta piatra de moară și schimba ce nu merge în oraș?

Cu răbdare și cu tact. A nevoie de ajutorul colegilor din PSD, care sunt foarte receptivi, dar care sunt în minoritate. Dar am nevoie de și ajutorul colegilor din PNL, partidul primarului și al viceprimarului.

În afară de mizeria din oraș, cu ce alte probleme se mai confruntă Timișoara, ce mai strică orașul la față?

Traficul auto e un pic schizofrenic. Obsesia de a face abuz de semafoare nu e în beneficul celor care circulă cu mașina. Sunt străzi unde funcționează, dar în cele mai multe cazuri sunt „bariere”. E ca și cum ai sta la o barieră la care nu trece niciun tren.

Cu primarul cum vă înțelegeți? I-ați dus un cadou inedit de ziua lui.

I-am dus și mi-a făcut plăcere să-i amintesc că nu și-l ia acasă din sala de Consiliu. I-am dus o bicicletă. A dispărut de acolo după ce am zis că nu o ia pentru că nu are cum să o ducă acasă, că-l amendează Poliția Local. Ca persoană domnul primar e un om decent și probabil că mă consideră la fel, dar nu despre asta e vorba. Noi nu trebuie să ne dăm în cap, noi trebuie să împingem lucrurile înainte. Eu după patru ani de Consiliu Local îmi voi face o evaluare și dacă nu a fost bine, mă car.

Avem un proiect interesant, pe partea culturală, la Turnul de Apă…

E bine-venit! Timișoara e un loc sărac din punct de vedere cultural. Am sentimentul că nu se arată o diversitate a locurilor culturale. Noi nu avem un Muzeul al Artei Contemporane. Vă puteți imagina? Unde să expună artiștii contemporani?!

Rămânem puțin la infrastructura culturală. Urmează să aibă loc Festivalul Internațional de Dramaturgie. Vin actori străini, au ce vedea la Timișoara?

Avem un Muzeu de Istorie minunat, închis de zeci de ani, un Muzeu de Artă care nu e în întregime reabilitat. Ce mai avem? Un Muzeu al Satului, care chiar îmi place. E un loc care cu investiții decente s-ar putea transforma într-un centru cultural. Oriunde te uiți caracterul etnic e cel mai important. Asta caută străinii. Când te duci în Cuba te interesează caracterul ei specific, nu faptul că urmează să devină o fucking Florida, căci Florida există deja. Muzeul Satului Bănățean are acest potențial, nu știu de ce nu-l vede nimeni.

Cum vedeți un proiect reușit la Muzeul Satului?

Trebuie să mă gândesc. Ar trebui introdus în niște circuite turistice internaționale, care aduc profit. Poți ține acolo turiștii, îi poți hrăni. Îi pui să spele rufele în covata de lemn. Turiștii sunt foarte fericiți când fac asta, sau să sape în grădină, că ei n-au văzut în viața lor o sapă. E simplu! Nu înțeleg de ce amorțirea asta!

Cum vedeți anul 2021 la Timișoara?

Nu prea-l văd. Asociația a ales să lucreze conspirat și consideră că așa e mai bine. Dar toată lumea poate ajuta. E un management foarte bun, recunosc, dar de ce trebuie să știe cât mai puțini? Oamenii trebuie să știe, și ei au nevoie de sprijinul timișorenilor. Finalitatea acestui proiect este ca de calitatea de Capitală Culturală să beneficieze oamenii, nu să muncească o Asociația pe rupte patru ani de zile. Scopul e să se bucure chiar și cel care nu merge la teatru. Am senzația că scopul nu va fi atins. Noi trebuie să extindeam evenimentele culturale în cartiere. Primăria trebuie să se ocupe de logistică, toate instituțiile trebuie să-și dea mâna pentru așa ceva, fiecare să se ocupe de ceva. Lucrurile trebuie conectate, căci altfel muncim degeaba. În România se muncește mult din lipsă de organizare. Descoperim dificultățile la fața locului, în loc să le anticipăm.

Premergător nu ar trebui să apară acțiunile care să ne ducă în spiritul de Capitală Culturală Europeană?

Trebuie să devenim un oraș prietenos. Câți din artiștii stradali actuali sunt artiști sau cerșetori? E unul aici care ar trebui plătit să tacă. Eu n-am nimic cu el, să-i dea Dumnezeu sănătate, dar eu nu pot să fiu torturat de o vioară ce nu se mai oprește. El cântă la vioară lângă artiștii Operei, le dăunează științei.

Bănuiesc că a dat probă și a trecut…

Sigur a trecut, dar nu te pui în mijloc, du-te în Iosefin. De ce pe treptele Teatrului? În subconștient el se asociază cu imaginea teatrului, dar nu știu dacă ar trebui ne bucure asta. Trebuie să fim mai selectivi cu arta.

De ce credeți că nu merg mai mulți artiști la Primărie pentru a cere autorizație?

Pentru că nu e un proces transparent.

În Cluj, de exemplu, sistemul acesta funcționează…

Clujul a alocat de 11 ori mai mulți bani pentru cultură decât Timișoara. În orașul nostru încape mult mai multă cultură decât este astăzi și acest potențial a făcut să fie orașul câștigător al statutului de Capitală Culturală Europeană. Avem potențial, hai să-l exploatăm!

sursa foto.pressalert.ro