Incredibil ce au furat doi hoți dintr-o benzinărie, la Timișoara
Erau sub control judiciar, și au recidivat! Vorbim despre doi hoți din Timișoara, despre care îți vine să râzi când auzi pentru ce vor ajunge acum la închisoare.
Cei doi au furat dintr-o benzinărie…lichid de parbriz.
„Cei doi au fost identificaţi pe strada Republicii din municipiul Timişoara după ce au sustras din incinta unei benzinării 4 recipiente de 3 litri fiecare cu soluţie pentru curăţat parbrize”, transmit jandarmii din Timișoara, care i-au prins imediat după faptă.
Cei doi hoți sunt domiciliaţi pe raza municipiului Timişoara și erau sub măsura preventivă a controlului judiciar, având interdicţie de a ieși din țară.
Jandarmii le-au întocmit celor doi acte de constatare privind săvârşirea infracţiunii de furt calificat, ei fiind predaţi organelor competente pentru continuarea cercetărilor.
Lasă un răspuns