Incendiu devastator! Pompierii s-au chinuit cinci ore pentru a stinge flăcările ce au cuprins două case
Mai bine de cinci ore s-au chinuit pompierii pentru a stinge un incendiu ce a cuprins două locuințe.
CITEȘTE ȘI: Atenţie şoferi! Se închide o stradă importantă din Timişoara!
Pompierii au fost solicitați noaptea trecută să stingă un incendiu la Anina. Când au ajuns la fața locului, incendiul a cuprins deja tot acoperișul unei case și se propagase deja și la locuința învecinată.
Pompierii au acționat aproximativ cinci ore pentru ca flăcările să nu distrugă în totalitate și a doua locuință, dar și pentru a evita ca flăcările să se extindă la celelalte imobile din zonă.
„În cazul imobilului de la care a izbucnit incendiul, a ars acoperișul pe o suprafață de aproximativ 280 mp și au fost distruse bunurile din 4 încăperi, un autoturism și o anexă. La cel de-al doilea imobil, pagubele au fost limitate la aproximativ 20 mp din acoperișul locuinței și 15 mp din acoperișul terasei”, transmit reprezentații ISU Caraș-Severin.
Din fericire nu s-au înregistrat victime, însă proprietarii celor două case au făcut atac de panică în momentul în care au văzut ce s-a întâmplat. Cel mai probabil incendiul a pornit din cauza coșurilor de fum necurățate.
Lasă un răspuns