Skip to main content

Împreună, suntem mai puternici! Asociaţia Elpis Timişoara donează 10.000 de euro pentru bolnavii de coronavirus

XPilates & Spa

Lupta împotriva celui mai temut duşman al momentului, COVID – 19, adună tot mai muli aliaţi care îşi arată solidaritatea cu eroii din prima linie.

Sunt oameni simpli, antreprenori şi organizaţii non-profit care cunosc lipsurile cu care se confruntă personalul medical şi au decis să dea o mână de ajutor.

CITEŞTE ŞI: FOTO Accident grav, în vestul țării, cu o victimă încarcerată! Medicii sosiți la fața locului au început manevrele de resuscitare

“În aceste vremuri de încercare pentru întreaga umanitate, când lupta contra noului coronavirus COVID -19 a devenit prioritatea numărul 1 a întregii omeniri, când medicii continuă să depunăeforturi supraomenești și să rămână pe baricade pentru a ajuta la salvarea de vieți omenești și pentru a preveni noi cazuri de infectare cu acest virus, comunitatea locală din Timișoara continuă să fie un exemplu pentru întreaga țară și să se mobilizeze în vederea susținerii sistemului medical și a pacienților aflați în spitale”, spun cei de la Asociaţia Elpis Timişoara.

Cum resursele materiale ale spitalelor sunt, din păcate, limitate, iar numărul cazurilor care au nevoie de ajutor este în continuă creștere, medicii sunt susținuți de comunitate pentru a putea să își ducă la îndeplinire menirea de salvatori de vieți și pentru a asigura cel mai bun tratament medical persoanelor spitalizate.

De la oameni simpli, care au oferit câte 2 euro prin sms, până la companii care încearcă să asigure aparatură medicală sau materialele de protecție necesare cadrelor medicale, cu toții sunt uniți de același gând: stoparea pandemiei de COVID-19 și vindecarea, respectiv salvarea celor infectați cu acest virus. Asociația Elpis Timişoara, alături de compania Sky Group, s-a alăturat comunității locale din Timișoara și a donat suma de 45.000 de lei pentru susținerea Asociației „Dr. Victor Babeș” Timișoara și pentru Asociația pentru ATI „Aurel Mogoșeanu” din Timișoara.

„Am decis să oferim această sumă de bani spitalelor aflate în prima linie de luptă cu coronavirusul. Credem că aici sunt oamenii care au cea mai mare nevoie de sprijinul nostru, medicii din cele două clinici timișorene, alături de confrații lor, fiind niște adevărați eroi. Sperăm că acest ajutor financiar, alături de susținerea oferită de alte persoane și companii, de mâinile întinse de întreaga comunitate, să ajute la salvarea vieților omenești și la vindecarea unui număr mare de pacienți”, a spus Liliana Ghibea, președinte al Asociației Elpis Timisoara.

CITEŞTE ŞI: Program modificat al mijloacelor de transport în comun! Între anumite intervale orare, circulația va fi oprită complet

De-a lungul timpului, Asociația Elpis Timisoara, care este un proiect al companiei Sky Group, s-a implicat în numeroase proiecte umanitare și în susținerea unui număr crescut de persoane aflate în dificultate.

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Astăzi a avut loc o nouă înfățișare în dosarul privind sesizarea Curții Constituționale în procesul pe care Dominic Fritz l-a pierdut cu ANI, care l-a declarat în conflict de interese. Sursa de Vest See Full Bio

Group of people in traditional folk costumes performing a dance on an outdoor stage in front of a yellow historic building.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează duminică, 14 iunie, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor. Sursa de Vest See Full Bio

Caz revoltător, anchetat de polițiștii bihoreni. Un individ de 31 de ani este acuzat de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice după ce a bătut cu bestialitate două persoane. Sursa de Vest See Full Bio

Orange Hitachi excavator on a muddy construction site lifting blue straps near a railroad line.

Cu mai puțin de o lună rămasă până la împlinirea termenului impus de PNRR pentru finalizarea modernizării Lotului 2 din magistrala feroviară Caransebeș – Timișoara – Arad, constructorul trage tare pentru a termina lucrările la timp. Sursa de Vest See Full Bio

Group of six people in hard hats and high-visibility vests having a discussion in an industrial plant with metal pipes and equipment in the background.

Stația de Tratare a Apei Bega din Timișoara, unul dintre cele mai mari obiective de infrastructură de apă aflate în modernizare cu fonduri europene, a fost vizitată în această săptămână de reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene – Autoritatea de Management pentru Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă (AM PDDTJ) și […]

White Volvo semi-truck in traffic on a city street, flanked by cars and tall buildings under a blue sky.

De la începutul acestui an, polițiștii locali au efectuat verificări în cazul șoferilor care nu au respectat legislația și au condus sau staționat maşini de mare tonaj în zone interzise din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Sursa de Vest See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Sursa de Vest See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Sursa de Vest See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Sursa de Vest See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Sursa de Vest See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest