Skip to main content

Iarnă în Centenar, un proiect marca TNTm! Ilustrează evoluția și locul în care se află astăzi dramaturgia contemporană românească

XPilates & Spa

Teatrul Național din Timișoara a lansat proiectul Iarnă în Centenar.

Mai exact, este o platformă teatrală care, în Anul Centenar, ilustrează evoluția și locul în care se află astăzi dramaturgia contemporană românească, în ambele sale forme de exprimare: textul de teatru actual și rescrierea pentru scenă a operelor literaturii.

CITEȘTE ȘI: Timișoara ar putea avea o maternitate nouă în cel mult patru ani! Aceasta va fi construită lângă Spitalul Județean

Selectate din repertoriul Teatrului Național, spectacolele ”De ce iubim femeile” după Mircea Cărtărescu, ”Ce vine după” de Mihai Ignat, ”Aeroport” de Ștefan Caraman, „M-am hotărât să devin prost”, adaptare de Antonella Cornici după romanul lui Martin Page, ”Vorbește cu mine!”, un spectacol de Ion-Ardeal Ieremia și ”Pe mâine” de Mihaela Iancu construiesc un spațiu de referință pentru autorii români.

Este o realitate faptul că, prin întreaga sa activitate, fie că este vorba de repertoriul său, de organizarea Concursului Național de Dramaturgie sau de modulul FDR al Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești, Teatrul Național din Timișoara descoperă autori români, promovează autori români și impune spectacole de referință din dramaturgia românească în conștiința publicului.

Din această perspectivă, proiectul Iarnă în Centenar acoperă o varietate stilistică și tematică, adresându-se unei game diversificate de public, atât din punct de vedere social, cât și din punct de vedere al vârstei, educației etc.

Spectacolele proiectului Iarnă în Centenar au început sâmbătă, 10 noiembrie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului Național, cu reprezentația De ce iubim femeile după Mircea Cărtărescu, regia Mihaela Lichiardopol, continuând după cum urmează: marți, 20 noiembrie, de la ora 19, la Studio „Uțu Strugari”, Ce vine după de Mihai Ignat, un concept de Roberta Popa Ionescu; joi, 22 noiembrie, de la ora 19, la Studio „Uțu Strugari”, Aeroport de Ștefan Caraman, regia Ion-Ardeal Ieremia, duminică, 25 noiembrie și marți, 27 noiembrie, de la ora 19, la Studio „Uțu Strugari”, M-am hotărât să devin prost, adaptare de Antonella Cornici după romanul lui Martin Page, miercuri, 28 noiembrie, de la ora 19, la Sala 2, Vorbește cu mine!, un spectacol de Ion-Ardeal Ieremia și, nu în ultimul rând, joi, 29 noiembrie, la Studio „Uțu Strugari”, Pe mâine de Mihaela Iancu, one woman show Iuliana Crăescu. 

CITEȘTE ȘI: Medicul şpăgar de la Spitalul Militar din Timişoara rămâne după gratii! În ce stadiu este ancheta?

Iarnă în Centenar este un proiect al Teatrului Național din Timișoara.  Acțiune cofinanțată de Consiliul Județean Timiș.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Group of people seated around a long conference table, discussing with papers and water bottles, flags in the background.

Timișoara intră oficial pe harta relațiilor economice româno-chineze, prin lansarea filialei locale a Camerei de Comerț și Industrie România–China (CCIRC). Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Poster for EPICA 'Heart of the Jungle' with date 12.06 2026, listing Pascal Junior, Jay Ko, Silviu Andrei, DJ Romique, Mindblow, B.Mike, and others

Timișoara va găzdui vineri un eveniment caritabil dedicat sprijinirii copiilor cu autism și familiilor acestora, organizat în cadrul platformei de impact social EPICA. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Meteorologii au emis un cod galben de vânt și instabilitate atmosferică, ce vizează mai multe județe din partea de vest și nord-vest a țării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Ai adoptat un câine, însă acesta nu s-a integrat încă în noul cămin sau simți că nu ai reușit să construiești o legătură puternică cu el? Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Two men in business attire: left man outdoors at a construction site gesturing with a raised finger; right man in a blue plaid suit posing against a white background.

Ceea ce se întâmplă în aceste zile în PNL Timiș este mai mult decât o simplă dispută internă. Este o demonstrație de forță a lui Alfred Simonis și, în același timp, o dovadă a slăbiciunii cronice care a transformat filiala liberală într-o anexă a PSD. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Electric scooter lying on its side on a tiled pavement, with the deck and wheel visible in sunlight

În contextul îngrijorător al numărului tot mai mare de incidente în care au fost implicați tineri pe trotinete electrice, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș și Inspectoratul de Poliție Județean Timiș își unesc eforturile pentru promovarea unui comportament responsabil în trafic. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Young girl wearing a beige cap paints a colorful mural on a bright blue wall outdoors, holding a paintbrush and can of yellow paint.

Asociația Acasă în Banat dă startul celei de-a opta ediție a proiectului Color the Village. Astfel, satul Macedonia, din județul Timiș, devine, începând de mâine, gazda a peste 400 de voluntari din întreaga țară, care vor înfrumuseța localitatea. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Smiling woman in a white athletic jacket and blue pants poses beside a large circular race medal cutout at a marathon event.

UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea care s-a consacrat drept cel mai prestigios maraton din vestul României, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Vor fi probleme cu apa, în mai multe localități din județ, ca urmare a unor lucrări efectuate de angajații Aquatim. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Man in suit giving a formal speech at a wooden podium with the Romanian presidential emblem, flanked by EU and Romanian flags.

În contextul negocierilor privind formarea unui Guvern tehnocrat, USR Tineret a adoptat o poziție oficială pe această temă și le cere liderilor de la nivel național să nu susțină instalarea unui astfel de executiv. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Timiș, inspectori de muncă și de mediu și rerezentanți ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală au descins astăzi la o adresă din Timișoara, într-un dosar penal privind săvârșirea unor infracțiuni la regimul protecției mediului. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ