Skip to main content

Grădina Zoologică din Timişoara rămâne închisă! Fritz respinge categoric propunerea Roxanei Iliescu de a face o zonă de promenadă

XPilates & Spa

Consilierii locali din Timişoara au dezbătut, în această după-amiază, proiectul de hotărâre iniţiat de Roxana Iliescu privind transformarea temporară a zonei, într-un spaţiu de plimbări în natură care ar putea găzdui, de asemenea, evenimente socio-culturale.

Asta în contextul în care este vorba despre o suprafaţă de teren de peste 6 hectare, lăsată în paragină de aproape trei ani.

„Proiectul de hotărâre, asa cum reiese şi din titlu, vizează deschiderea incintei fostei Grădini Zoologice, nu redeschiderea Grădinii Zoologice(…) Am redat anumite lucrări care se impun a fi făcute în acest spaţiu şi care ar permite redeschiderea porţilor la propriu. Lucrările pot fi realizate cu societătile aflate în subordinea muncipiului Timişoara(…) Am fost acolo cu domnul Fritz încă de anul trecut, în toamnă,  şi i-am propus să fie de acord că este oportun (să deschidem acel spaţiu pentru plimbări pe jos şi cu bicicleta – n.r), dat fiind faptul că este un spaţiu din patrimoniul municipiului şi că se află într-o stare jalnică”, a explicat consilierul local Roxana Iliescu.

Grădina Zoologică din Timişoara a fost închisă pe data de 18 decembrie 2020, iar cu o lună înainte, primarul Dominic Fritz promitea că în 2023, oraşul va avea o locaţie modernă şi “respectuoasă cu animalele”.

În aprilie 2021, animalele au fost mutate, iar după încă un an, primarul anunţa că se lucrează la caietul de sarcini al licitaţiei pentru desemnarea firmei care să se ocupe de amenajarea unei noi grădini zoologice.

Timpul a trecut, iar locaţia a rămas cu lacătul pe poartă, motiv pentru care consilierul local Roxana Iliescu a iniţiat un proiect de hotărâre prin care zona să fie redată timişorenilor, care tânjesc după petrecerea timpului liber în natură.

Mai exact, documentul prevede redeschiderea locaţiei, pentru plimbări pe jos sau cu bicicleta şi pentru organizarea de evenimente socio-culturale, până când administraţia Fritz va reuşi să pună în practică un proiect mai amplu.

Pentru asta ar fi necesare câteva lucrări minore, pentru ca cei care îşi doresc o plimbare în natură să fie în siguranţă.

În primul rând este nevoie de înlăturarea cuştilor şi a adăposturilor în care erau ţinute animalele, repararea aleilor, podeţelor şi a băncilor, toaletarea copacilor şi reabilitarea luciilor de apă.

De asemenea, trebuie reabilitate locul de joacă pentru copii şi grupurile sanitare şi înlocuite corpurile de iluminat nefuncţionale.

Ar mai fi nevoie de adaptarea sistemului de iluminat pe timp de noapte şi contractarea unor servicii de mentenanţă a sistemului de supraveghere video si integrarea lui în sistemul municipal la Politia Locală.

Deşi toate aceste lucrări au fost trecute în proiectul de hotărâre, iar Roxana Iliescu a propus ca intervenţiile să fie făcute de societăţile din subordinea Consiliului Local, primarul nu a agreat ideea.

„Apreciez intenţia doamnei consilier şi o spun foarte sincer. În general, poziţia mea este întotdeauna, dacă putem pune ceva temporar la dispoziţe, să o facem. De aceea, la Baza Uszoda am făcut asta, deşi unii dintre dumneavoastră aţi ridiculizat acest demers. Însă, în acest caz, situaţia este un pic diferită. A spus doamna consilier că starea este janică. Nu este un efect al închiderii grădinii Zoologice, ci o cauză. Tocmai pentru că starea infrastructurii a fost atât de proastă, am decis închiderea. Pentru mine, în calitatea celui care trebuie să dea su subsemnatul, dacă se întâmplă ceva acolo, această redeschidere  se poate face doar dacă avem siguranţa că nu va exista niciun pericol. Şi asta nu se poate face cu cei de la Colterm, dacă vopsim un gard”, a spus primarul Timişoarei, Dominic Fritz.

În cele din urmă, proiectul a fost respins, astfel că locaţia va rămâne cu porţile încuiate.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Petronela Axinte See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Petronela Axinte See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Petronela Axinte See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Petronela Axinte See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Petronela Axinte See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Petronela Axinte See Full Bio

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Petronela Axinte See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Petronela Axinte See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Petronela Axinte See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Petronela Axinte See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Petronela Axinte See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Petronela Axinte See Full Bio

author avatar
Petronela Axinte