Alcoolul i-a dat aripi! Un tânăr de 20 de ani, student venit la Timișoara, s-a ales cu o amendă de 2500 de lei, noaptea trecută.
Acesta a fost sancționat pentru vandalism.
Tânărul, pe fondul consumului de alcool, a vrut să arate cât e de tare și a smuls unul din ghivecele de flori amplasate pe Michelangelo, aruncându-l mai apoi pe spațiul verde din apropiere. Ghinionul lui a făcut ca polițiștii locali să-l zărească.
“Polițiștii locali aflați în patrulare azi-noapte, în jurul orei 03.30, în zona Michelangelo, au surprins un tânăr de 20 de ani, din Germania, care a smuls unul din ghivecele de flori amplasate pe Pod. Cel în cauză făcea parte dintr-un grup de mai multe persoane, toți tineri, care se deplasau dinspre Parcul Rozelor spre Complexul Studențesc. În momentul în care a fost oprit pentru a fi legitimat nu s-a putut comunica foarte bine cu el pentru că era băut și nu știa limba engleză, doar germană. După identificare, acesta a fost sancționat cu amendă maximă pentru deteriorarea materialului dendrofloricol”, au anunțat reprezentanții Poliției Locale.
Nu este prima dată când pe timp de noapte tinerii, în special studenți, sunt depistați de polițiștii locali aflați în patrulare deteriorând sau distrugând bunuri publice sau private pe raza municipiului Timișoara.
Lasă un răspuns