Skip to main content

Fundația Județeană pentru Tineret Timiș, provocare pentru viitorii parlamentari

XPilates & Spa

Cei ce vor să devină parlamentari de Timiș se află în fața unei provocări a reprezentanților Fundației Județeane pentru Tineret Timiș!

Acestora li se solicită să semneze un protocol în care se se angajeze că vor lupta pentru drepturile tinerilor dacă vor câștiga un loc în aparatul legislativ.

Reprezentanții FITT solicită tuturor filialelor partidelor politice din Timiș care participă la alegerile parlamentare din 11 noiembrie să se angajeze că odată ajunse la București vor susține dorințele tinerilor. Aceștia spun că-și doresc ca cei ce vor ieși deputați sau senatori de Timiș să se întâlnească periodic cu ei pentru a-i consulta cu privire la proiectele ce vizează tineretul. Vorbim de acțiuni ce se vor desfășura de două ori, în fiecare an de mandat.

Tinerii timișoreni le cer viitorilor parlamentari de Timiș să se angajeze vor depune toate diligențele necesare pentru a susține următoarele:

o Proiectul de modificare a legii tinerilor

o Instituirea unui Minister exclusiv al tineretului sau cel puțin crearea unei poziții de Ministru delegat pentru Tineret

o Reglementarea regimului internship-ului prin crearea unui cadrul legal de desfășurare

o Acordarea de facilități/crearea de programe aferente primului loc de muncă al tinerilor

o Finalizarea procesului legislativ în care se află proiectele de acte normative pentru modificarea și completarea prevederilor legale privind regimul juridic al fundațiilor județene pentru tineret și a municipiului București.

o Înființarea de granturi administrative pentru sectorul non-guvernamental precum și de granturi pentru grupurile informale de tineri.

o Elaborarea standardelor de calitate pentru Centrele de tineret și crearea unei legislații privind funcționarea centrelor de tineret.

o Creșterea numărului personalului specializat în domeniul tineretului (lucrători de tineret) din cadrul Direcțiilor Județene de Sport și Tineret.

o Reglementarea-cadru a consiliilor consultative de tineret la nivel local și județean – care să ducă la înființarea acestora în toate localitățile din România, având la bază principiile dialogului structurat.

o Introducerea educației financiare ca disciplină obligatorie în curriculum național preuniversitar pentru cel puțin un an de studiu.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Sursa de Vest See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Sursa de Vest See Full Bio

Poster for EPICA 'Heart of the Jungle' with date 12.06 2026, listing Pascal Junior, Jay Ko, Silviu Andrei, DJ Romique, Mindblow, B.Mike, and others

Timișoara va găzdui vineri un eveniment caritabil dedicat sprijinirii copiilor cu autism și familiilor acestora, organizat în cadrul platformei de impact social EPICA. Sursa de Vest See Full Bio

Meteorologii au emis un cod galben de vânt și instabilitate atmosferică, ce vizează mai multe județe din partea de vest și nord-vest a țării. Sursa de Vest See Full Bio

Ai adoptat un câine, însă acesta nu s-a integrat încă în noul cămin sau simți că nu ai reușit să construiești o legătură puternică cu el? Sursa de Vest See Full Bio

Two men in business attire: left man outdoors at a construction site gesturing with a raised finger; right man in a blue plaid suit posing against a white background.

Ceea ce se întâmplă în aceste zile în PNL Timiș este mai mult decât o simplă dispută internă. Este o demonstrație de forță a lui Alfred Simonis și, în același timp, o dovadă a slăbiciunii cronice care a transformat filiala liberală într-o anexă a PSD. Sursa de Vest See Full Bio

Electric scooter lying on its side on a tiled pavement, with the deck and wheel visible in sunlight

În contextul îngrijorător al numărului tot mai mare de incidente în care au fost implicați tineri pe trotinete electrice, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș și Inspectoratul de Poliție Județean Timiș își unesc eforturile pentru promovarea unui comportament responsabil în trafic. Sursa de Vest See Full Bio

Young girl wearing a beige cap paints a colorful mural on a bright blue wall outdoors, holding a paintbrush and can of yellow paint.

Asociația Acasă în Banat dă startul celei de-a opta ediție a proiectului Color the Village. Astfel, satul Macedonia, din județul Timiș, devine, începând de mâine, gazda a peste 400 de voluntari din întreaga țară, care vor înfrumuseța localitatea. Sursa de Vest See Full Bio

Smiling woman in a white athletic jacket and blue pants poses beside a large circular race medal cutout at a marathon event.

UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea care s-a consacrat drept cel mai prestigios maraton din vestul României, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Vor fi probleme cu apa, în mai multe localități din județ, ca urmare a unor lucrări efectuate de angajații Aquatim. Sursa de Vest See Full Bio

Man in suit giving a formal speech at a wooden podium with the Romanian presidential emblem, flanked by EU and Romanian flags.

În contextul negocierilor privind formarea unui Guvern tehnocrat, USR Tineret a adoptat o poziție oficială pe această temă și le cere liderilor de la nivel național să nu susțină instalarea unui astfel de executiv. Sursa de Vest See Full Bio

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Timiș, inspectori de muncă și de mediu și rerezentanți ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală au descins astăzi la o adresă din Timișoara, într-un dosar penal privind săvârșirea unor infracțiuni la regimul protecției mediului. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest