Skip to main content

Front comun pentru finalizarea Sălii Polivalente a Politehnicii! Și Consiliul Județean va contribui cu bani, alături de Primărie și Universitate!

XPilates & Spa

Consiliul Județean, Primăria Timișoara și Universitatea Politehnica, fac front comun pentru finalizarea lucrărilor la Sala Polivalentă, de pe strada Podeanu.

Lucrările au început în urmă cu 15 ani și nici în momentul de față nu au fost finalizate. Pentru a duce la bun sfârșit acest proiect, atât Consiliul Județean Timiș, cât și Primăria s-au alăturat Universității pentru ducerea la bun sfârșit a acestei investiții.

Lucrările la sala polivalentă mică, așa cum este cunoscută, au început în 2010, în 2012 a fost asocierea cu Primăria, iar ulterior în 2016 s-a dorit o mărire a numărului de locuri de la 2.200, undeva la 2.600, și s-a dorit aducerea sălii la un nivel internațional pentru acea perioadă, din păcate în momentul în care s-a făcut o expertiză legat de structura construită pentru gândirea inițială, sala fiind proiectată pentru o altă regiune iar proiectul a fost adaptat pentru Timișoara, s-au constatat vizavi de mărirea sălii că sunt anumite probleme (…) Undeva la începutul anului 2023 am reușit să finalizăm partea de structură și acoperiș pentru noile standarde, numai că în 2018 au apărut norme noi pe partea de incendii, apoi norme de calitate, de sustenabilitate și ca urmare a aplicării acestor metodologii și norme date de statul român a crescut și prețul de undeva de la 45 de milioane, am ajuns la ora actuală la 66 de milioane”, spune Florin Drăgan, rectorul UPT.

Reprezentanții Universității Politehnica au actualizat documentația, în urmă cu doi ani, însă nu a fost demarată licitația din lipsă de fonduri. Asta în condițiile în care anul trecut au început lucrările și la Stadionul Știința.

Pentru finalizarea lucrărilor la Sala Polivalentă mai este nevoie de 39 de milioane de lei, sumă care va fi suportată, în părți egale, de Universitate, Primărie și Consiliul Județean.

Sala Polivalentă de pe strada Podeanu este într-o situație în care se poate relua licitația pentru construirea și finalizarea acesteia, iar Consiliul Județean, cu acceptul celor doi parteneri, Primăria Timișoara și Universitatea Politehnica, va interveni, va fi parte a acestui proiect. Practic cheltuielile vor fi împărțite la trei și vom deveni copropiertari ai acestei săli polivalente atât de necesare pentru Timișoara, pentru a organiza evenimente, competiții sportive și alte tipuri de evenimente”, spune președintele CJT, Alfred Simonis.

Astăzi suntem într-un moment în care deblocăm un proiect care aproape că a fost uitat de mult în spațiul public. Mulți au crezut că nu se mai poate face, dar iată că se va face, Sala Polivalentă care a fost începută într-un parteneriat între PMT și UPT, încă din 2012. Care din motive diferite s-a blocat, unde acum costurile de a finaliza această investiție sunt considerabil mai mari, decât au fost la început. Noi, o să dublăm contribuția PMT, contribuția inițială fiind prevăzută la 10 milioane Lei, iar acum ne asumăm o sumă mai mare de 20 de milioane de lei. Mă bucur că o treime dintre acest costuri vor fi suportate și de CJT. Mai mult decât atât, ne asumăm ca acest obiectiv să fie cu adevărat un obiectiv al UPT, al orașului și al județului, adică nu este dfoar o construcție ci este viața sportivă, viața culturală, care este sau va fi de două ori mai mare decât ce avem acum, la sala Olimpia. Viața culturală și sportivă va fi gestionată de noi toți, împreună”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Lucrearea urmează să fie scoasă la licitație, pentru ca noua sală polivalentă să fie gata la finele anului 2026.

Vă reamintim că lucrările la Sala Polivalentă a Universității Politehnica din apropierea Bazei Sportive 2, de pe strada Aurel Podeanu, au început în octombrie 2010. Ar fi trebuit să fie gata în vara lui 2014, apoi în primăvara lui 2015, după care termenul a fost amânat de mai multe ori, astfel că nici în momentul de față lucrările nu au fost finalizate.

Construcția a fost începută de Universitatea Politehnica, cu bani de la bugetul de stat și din venituri proprii, însă nu a mai primit finanțare să continue și a cerut ajutorul Primăriei Timișoara. În primăvara anului 2013, Universitatea Politehnica s-a asociat cu Consiliul Local Timișoara, iar municipalitatea s-a angajat să pună jumătate din banii necesari finalizării investiției, urmând să devină coproprietară.

Inițial, sala polivalentă ar fi trebuit construită cu 2.200 de locuri, dar apoi s-a vorbit despre extinderea ei la 2.500, iar apoi despre mărirea capacității la 3.000 de locuri. Valoarea inițială a investiției se ridica la peste 6,3 milioane de euro.

Sala polivalentă nouă din Timișoara ar urma să aibă tribune pe ambele părți, acoperiș în formă de semicerc, precum și un videobox în centrul tavanului. Tot ce urmează să fie montat este deja cumpărat și stă în depozite.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Vor fi probleme cu apa, în mai multe localități din județ, ca urmare a unor lucrări efectuate de angajații Aquatim. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Man in suit giving a formal speech at a wooden podium with the Romanian presidential emblem, flanked by EU and Romanian flags.

În contextul negocierilor privind formarea unui Guvern tehnocrat, USR Tineret a adoptat o poziție oficială pe această temă și le cere liderilor de la nivel național să nu susțină instalarea unui astfel de executiv. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Timiș, inspectori de muncă și de mediu și rerezentanți ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală au descins astăzi la o adresă din Timișoara, într-un dosar penal privind săvârșirea unor infracțiuni la regimul protecției mediului. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Declarațiile lui Alfred Simonis despre încălțămintea și ținutele liderilor USR au stârnit un val de reacții, iar una dintre cele mai dure vine din partea fostului președinte al partidului, Cătălin Drulă. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Three-story school building with large windows, banners above, and a sheltered entrance framed by trees.

Primăria Timișoara a lansat licitația pentru reabilitarea termică a corpului C1 al Școlii Gimnaziale nr. 16. Anunțul vine la trei luni de la semnarea contractului cu ADR Vest, pentru finanțare europeană. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Blue overturned truck trailer spilling gravel onto the highway shoulder beside a guardrail on a sunny day.

Intervenție de urgență a pompierilor și medicilor, după un accident petrecut, în urmă puțin timp, pe audostrada A1, pe sensul de mers dinspre Arad spre Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Firefighters descend into a deep brick well using a ladder during a rescue operation in progress (left panel). Right panel shows two firefighters kneeling in a field with a dog, likely assisting or comforting it.

Pompierii au fost solicitați să intervină, în această dimineață, pentru salvarea unui câine, rămas captiv de câteva zile, într-un puț de aproximativ 6 metri. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Two urban scenes: left a square with a large mural banner featuring dogs and text, people walking; right a tall curved building with big billboard ads.

Polițiștii locali i-au luat în vizor pe cei care pun pe clădiri sau mașini bannere publicitare, fără să dețină aviz. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Aerial night view of a brightly lit sports complex: oval running track around a soccer field, with modern buildings and surrounding fields.

Președintele Consiliului Județean Timiș a făcut publice primele randări ale viitorului Complex Multifuncțional „Timiș 4 All”, investiție care promite să transforme ziona de la intrarea în comuna Giroc dinspre Timișoara, într-un adevărat pol al sportului și recreerii. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Two-panel photo: left shows a man in a pinstripe suit speaking at a podium with a crest behind him; right shows a man in a blazer and jeans seated on outdoor concrete steps.

Un nou scandal a izbucnit pe scena politică și administrativă din Timișoara, după ce președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a ales să atace administrația Fritz. S-a transformat, mai nou, în critic de modă și a comentat vestimentația USR-iștilor. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Eight panelists sit at a long conference table in a meeting room, with a large emblem projected on the wall and Romanian/EU flags in the background, during a formal briefing.

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara a lansat, luni, Modulul de Practică al platformei SUMS, un sistem digital integrat care gestionează întregul proces de practică al studenților, de la identificarea unui loc de practică până la validarea finală a documentelor. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Universitatea de Vest din Timișoara își consolidează poziția pe harta educației internaționale, după ce a fost inclusă în ediția 2026 a clasamentului Center for World University Rankings (CWUR), unul dintre cele mai prestigioase rankinguri universitare la nivel mondial. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Speaker stands at a podium delivering a talk at a conference stage, in front of a large blue banner reading 'FORUMUL REGIONAL AL APEI Dunăre-Europa de Est 2026' with logos along the bottom edge of the screen and a building illustration on the right side.

Reprezentanți ai autorităților centrale și locale, ai operatorilor regionali de apă, ai instituțiilor europene, mediului academic și sectorului privat participă, în această perioadă, la o serie de evenimente de nivel înalt organizate în cadrul Forumului Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” 2026, desfășurat la Palatul Parlamentului. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Promotional banner for Salonul Industriei Ușoare with a smiling woman holding shopping bags; dates 17–21 Iunie, 10:00–20:00, free entry, contact info included.

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Smiling man in a blue suit and striped tie with a residential building behind him.

Au fost publicate datele financiare ale firmelor, pe anul 2025, iar cifrele arată o creștere spectaculoasă, în cazul societății controlate de Alfred Simonis, de când e președinte al Consiliului Județean Timiș. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ