FOTO Start la cumpărături! Ediția de toamnă a Salonului Industriei Ușoare și-a deschis porțile!
Prima ediție de toamnă, din acest an, a Salonului Industriei Ușoare și-a deschis astăzi porțile, la Timișoara.
Vor fi prezente peste 50 de companii din țară, producători și comercianți, care vă întâmpină cu o gamă largă de articole de sezon, la prețuri promoționale: îmbrăcăminte, tricotaje, lenjerie intimă, încălțăminte, marochinărie, accesorii, produse cosmetice, parfumuri, bijuterii din aur şi argint, gablonţuri și multe altele.
În exterior, Târgul de Produse Tradiționale vă oferă delicii autentice: dulciuri de casă, miere, produse naturiste și de carmangerie dar și articole de artizanat.
”Vă invităm să descoperiți gusturile toamnei, în perioada 11 – 15 septembrie, la Centrul Regional de Afaceri al CCIA Timiș din Bd. Eroilor de la Tisa nr. 22”, transmit organizatorii.
Expoziția organizată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș este deschisă începând de astăzi și până sâmbătă, între orele 10.00 și 20.00, iar duminică între orele 10.00 și 18.00.
Intrarea este gratuită.
Lasă un răspuns