FOTO: Podul Muncii intră curând în șantier! Cum va arăta după finalizarea lucrărilor?
Ne apropiem de momentul în care va începe reabilitarea Podului Iuliu Maniu, de la fosta Fabrică de Țigări, cunoscut și sub denumirea de Podul Muncii.
Până la deschiderea șantierului, care va fi și primul demarat în acest an, municipalitatea a postat randările obiectivului.
„Acum e o randare, însă construcția care ține orașul în mișcare intră în cea mai amplă reabilitare din istoria sa de aproape 50 de ani. Griul îl lăsăm în trecut! Viitorul aduce o structură consolidată, trotuare și carosabil modernizate, iluminat și siguranță la standarde europene”, este mesajul Primăriei Timișoara, care însoțește imaginile.


Podul Muncii, care leagă Calea Șagului de strada Gării, nu a beneficiat de lucrări de consolidare din 1978, când a fost inaugurat, iar în prezent, structura de rezistență nu mai este corespunzătoare, iar rampele, scările de acces și suprastructura sunt degradate.






Investiția vizează consolidarea structurii de rezistență și înlocuirea completă a suprastructurii cu o structură mixtă oțel-beton, cu păstrarea a câte două benzi pe sens, cu lățimea de 3,50 metri fiecare.
Totodată, trotuarele vor fi lărgite până la 1,75 m, pentru a oferi mai mult spațiu pietonilor, și vor fi amenajate piste pentru biciclete.

Proiectul include și reabilitarea rampelor, refacerea scărilor de acces cu elemente metalice, instalarea unui iluminat arhitectural modern, consolidarea malului Canalului Bega, precum și plantarea de arbori, pentru îmbunătățirea calității aerului și a aspectului urban.
După finalizarea lucrărilor, municipalitatea va reintroduce circulația troleibuzelor pe pod.
Valoarea totală a proiectului este de aproape 10 milioane de euro, din care aproximativ 7,4 milioane de euro reprezintă fonduri europene nerambursabile, prin Programul Regional Vest 2021 – 2027.

Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Zile pline de culoare și energie, la Timișoara! Ce pot face copiii de 1 Iunie?
Timișorenii sunt invitați să descopere un oraș plin de culoare, joc și imaginație, printr-un program special gândit pentru Ziua Internațională a Copilului, cu spectacole și ateliere creative, activități sportive, proiecții de film, muzică și experiențe educative. Sursa de Vest See Full Bio
Arome de sezon în piețele timișorene! De la căpșune și cireșe, până la dovlecei și salată
Piețele din Timișoara sunt, în această perioadă, pline de fructe și legume de sezon, iar tarabele colorate îi atrag zilnic pe cumpărători. Sursa de Vest See Full Bio

Incendiu puternic, la un apartament din Timișoara! Pompierii au găsit o victimă de 90 de ani
S-a dat alarma în această dimineață, când locatarii unui bloc de pe strada Rusu Șirianu au observat fum ieșind într-un apartament de la etajul 2. Sursa de Vest See Full Bio
Sport, nisip și petreceri estivale la Timișoara. „Beach Sport Festival by MONS” revine în Parcul Rozelor
Baza Sportivă din Parcul Rozelor va deveni, în perioada 5 – 7 iunie 2026, centrul sporturilor pe nisip și al distracției în aer liber, odată cu organizarea unei noi ediții a „Beach Sport Festival by MONS”. Sursa de Vest See Full Bio

Tir cu arcul, ateliere creative și spectacole! De 1 Iunie, Muzeul Satului Bănățean se transformă într-un univers al copilăriei!
Muzeul Satului Bănățean Timișoara devine, luni, 1 iunie, locul unde copilăria, tradițiile și creativitatea se întâlnesc într-un eveniment special dedicat Zilei Internaționale a Copilului. Sub genericul „1 Iunie – Zâmbet de copil”. Sursa de Vest See Full Bio

Platformă unică pentru practica studenților USVT! Ofertele companiilor și ale universității, reunite într-un singur loc
Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara lansează o platformă universitară unică, dedicată practicii studențești, menită să faciliteze accesul tinerilor la oportunități relevante de formare profesională și integrare pe piața muncii. Sursa de Vest See Full Bio

Restricții și trasee deviate pentru transportul public din Timișoara, mâine, pentru evenimentul „Bulevardul Copiilor la UVT”!
Societatea de Transport Public Timișoara anunță modificări temporare în circulația mai multor mijloace de transport public, în cursul zilei de mâine, ca urmare a restricțiilor de trafic impuse pentru desfășurarea evenimentului „Bulevardul Copiilor la UVT”. Sursa de Vest See Full Bio
Paradă de costume populare, ateliere creative și educative sau sesiuni demonstrative de dresaj canin! Vezi aici programul complet al activităților DAS Timișoara, de Ziua Copilului
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara organizează cea de-a doua ediție a evenimentului comunitar dedicat Zilei Copilului și invită timișorenii să participe la sărbătoarea copilăriei. Sursa de Vest See Full Bio

Camioanele de mare tonaj, oprite temporar în Ungaria! Care este motivul?
Dacă ți-ai planificat să mergi sau să tranzitezi Ungaria, astăzi, trebuie să ții cont de restricțiile de trafic impuse de autorățile din țara vecină, pentru mașinile de mare tonaj. Sursa de Vest See Full Bio

Tragedie, în apropiere de Lugoj! Un bărbat a ars de viu, după ce casa i-a fost cuprinsă de flăcări
Incendiu violent, în această dimineață, în jurul orei 06:35, când pompierii timișeni au intervenit cu trei autospeciale de stingere, iar la fața locului s-a deplasat și un echipaj SMURD. Sursa de Vest See Full Bio
Zile incendiare la Ghiroda! Zorica Brunclik i Kemis, Georgiana Lobonț, Stana Stepanescu și Boji, dar nu numai, vin la Ruga comunei. Surprize și pentru cei mici
Se anunță distracție mare, la Ghiroda. Muzica, dansul și tot felul de activități pentru copii se întâlnesc la una dintre cele mai îndrăgite sărbători locale: Ruga comunei. Sursa de Vest See Full Bio

Ești client Retim? Nu uita să scoți pubela la poartă, de 1 Iunie, pentru că angajații companiei de salubritate lucrează ca într-o zi obișnuită
Compania RETIM informează clienţii şi colaboratorii săi din județul Timiș asupra programului de lucru valabil pentru data de 01 iunie 2026. Sursa de Vest See Full Bio

Aquatim informează clienții privind programul de Rusalii
Casieriile Aquatim din întreaga arie de operare și Centrul Relații Clienți de pe str. Enric Baader nr. 11 din Timișoara vor fi închise cu ocazia sărbătorii de Rusalii, în data de 1 iunie. Sursa de Vest See Full Bio

Căminul de bătrâni „Inocențiu Klein” din Timișoara ar putea fi extins! Primăria intenționează să cumpere un imobil din apropiere
Primăria Timișoara pregătește extinderea serviciilor sociale pentru persoane vârstnice și cazuri vulnerabile! Sursa de Vest See Full Bio

Retim anunță programul de lucru de Ziua Internațională a Copilului
Compania Retim aduce la cunoștință clienților săi informații referitoare la programul de lucru pentru data de 1 iunie, Ziua Internațională a Copilului. Sursa de Vest See Full Bio

CCIA Timiș continuă tradiția misiunilor economice în SUA! Companiile sunt invitate la New York și Miami
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează și în acest an o misiune economică multisectorială în Statele Unite ale Americii, la New York și Miami, în perioada 24 noiembrie – 5 decembrie 2026. Sursa de Vest See Full Bio
Popoviciu, trompeta lui Simonis! Reacția dură a lui Sorin Șipoș, după anunțul secretarului PNL Timiș că vrea funcția de city manager
Alin Popoviciu, secretarul PNL Timiș, prins cu minciuna. Declarația sa privind discuțiile purtate cu conducerea USR privind o alianță, pe plan local, este demontată de Sorin Șipoș. Sursa de Vest See Full Bio

O femeie a fost bătută și jefuită în propria locuință! Tâlharul este chiar iubitul ei
O femeie de 32 de ani a cerut ajutor polițiștilor după ce a fost tâlhărită în locuința sa, chiar de partenerul ei. Sursa de Vest See Full Bio







Lasă un răspuns