Skip to main content

[Foto] Cea mai mare pictură murală din România a fost creată la Timișoara!

XPilates & Spa

Cea mai mare pictură murală din România a fost creată la Timișoara, în cadrul proiectului Memoriile Cetății – al Asociației Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii. 

Timp de o săptămână, 4 artiști români au pictat pe un perete de peste 500 mp – fațada unei clădiri industriale de pe malul Begăi, un siloz aparținând CEREALCOM. 

CITEȘTE ȘI: Aţi văzut-o? A plecat să se întâlnească cu o prietenă și nu s-a mai întors! Fata e dispărută de o săptămână

Pictura înglobează trei portrete, patru stiluri diferite și simbolizează diversitatea, dar și libertatea de exprimare de care avem parte astăzi. Primul portret reprezintă trecutul, al doilea – prezentul – un personaj feminin care ține un moment de reculegere pentru ceea ce s-a întâmplat la Timișoara acum 30 de ani, iar în dreapta e viitorul. Soarele de deasupra lucrării reprezintă speranța. 

Cei patru artiști au folosit două nacelede mari dimensiuni pentru a putea ajunge până la înălțimea de 28 metri. Parteneriatul proiectului Memoriile Cetății cu FISART a făcut posibilă contribuția celor 4 artiști.

wm ziua8 memoriile cetatii fisart DJI 0559 1

Alex Baciu este interesat de urbanizarea vizuală defalcată și regenerarea naturii în comportamentul citadin, cercetează dialogul în plină diversitate istorică. Este atras de multiplele forme arhitecturale, de numerologie, mitologie modernă și contextualizarea imaginii în spații și suprafețe diferite, de la picturi murale, obiecte, pictură și până la ilustrații.

Portretul central a fost realizat de Flaviu Roua și are o înălțime de 12 metri. Flavius este absolvent al Facultății de Arte și Design, și colaborator în cadrul Festivalului de artă stradală în Timișoara (FISART). Este specializat pe tehnica de aerosol-aerografie din 2008, pe suprafețe de mari dimensiuni, avănd variație în exprimarea subiectului. El își dorește să pună în valoare arta murală în “galeria” contemporană.

IRLO a început să pulverizeze pereții de copil în ’97 în orașul natal Bistrița. Pentru liceu și facultate s-a mutat în Arad și Timișoara unde a inițiat AKAcrew (unul dintre primele echipe de graffiti din România) și Deja22 – un grup de artă stradală. A lucrat în Cluj, Sibiu, Brașov, Timișoara și București, ca pictor și artist mural, fondator și membru al echipei NOM (Novus Ordo Muralis). Stilul său este legat de mișcarea de benzi desenate și graffiti, dar este de asemenea, la limita suprarealismului naiv și a artei fantastice.

Corina Nani este artist vizual și lect.univ.dr. la Facultatea de Arte și Design-Universitatea de Vest din Timișoara. Din 2011 coordonează Festivalul Internațional de Street Art din Timișoara, fiind interesată de regenerarea urbană prin artă.

{gallery}pictura murala{/gallery}

Lucrarea face parte din proiectul Memoriile Cetății în cadrul căruia peste 20 de artiști intervin în spațiile publice pentru a marca altfel decât ne-am obișnuit 30 de ani de la Revoluția de la Timișoara. Șase pereți și o fântână publică din șapte cartiere prind viață în Parcul Dacia, Parcul Bucovina, Calea Martirilor, Blașcovici, Liceul de Arte, Liceul Auto, și în fostul port al orașului Timișoara, din zona Iosefin, de pe malul Begăi.

CITEȘTE ȘI: Traficanți de cocaină și cămătari, călcați de mascați! 22 de persoane duse la audieri

Doi artiști au creat o pictură pe un tramvai, la depoul STPT. Tot de acum, benzile desenate despre oameni, întâmplări și povești din zilele Revoluției de la Timișoara vor decora 23 de stații de tramvai.

 

Distribuie pe rețele de socializare

Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Group of people seated around a long conference table, discussing with papers and water bottles, flags in the background.

Timișoara intră oficial pe harta relațiilor economice româno-chineze, prin lansarea filialei locale a Camerei de Comerț și Industrie România–China (CCIRC). Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Poster for EPICA 'Heart of the Jungle' with date 12.06 2026, listing Pascal Junior, Jay Ko, Silviu Andrei, DJ Romique, Mindblow, B.Mike, and others

Timișoara va găzdui vineri un eveniment caritabil dedicat sprijinirii copiilor cu autism și familiilor acestora, organizat în cadrul platformei de impact social EPICA. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Meteorologii au emis un cod galben de vânt și instabilitate atmosferică, ce vizează mai multe județe din partea de vest și nord-vest a țării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Ai adoptat un câine, însă acesta nu s-a integrat încă în noul cămin sau simți că nu ai reușit să construiești o legătură puternică cu el? Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Two men in business attire: left man outdoors at a construction site gesturing with a raised finger; right man in a blue plaid suit posing against a white background.

Ceea ce se întâmplă în aceste zile în PNL Timiș este mai mult decât o simplă dispută internă. Este o demonstrație de forță a lui Alfred Simonis și, în același timp, o dovadă a slăbiciunii cronice care a transformat filiala liberală într-o anexă a PSD. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Electric scooter lying on its side on a tiled pavement, with the deck and wheel visible in sunlight

În contextul îngrijorător al numărului tot mai mare de incidente în care au fost implicați tineri pe trotinete electrice, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș și Inspectoratul de Poliție Județean Timiș își unesc eforturile pentru promovarea unui comportament responsabil în trafic. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Young girl wearing a beige cap paints a colorful mural on a bright blue wall outdoors, holding a paintbrush and can of yellow paint.

Asociația Acasă în Banat dă startul celei de-a opta ediție a proiectului Color the Village. Astfel, satul Macedonia, din județul Timiș, devine, începând de mâine, gazda a peste 400 de voluntari din întreaga țară, care vor înfrumuseța localitatea. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Smiling woman in a white athletic jacket and blue pants poses beside a large circular race medal cutout at a marathon event.

UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea care s-a consacrat drept cel mai prestigios maraton din vestul României, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Vor fi probleme cu apa, în mai multe localități din județ, ca urmare a unor lucrări efectuate de angajații Aquatim. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Man in suit giving a formal speech at a wooden podium with the Romanian presidential emblem, flanked by EU and Romanian flags.

În contextul negocierilor privind formarea unui Guvern tehnocrat, USR Tineret a adoptat o poziție oficială pe această temă și le cere liderilor de la nivel național să nu susțină instalarea unui astfel de executiv. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Timiș, inspectori de muncă și de mediu și rerezentanți ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală au descins astăzi la o adresă din Timișoara, într-un dosar penal privind săvârșirea unor infracțiuni la regimul protecției mediului. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ