Skip to main content

Final de anchetă, în cazul Mario, copilul ucis de doi prieteni și îngropat în grădină! Doi băieți de 15 ani, trimiși în judecată

XPilates & Spa

Procurorul care a anchetat crima înfiorătoare de la Cenei, a finalizat cercetările, iar dosarul a fost trimis în instanță.

Pentru că unul dintre ucigași are doar 13 ani, așa că nu poate răspunde penal, a fost trimis în judecată doar criminalul de 15 ani.

Alături de el, trebuie să dea socoteală încă un băiat de 15 ani, care i-a ajutat pe ucigași să scape de trupul neînsuflețit al lui Mario Berinde.

Rechizitoriul arată clar că omorul a fost premeditat, iar cei doi criminali au flosit o toporișcă și un cuțit pentru a-l ucide pe Mario.

“În fapt, s-a reținut că în data de 19.01.2026, în jurul orei 2130, inculpatul M.D.A., în vârstă de 15 ani și numitul  R.M.D., în vârstă de 13 ani, având bine pus la punct un plan prestabilit pe care l-au făcut în urmă cu o lună și așteptând momentul oportun, l-au ucis pe numitul B.M.A. prin lovirea acestuia în mod repetat cu o toporișcă și un cuțit în timp ce se aflau la imobilul nr. 667 din loc. Cenei, jud. Timiș.

Totodată, ulterior uciderii acestuia, inculpatul M.D.A. și numitul R.M.D., împreună cu inculpatul B.R.P., pe care l-au chemat la fața locului după săvârșirea faptei, au acționat conjugat și au profanat cadavrul victimei prin faptul că l-au  incendiat și apoi l-au îngropat în spatele grădinii.

Mai mult, inculpatul B.R.P. i-a ajutat în mod activ pe M.D.A. și R.M.D. să scape de cadavru, precum și să șteargă urmele infracțiunii, toate aceste acțiuni fiind efectuate în scopul îngreunării cercetărilor, precum și îngreunării tragerii la răspundere penală a celor doi”, transmite Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

Băiatul de 15 ani care i-a ajutat pe cei doi ucigași să scape de trupul neînsuflețit al lui Mario este acuzat de profanare de cadavre, iar criminalul de 15 ani, de omor calificat și profanare de cadavre.

În cazul celui de-al doilea ucigaș, de 13 ani, a fost dispusă clasarea, dat fiind faptul că nu are vârsta legală pentru răspundere penală.

Pe numele lui a fost instituită măsura plasamentului în regim de urgență, fiind luat din sânul familiei.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Sursa de Vest See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Sursa de Vest See Full Bio

Poster for EPICA 'Heart of the Jungle' with date 12.06 2026, listing Pascal Junior, Jay Ko, Silviu Andrei, DJ Romique, Mindblow, B.Mike, and others

Timișoara va găzdui vineri un eveniment caritabil dedicat sprijinirii copiilor cu autism și familiilor acestora, organizat în cadrul platformei de impact social EPICA. Sursa de Vest See Full Bio

Meteorologii au emis un cod galben de vânt și instabilitate atmosferică, ce vizează mai multe județe din partea de vest și nord-vest a țării. Sursa de Vest See Full Bio

Ai adoptat un câine, însă acesta nu s-a integrat încă în noul cămin sau simți că nu ai reușit să construiești o legătură puternică cu el? Sursa de Vest See Full Bio

Two men in business attire: left man outdoors at a construction site gesturing with a raised finger; right man in a blue plaid suit posing against a white background.

Ceea ce se întâmplă în aceste zile în PNL Timiș este mai mult decât o simplă dispută internă. Este o demonstrație de forță a lui Alfred Simonis și, în același timp, o dovadă a slăbiciunii cronice care a transformat filiala liberală într-o anexă a PSD. Sursa de Vest See Full Bio

Electric scooter lying on its side on a tiled pavement, with the deck and wheel visible in sunlight

În contextul îngrijorător al numărului tot mai mare de incidente în care au fost implicați tineri pe trotinete electrice, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș și Inspectoratul de Poliție Județean Timiș își unesc eforturile pentru promovarea unui comportament responsabil în trafic. Sursa de Vest See Full Bio

Young girl wearing a beige cap paints a colorful mural on a bright blue wall outdoors, holding a paintbrush and can of yellow paint.

Asociația Acasă în Banat dă startul celei de-a opta ediție a proiectului Color the Village. Astfel, satul Macedonia, din județul Timiș, devine, începând de mâine, gazda a peste 400 de voluntari din întreaga țară, care vor înfrumuseța localitatea. Sursa de Vest See Full Bio

Smiling woman in a white athletic jacket and blue pants poses beside a large circular race medal cutout at a marathon event.

UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea care s-a consacrat drept cel mai prestigios maraton din vestul României, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Vor fi probleme cu apa, în mai multe localități din județ, ca urmare a unor lucrări efectuate de angajații Aquatim. Sursa de Vest See Full Bio

Man in suit giving a formal speech at a wooden podium with the Romanian presidential emblem, flanked by EU and Romanian flags.

În contextul negocierilor privind formarea unui Guvern tehnocrat, USR Tineret a adoptat o poziție oficială pe această temă și le cere liderilor de la nivel național să nu susțină instalarea unui astfel de executiv. Sursa de Vest See Full Bio

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Timiș, inspectori de muncă și de mediu și rerezentanți ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală au descins astăzi la o adresă din Timișoara, într-un dosar penal privind săvârșirea unor infracțiuni la regimul protecției mediului. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest