Skip to main content

FEST-FDR continuă în acest weekend, la Timișoara! Iată ce spectacole vor fi prezentate pe scena de la Teatrul Național!

XPilates & Spa

FEST-FDR 2024 continuă în acest weekend și leagă teatrul și memoria într-o formulă coerentă și diversă.

Astfel, mâine, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului Național din Timișoara, Teatrul Metropolis din București prezintă spectacolul Părinți, un scenariu conceput de regizorul Cristian Ban și de scriitoarea Diana Bădică, după romanul omonim.

Regizorul Cristian Ban explorează micile istorii ale oamenilor obișnuiți, care se leagă unele de altele cu fire nevăzute, într-un spectacol plin de umor și de candoare. Autenticitatea specială a acestui spectacol vine din inserțiile auto-biografice ale talentaților actori ai Teatrului Metropolis, transpuse în replicile personajelor lor care, dând viață acestor povești, reconstruiesc universul mărunt al scării de bloc de la sfârșitul anilor ’80 și  începutul anilor ’90.

Duminică, de la ora 17, la Studio UȚU, Teatrul de Artă București prezintă Decalogul după Hess de Alina Nelega, un spectacol necesar într-un prezent în care supraviețuitorii celui de-al II-lea război mondial nu mai pot să mărturisească – trăind – cumplitele implicații pe care dictatura, extremismul și războiul le răsfrâng asupra individului și asupra societății. Spectacolul, semnat de regretatul regizor Gavril Cadariu, este un tur de forță susținut magistral de actorul Nicu Mihoc.

Tot duminică, de la ora 19, în Sala Mare, Teatrul Național din Craiova prezintă Reconstituirea, în regia Catincăi Drăgănescu, un spectacol inspirat din filmul lui Lucian Pintilie și de alte opere impregnate de spiritul anilor ’60 și ’70, un spectacol în care tineri din colțuri diferite ale lumii își pun întrebări despre propria identitate și despre felul în care funcționează lumea din jurul lor, un spectacol în care dragostea, arta și revoluția se amestecă într-un carusel de emoții și experiențe.  

Prima parte a festivalului se încheie marți, 10 decembrie, ora 19, în Sala Mare a Teatrului Național, cu spectacolul pentru copii și adulți Harta lui Elian de Angela Ioan și Nicoleta Lefter, regia Nicoleta Lefter, o producție a Teatrului pentru copii și tineret Gong din Sibiu.

Povestea lui Elian dezvăluie un univers în care cuvintele sunt enigme care trebuie descifrate. Într-un spectacol vibrant și plin de emoție care îmbină tehnologia cu umanitatea, Elian, un dislexic în cea mai pură esență, descoperă lumea construindu-și propria hartă și propriul sistem de navigare într-un univers aflat în permanentă mișcare.

Biletele pot fi achiziționate on-line, pe www.tntm.ro sau fizic, la Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, deschisă între orele 11 și 19, în fiecare zi a săptămânii, cu excepția zilei de luni.

Copiii, elevii, studenții, pensionarii, veteranii, precum și grupurile mai mari de 15 persoane beneficiază de reduceri de preț la bilete, iar persoanele cu dizabilități beneficiază de acces gratuit. Mai multe informații se găsesc AICI.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru un curs gratuit de formare profesională în utilizarea sistemului SAP (System Applications and Products in Data Processing), destinat angajaților din domeniul comerțului cu ridicata. Sursa de Vest See Full Bio

După valul de scumpiri din ultimele luni, locuitorii din Timișoara și alte 31 de localități din Zona 1 de colectare primesc o nouă veste proastă: factura la gunoi crește din nou, de această dată cu nu mai puțin de 27%. Sursa de Vest See Full Bio

Front view of a street sweeper with orange bristle brushes cleaning a street on a sunny day.

Flota societății de salubrizare a municipiului Timișoara a fost completată cu alte două noi utilaje. Sursa de Vest See Full Bio

Mai multe mașini s-au ciocnit într-o intersecție, iar două persoane, printre care și o copilă, au fost rănite și transportate la spital. Sursa de Vest See Full Bio

Team in orange life jackets race a raft on a sunny watercourse while spectators watch from the bank. Splashing water and a decorative float with banners are visible in the scene.

Bărci construite din carton, PET-uri, folie, paleți din plastic vor lua startul sâmbătă, pe Canalul Bega, în cadrul celei de-a zecea ediții a competiției „Make it! Race it! Recycle it!”, organizată de EcoStuff România în zona Parcului Alpinet din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Black service van crashed in a grassy area with the hood open and a small tree leaning on it; emergency vehicles visible in the background.

Intervenție de urgență a echipajelor de ajutor, în această dimineață, după un apel la 112 care sesiza producerea unui accident rutier. Sursa de Vest See Full Bio

Acțiune de amploare a procurorilor DIICOT și a polițiștilor specializați în combaterea criminalității, în această dimineață. Sursa de Vest See Full Bio

Un bărbat de 42 de ani, care își plimba liniștit câinele a ajuns în arest, după ce un tânăr i-a reproșat că a scos patrupedul printre oameni, fără botniță. Sursa de Vest See Full Bio

Crowd of runners at a lively outdoor race start, many wearing numbered bibs and sportswear under a bright sky with banners and inflatable arches ahead.

Comuna Giarmata a fost, la finalul săptămânii trecute, gazda celei de-a șasea ediții a evenimentului caritabil „Giarmata în Mișcare”, una dintre cele mai importante inițiative comunitare din localitate. Sursa de Vest See Full Bio

Scrap-yard scene: heaps of metal and debris in a grassy field, a small utility vehicle in front, and a white van in the background.

Rampe clandestine de gunoi continuă să se formeze pe raza municipiului Timișoara. Deși amenzile pentru nerespectarea legislației în vigoare privind gestionarea deșeurilor sunt usturătoare, oamenii nu renunță ușor la această practică iresponsabilă. Sursa de Vest See Full Bio

Three men on a sidewalk examine a small yellow portable generator, one bending over and one crouching nearby.

În fața unora dintre cele mai distructive atacuri cu drone și rachete, Timișoara trimite generatoare către Kiev pentru a susține alimentarea cu energie a serviciilor esențiale ale orașului. Sursa de Vest See Full Bio

Head-and-shoulders portrait of a middle-aged man with short dark hair, wearing a dark zip-up jacket against a white background.

Polițiștii din vestul țării desfășoară căutări ample, la această oră, pentru găsirea unui bărbat în vârstă de 63 de ani, care a dispărut. Sursa de Vest See Full Bio

Opera Națională Română din Timișoara, în parteneriat cu Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara, organizează vineri, 5 iunie, de la ora 19:00, Gala de Operă și Operetă, un eveniment dedicat excelenței artistice și promovării noii generații de interpreți lirici. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest