Femeie surprinsă de un incendiu violent! Flăcările au pornit de la un triciclu electric, care a fost lăsat la încărcat
Intervenție de urgență a pompierilor, în această dimineață, când acoperișul unei case, precum și o anexă, au fost cuprinse de flăcări.
Alarma s-a dat în jurul orei 07:30, pe strada Rândunicii din localitatea Oravița, județul Caraș-Severin, unde au ajuns de urgență, mai multe echipaje de salvatori, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta cu flacără la acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 100 mp, precum și la o anexă a gospodăriei.
O femeie de 66 de ani, suprinsă de incendiu, a suferit un atac de panică și a avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului, după care a fost transportată la spital.
În urma incendiului au ars acoperișul pe o suprafață de aproximativ 100 mp, un tricilu electric și anexa alăturată.
Intervenția promptă a pompierilor a înlăturat pericolul de propagare la locuințele din apropiere, aceștia reușind să salveze din calea flăcărilor aproximativ 60% din restul casei.
Cauza probabilă de producere a incendiului o reprezintă un încărcător de baterie de la un triciclu electric care s-a supraîncălzit.
Lasă un răspuns