Skip to main content

Femeia în Prim-Plan: Eveniment caritabil pentru femeile abuzate, susținut de Lions Diamond Club Timișoara!

XPilates & Spa

În ajunul Moș Nicolae, evenimentul „Femeia în Prim-Plan”, organizat de Ramona Olteanu și Lions Diamond Club Timișoara, a adus o componentă caritabilă deosebită, pe lângă aspectele de educație, sănătate și inspirație.

Cu un mesaj puternic – „Celebrăm Femeia în toată splendoarea ei – frumusețe, emoție și autenticitate, dincolo de vârstă, etnie sau statut social” – evenimentul a reunit la ZET Hotel peste o sută de femei, pentru a doua ediție a întâlnirii dedicate celebrării feminității.

Seara a început cu un moment emoționant de colinde și a continuat cu lansarea proiectului „Be You. Emoție și Autenticitate”, inițiat de Ramona Ilie. Acest proiect a adus în prim-plan poveștile inspiraționale ale 100 de femei remarcabile, prezentate printr-un album de fotografii ce subliniază frumusețea exterioară și interioară a fiecărei femei. „Ești frumoasă! Dovada va fi în fotografiile cu tine!” – acesta este motto-ul care însoțește fiecare pagină a albumului.

Evenimentul a inclus și sesiuni de informare despre „Călătoria spre Longevitate”, susținute de medicii dr. Florina Todoruț și dr. Andreea Țăran. Acestea au oferit sfaturi valoroase despre nutriție, mișcare și sănătatea emoțională, elemente esențiale pentru o viață armonioasă și împlinită.

Un moment cu adevărat special al serii a fost strângerea de fonduri pentru femeile abuzate, aflate în evidența DGASPC Timiș. Doamnele prezente au făcut donații generoase, care vor fi transformate în cadouri de Crăciun pentru aceste femei.

”Momentul emoționant al serii a fost strangerea de fonduri pentru femeile abuzate aflate în evidența DGASPC Timiș. Doamnele prezente au făcut donații care se vor transforma în cadouri de Crăciun pentru femeile care au trecut prin traume și suferințe”, spune Ramona Olteanu.

Seara a continuat cu o tombolă, discuții inspiraționale și socializare, iar atmosfera de solidaritate și sprijin reciproc a făcut ca acest eveniment să fie o adevărată sărbătoare a femeii, în spiritul iubirii, respectului și al comunității.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru un curs gratuit de formare profesională în utilizarea sistemului SAP (System Applications and Products in Data Processing), destinat angajaților din domeniul comerțului cu ridicata. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

După valul de scumpiri din ultimele luni, locuitorii din Timișoara și alte 31 de localități din Zona 1 de colectare primesc o nouă veste proastă: factura la gunoi crește din nou, de această dată cu nu mai puțin de 27%. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Front view of a street sweeper with orange bristle brushes cleaning a street on a sunny day.

Flota societății de salubrizare a municipiului Timișoara a fost completată cu alte două noi utilaje. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Mai multe mașini s-au ciocnit într-o intersecție, iar două persoane, printre care și o copilă, au fost rănite și transportate la spital. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Team in orange life jackets race a raft on a sunny watercourse while spectators watch from the bank. Splashing water and a decorative float with banners are visible in the scene.

Bărci construite din carton, PET-uri, folie, paleți din plastic vor lua startul sâmbătă, pe Canalul Bega, în cadrul celei de-a zecea ediții a competiției „Make it! Race it! Recycle it!”, organizată de EcoStuff România în zona Parcului Alpinet din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Black service van crashed in a grassy area with the hood open and a small tree leaning on it; emergency vehicles visible in the background.

Intervenție de urgență a echipajelor de ajutor, în această dimineață, după un apel la 112 care sesiza producerea unui accident rutier. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Acțiune de amploare a procurorilor DIICOT și a polițiștilor specializați în combaterea criminalității, în această dimineață. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Un bărbat de 42 de ani, care își plimba liniștit câinele a ajuns în arest, după ce un tânăr i-a reproșat că a scos patrupedul printre oameni, fără botniță. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Crowd of runners at a lively outdoor race start, many wearing numbered bibs and sportswear under a bright sky with banners and inflatable arches ahead.

Comuna Giarmata a fost, la finalul săptămânii trecute, gazda celei de-a șasea ediții a evenimentului caritabil „Giarmata în Mișcare”, una dintre cele mai importante inițiative comunitare din localitate. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Scrap-yard scene: heaps of metal and debris in a grassy field, a small utility vehicle in front, and a white van in the background.

Rampe clandestine de gunoi continuă să se formeze pe raza municipiului Timișoara. Deși amenzile pentru nerespectarea legislației în vigoare privind gestionarea deșeurilor sunt usturătoare, oamenii nu renunță ușor la această practică iresponsabilă. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Three men on a sidewalk examine a small yellow portable generator, one bending over and one crouching nearby.

În fața unora dintre cele mai distructive atacuri cu drone și rachete, Timișoara trimite generatoare către Kiev pentru a susține alimentarea cu energie a serviciilor esențiale ale orașului. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ