Expoziție inedită! 32 de deținuți din Penitenciarul Timișoara, deveniți artiști vizuali pentru o zi! Își vor expune lucrările în fața publicului!

Timișorenii sunt invitați sâmbătă, 2 noiembrie, de la ora 18:00, la Comenduirea Garnizoanei Timișoara din Piața Libertății pentru a vedea ceva ce nu au mai văzut.
Deținuții condamnați pentru fapte penale au ieșit „din cutie” și au creat. Într-un fel, au devenit, temporar, artiști vizuali în cadrul unui program cultural unic, menit să îi scoată din spațiul lor personal – OUT OF THE BOX.
Acum își părăsesc celulele și participă la vernisaj, după ce, timp de două luni au lucrat la instalațiile lor artistice, pe care acum, cu emoție, sunt gata să le prezinte publicului. Sub îndrumarea artistei vizuale Regina Damian, au realizat zeci de lucrări. Scopul acestui proiect, potrivit inițiatoarei și promotoarei sale, este să aducă în discuție teme precum toleranța (dreptul la a doua șansă) și prevenirea faptelor antisociale.

„Orice om are nevoie de salvare pe parcursul vieții”, spune unul dintre deținuții – artiști. Mulți colegi de-ai lui au ales să „vorbească” în lucrările lor despre ecologie și importanța salvării naturii – dar și despre salvarea lor. „Faci bine – ai premiu; greșești – trebuie să plătești”, afirmă altul. Pentru unii, salvarea vine de la Dumnezeu, pentru alții, din relațiile cu ceilalți oameni.
OUT OF THE BOX își propune să răspundă unei nevoi culturale esențiale din comunitate, vizând o categorie socială deseori ignorată: deținuții din Penitenciarul Timișoara, care adesea nu au acces la activități creative.

Astfel, proiectul a oferit unui grup de 32 de deținuți, cu vârste între 20 și 60 de ani, șansa de a-și exprima gândurile și emoțiile prin intermediul artei, stimulând progresul lor personal și pregătindu-i pentru reintegrarea socială.
„Prin acest proiect dorim să influențăm pozitiv viețile deținuților, promovând incluziunea socială și coeziunea comunității timișorene și arătând cum arta și cultura pot schimba destine”, afirmă Regina Damian, coordonatoarea proiectului.
Pe parcursul proiectului, participanții au creat instalații artistice de dimensiuni diferite, exprimându-și perspectivele și experiențele. Fiecare participant iese astfel „în afara cutiei” – OUT OF THE BOX, dezvăluindu-și povestea într-o manieră artistică și făcând un pas important spre reintegrarea socială completă.

Expoziția finală, care va fi vernisată sâmbătă, 2 noiembrie, de la ora 18:00, la Comenduirea Garnizoanei Timișoara din Piața Libertății, în prezența deținuților implicați în proiect, celebrează astfel efortul fiecărui participant, promovând toleranța și înțelegerea în comunitate. În seara deschiderii expoziției evenimentul va fi completat de un concert live susținut de Alina – Jais (voce) și Francis Mozes (pian).
De asemenea, pe parcursul expoziției care va putea fi vizitată în intervalul 2 – 30 noiembrie (miercuri – duminică, 16:00 – 20:00) se vor organiza tururi ghidate pentru elevi, studenți și pentru toți cei interesați să afle mai multe despre proiect.
„Credem că acest proiect are un impact educativ profund, contribuind la prevenirea infracționalității în rândul tinerilor, prin stimularea empatiei și conștientizării”, adaugă Regina Damian.
Proiectul este realizat în parteneriat cu Administrația Națională a Penitenciarelor, Direcția Județeană de Cultură Timiș și Asociația Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Lațcău vrea un parteneriat cu CJ Timiș pentru un sistem județean integrat de transport public
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Caz șocant la Timișoara! O tânără a fost înjunghiată de fostul partener, în mall
Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Detalii șocante în cazul crimei de pe malul Lacului Surduc! Ucigașul s-a dus după victimă, cu gândul clar de a o omorî
Noi detalii ies la iveală în cazul crimei petrecute în noaptea de 31 mai spre 1 iunie, în zona Lacului Surduc. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Cod galben în vestul și în sud-vestul țării! Sunt așteptate averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat vijelii și grindină
Meteorologii au emis un cod galben de instabilitate atmosferică, valabil în partea de vest și sud-vest a țării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Se întrerupe furnizarea apei sau presiunea va fi scăzută, în mai multe localități din județ! Aquatim anunță lucrări
Vor fi probleme cu apa, în perioada următoare, în mai multe localități din Timiș. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

CCIA Timiș lansează cursul GRATUIT de SAP de profesionalizare a angajaților în domeniul comerțului cu ridicata
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru un curs gratuit de formare profesională în utilizarea sistemului SAP (System Applications and Products in Data Processing), destinat angajaților din domeniul comerțului cu ridicata. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Încă o lovitură pentru timișeni! Simonis duce deșeurile în Mehedinți, fără să îi pese că asta scumpește din nou gunoiul cu aproape 30%
După valul de scumpiri din ultimele luni, locuitorii din Timișoara și alte 31 de localități din Zona 1 de colectare primesc o nouă veste proastă: factura la gunoi crește din nou, de această dată cu nu mai puțin de 27%. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Flota SaluT se mărește! Au sosit alte două noi utilaje, pentru curățenia orașului
Flota societății de salubrizare a municipiului Timișoara a fost completată cu alte două noi utilaje. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Două victime, printre care și o copilă de 4 ani, după un accident în care au fost implicate mai multe mașini
Mai multe mașini s-au ciocnit într-o intersecție, iar două persoane, printre care și o copilă, au fost rănite și transportate la spital. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Ambarcațiuni din carton, plastic sau folie se întrec pe Bega! „Make it! Race it! Recycle it!” revine la Timișoara
Bărci construite din carton, PET-uri, folie, paleți din plastic vor lua startul sâmbătă, pe Canalul Bega, în cadrul celei de-a zecea ediții a competiției „Make it! Race it! Recycle it!”, organizată de EcoStuff România în zona Parcului Alpinet din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Persoană rănită, după ce un microbuz a ieșit în decor, pe o șosea din vestul țării!
Intervenție de urgență a echipajelor de ajutor, în această dimineață, după un apel la 112 care sesiza producerea unui accident rutier. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

VIDEO: Zeci de indivizi, săltați de mascați! Vindeau droguri și au obligat o copilă să se prostitueze
Acțiune de amploare a procurorilor DIICOT și a polițiștilor specializați în combaterea criminalității, în această dimineață. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Câini, ținuți în condiții improprii, descoperiți de polițiștii de la Protecția Animalelor! Proprietarul a fost amendat
Polițiștii de la Protecția Animalelor Timiș au efectuat un control la o locuință din Cenei. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Pune-i botniță câinelui! Îndemnul care l-a scos din minți pe un bărbat! A scos cuțitul și un spray lacrimogen
Un bărbat de 42 de ani, care își plimba liniștit câinele a ajuns în arest, după ce un tânăr i-a reproșat că a scos patrupedul printre oameni, fără botniță. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Peste 500 de participanți și aproape 15.500 de euro strânși pentru comunitate la „Giarmata în Mișcare”
Comuna Giarmata a fost, la finalul săptămânii trecute, gazda celei de-a șasea ediții a evenimentului caritabil „Giarmata în Mișcare”, una dintre cele mai importante inițiative comunitare din localitate. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Toleranță zero pentru cei care abandonează deșeurile pe domeniul public al Timișoarei! Polițiștii locali au aplicat amenzi usturătoare
Rampe clandestine de gunoi continuă să se formeze pe raza municipiului Timișoara. Deși amenzile pentru nerespectarea legislației în vigoare privind gestionarea deșeurilor sunt usturătoare, oamenii nu renunță ușor la această practică iresponsabilă. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Timișoara trimite încă patru generatoare, în Ucraina! Primăria a plătit 170.000 de lei pentru ele
În fața unora dintre cele mai distructive atacuri cu drone și rachete, Timișoara trimite generatoare către Kiev pentru a susține alimentarea cu energie a serviciilor esențiale ale orașului. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Motociclist accidentat mortal, pe o șosea din vestul țării! O altă persoană a ajuns la spital
O persoană și-a pierdut viața, iar o alta a ajuns la spital, după un accident cumplit. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio








Lasă un răspuns