Expoziție de fotografie, tramvai inscripționat tematic sau o plăcuță multilingvă montată pe clădirea Operei! Programul complet al evenimentelor ce marchează 35 de ani de la Proclamația de la Timișoara

Pe 11 martie se împlinesc 35 de ani de la lansarea Proclamației de la Timișoara, un document fundamental al Revoluției Române din decembrie 1989.
Pentru a marca acest moment simbolic, Societatea Timișoara, împreună cu Municipiul Timișoara, prin Casa de Cultură și Visit Timișoara, organizează o serie de acțiuni prin care reafirmă principiile și valorile fondatoare ale documentului.
Evenimentele dedicate aniversării încep chiar în 11 martie, cu lansarea pe traseu a unui tramvai inscripționat tematic de artistul Dan Perjovschi și cu o expoziție cu fotografiile lui Liviu Tulbure, făcute în primele luni ale anului 1990, care ilustrează impactul pe care Proclamația l-a avut în rândul timișorenilor.
Expoziția, care are loc în Piața Victoriei, în fața intrării în Infocentrul turistic, este completată de texte ale unor personalități marcante care, de-a lungul timpului, au reflectat asupra acestui document esențial, printre care Regele Mihai I al României, Vladimir Tismăneanu sau Ana Blandiana.
Pentru a readuce în atenția publicului amploarea susținerii Proclamației, pe fațada de pe strada Alba Iulia a Garnizoanei va fi amplasat un mesh de mari dimensiuni, cu semnăturile celor 189.510 susținători din 1990. Totodată, pe clădirea Operei Naționale va fi montată o plăcuță multilingvă (română, maghiară, germană, sârbă, engleză), marcând locul unde, pe 11 martie 1990, Proclamația de la Timișoara a fost citită pentru prima dată în public, de la balconul Operei.
De asemenea, pe 11 martie, la ora 18:00, în Amfiteatrul B al Spitalului Județean, va avea loc o dezbatere pe marginea emisiunii „TeVezi din Banat”, moderată de Mircea Todoran. În cadrul emisiunii, acesta i-a avut ca invitați pe Daniel Vighi, Florian Mihalcea și Doru Botoiu, membri ai Societății Timișoara, discutând despre 15 ani de la lansarea Proclamației și inițiativele pentru adoptarea unei legi a lustrației. La dezbatere vor participa Florian Mihalcea, Doru Botoiu, Marcel Tolcea și Viorel Marineasa. Cu această ocazie va fi proiectat si filmul citirii Proclamației de către George Șerban, în 11 martie 1990.
Totodată, Biblioteca Central Universitară va vernisa tot pe 11 martie, la ora 12:00, o expoziție de carte și presă ilustrativă pentru Proclamația de la Timișoara.
„Proclamația de la Timișoara a fost un act de curaj și viziune, un manifest al timișorenilor care visau la un viitor democratic autentic. E legitim să ne întrebăm cum ar fi arătat România dacă punctul 8 ar fi fost aplicat și câți dintre cei care au avut acces la putere în ultimii 35 de ani nu ar fi ajuns acolo. Astăzi, la 35 de ani distanță, în vremurile dificile pe care le trăim avem responsabilitatea să nu uităm că libertatea și democrația se apără în fiecare zi”, spune primarul Dominic Fritz.
Momentul central al acțiunilor va avea loc sâmbătă, 15 martie, de la ora 10:30, la Cinema Studio, unde istoricul francez Thierry Wolton va susține o conferință despre impactul regimurilor comuniste în Europa. Aceasta va fi urmată de dezbaterea „Cum citim azi Proclamația de la Timișoara”, la care vor participa: Horia-Roman Patapievici, Sabina Fati, Vasile Bănescu, Florian Mihalcea, Florin Negruțiu, Vladimir Tismăneanu (online).
Dezbaterea va fi moderată de Brîndușa Armanca, iar participarea este liberă, însă doritorii sunt sfătuiți să se înscrie în prealabil AICI.
„Punctul 8 intră și el cuminte și obosit în cartea de istorie, rămânând aceeași sintagmă – „ce ar fi fost dacă?”- folosită mereu, an după an, ca titlu al fiecărui articol pe care jurnaliștii se simt, încă, obligați să îl scrie. Sunt 35 de ani…”, spune Florian Mihalcea, președintele Societății Timișoara.
Tot pe 15 martie, de la ora 13:30, la Cinema Studio, va avea loc ceremonia de decernare a Premiilor Societății Timișoara, eveniment care recunoaște contribuțiile remarcabile la promovarea valorilor democratice și civice. Lista premianților va fi anunțată oficial pe 11 martie.
În pus, la Memorialul Revoluției poate fi vizitată sala expoziției de fotografie dedicate Proclamației și evenimentelor anilor 1990-1991 în instantanee surprinse de fotograful Liviu Tulbure.
Reamintim că la Garnizoana din Piața Libertății, cei interesați pot vizita expoziția 35/Revoluție, cea mai complexă expoziție despre Revoluția din 1989, realizată de artistul plastic Adrian Florin Pop pornind de la fotografiile revoluționarului Cătălin Regea. Expoziția rămâne deschisă până în 15 martie.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Un simbol al Timișoarei va fi readus la viață! În sfârșit, Ceasul Floral intră în etapa de proiectare
Ceasul Floral, unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Timișoarei, va indica din nou ora exactă. Sursa de Vest See Full Bio

Intervenție urgentă pe râul Timiș, pentru prevenirea inundării stației de epurare Lugoj! Investiția se ridică la 2,5 milioane de lei
Administrația Bazinală de Apă Banat a demarat lucrările de punere în siguranță a malului stâng al râului Timiș, în apropierea stației de epurare Lugoj, în zona localității Jabăr, județul Timiș. Sursa de Vest See Full Bio

VIDEO: Bărbat din vestul țării, arestat de polițiști! Este cercetat pentru viol asupra unui minor
Viol săvârșit asupra unui minor, este acuzaţia pe care anchetatorii i-o aduc unui bărbat din vestul țării. Sursa de Vest See Full Bio

Criza lovește puternic în domeniul construcțiilor! Polistirenul, fierul și cărămida s-au scumpit masiv, iar creșterile de preț continuă
Primele luni ale anului 2026 au adus schimbări semnificative în sectorul construcțiilor din România, pe fondul unui context economic și geopolitic complex. Sursa de Vest See Full Bio

Timișoara intră definitiv în elita mondială a padelului! Federația Internațională de Padel consacră România pe harta globală prin FIP SILVER TIMISOARA 2026
Federația Internațională de Padel readuce la Timișoara competiția FIP SILVER TIMISOARA 2026, consolidând poziția orașului, a județului Timiș și a României în circuitul internațional al acestui sport aflat într-o dezvoltare continuă. Sursa de Vest See Full Bio
Destinația care crește în preferințele turiștilor români! De ce este Madeira atât de căutată?
Interesul turiștilor români pentru Madeira este în continuă creștere, iar specialiștii din domeniu spun că România a devenit una dintre piețele cu cel mai mare potențial de dezvoltare. Sursa de Vest See Full Bio
VIDEO: Se lucrează la Gara de Est din Timișoara! A fost montat primul segment al noii pasarele pietonale
CFR Infrastructură Timișoara anunță că a început montarea primului segment al noii pasarele pietonale de peste liniile de cale ferată de la Gara de Est din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
Biciclete, vaporașe și fapte bune! STPT organizează o cursă specială, pentru susținerea celor 42 de proiecte comunitare Timotion 12
Societatea de Transport Public Timișoara organizează un eveniment special, care vine în continuarea celei de-a 12 ediții Timotion. Sursa de Vest See Full Bio
Expoziții, demonstrații de ikebana și proiecții despre reprezentarea naturii în filmele anime! Hai la festivalul nipon, găzduit de UPT
Universitatea Politehnica Timișoara găzduiește festivalul „Kakehashi: UPT Nippon Spring Fest 2026 – Building with Nature”, devenind astfel spațiu de întâlnire între cultura japoneză și comunitatea timișoreană. Sursa de Vest See Full Bio

13 firme și asocieri, în cursa pentru amenajarea parcului fotovoltaic din Freidorf! Primăria pune la bătaie peste 32 milioane de lei
S-a încheiat perioada de depunere a ofertelor pentru dezvoltarea primului parc fotovoltaic al Timișoarei. Până la termenul limită, 13 firme și asocieri s-au arătat interesate de contractul în valoare de peste 32 de milioane de lei, pus la bătaie de Primărie. Sursa de Vest See Full Bio
Se întrerupe furnizarea apei sau presiunea va fi scăzută, în Timișoara și într-o localitate limitrofă! Vezi anunțul Aqutim
Aquatim anunță lucrări în Timișoara și Remetea Mare. Sursa de Vest See Full Bio
Elevii care transformă reciclarea în artă pot câștiga laptopuri, biciclete și role! ADID și RETIM anunță startul concursului „Arta Reciclării”
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș, în parteneriat cu RETIM Ecologic Service și Lions Club Timișoara Dinamic Plus, dă startul celei de-a VI-a ediții a concursului educațional „Arta Reciclării”. Sursa de Vest See Full Bio
Se apropie festivalul „Launmomentdat în parc”! Ce artiști vor urca pe scenă?
A mai rămas doar o lună până când Parcul Regina Maria din Timișoara devine epicentrul muzicii electronice alternative. Între 12 și 14 iunie, se desfășoară a 9-a ediție a festivalului „Launmomentdat în parc”. Sursa de Vest See Full Bio
VIDEO: Scene revoltătoare! Doi copii se trântesc la pământ și își împart pumni, în timp ce un adult încurajează loviturile
O situație de-a dreptul revoltătoare a ajuns în atenția polițiștilor cărășeni. Doi copii se bat cu patos, iar un adult, încurajează loviturile. La un moment dat, acesta intervine și „îi dă o lecție” unuia dintre băieți. Sursa de Vest See Full Bio

Mașină rasturnată în șanț, pe o șosea din vestul țării! Trei victime au ajuns la spital
Accident grav, seara trecută. O mașină s-a răsturnat în şanţul de pe marginea drumului. Sursa de Vest See Full Bio
Șase elevi din Timiș, în finala „The Water We Want 2026”, prin Muzeul Apei și Aquatim
Șase lucrări, selectate dintre cele cincizeci înscrise prin Muzeul Apei Timișoara, administrat de Aquatim, la concursul internațional pentru copii și tineri The Water We Want (Apa pe care ne-o dorim) vor fi prezentate începând din luna iunie la expoziția digitală cu același nume, organizată de Rețeaua Internațională a Muzeelor Apei (WAMU-NET) sub patronaj UNESCO. Sursa […]
De la Timișoara la Giardini della Biennale! Facultatea de Arte și Design din cadrul UVT contribuie la dialogul artistic internațional de la Veneția
Inaugurarea Pavilionului României în cadrul Bienalei de Artă de la Veneția marchează, în aceste zile, un punct de referință pentru diplomația culturală și scena artistică națională. Sursa de Vest See Full Bio

Noi restricții de circulație, la Timișoara! Sunt anunțate lucrări la rețeaua de gaz și un eveniment sportiv!
Municipalitatea anunță noi restricții de circulație în mai multe zone din oraș, începând de vineri, 15 mai, ca urmare a unor lucrări la infrastructura de gaz și a organizării unui eveniment sportiv. Sursa de Vest See Full Bio









Lasă un răspuns