Explozie de bucurie la PMP Timiș, după prezentarea rezultatelor exit-poll

Reprezentanții Partidului Mișcarea Populară  s-au adunat în această seară la sediul organizației județene, pentru a afla rezultatele exit-poll-urilor.

Bucurie maximă în sediul PMP Timș, după ce au fost făcute publice primele rezultate ale cercetărilor realizate la ieșirea de la urne. Conform acestora, Partidul Mișcarea Populară a trecut pragul electoral, ceea ce înseamnă că va avea reprezentanți în Parlamentul României.
 „Vreau să felicit toți colegii. Știu că s-a depus un efort foarte mare, nu numai în precampanie, și în campanie, ci chiar de la început, de la momentul înființării acestui partid. Am făcut tot ce am putut, iar acum așteptăm cu nerăbdare rezultatele de pe Timiș. Cred că rezultatele de la exit-poll  pentru Partidul Mișcarea Populară vor crește, pentru că în acest moment nu sunt luate în considerare voturile din diaspora. Sper ca procentul de 6 la sută să crească și am speranța că așa va fi”, a declarat președintele PMP Timiș, Roxana Iliescu.
Optimit este și profesorul universitar, Radu Șumălan, cel care a deschis lista PMP Timiș, pentru Senatul României.
 „Mă bucur, indiferent de rezultat. Vreau să îmi felicit colegii, susținătorii, votanții și echipa de campanie a PMP. Șase la sută este un scor la nivel național, sper ca Timișul să ia mai mult. Bineînțeles că avem multe pus la punvt, după ce va trece euforia generată de rezultatele exit-poll-urilor, care este de 6%, dar are tendință de creștere”, a spus Radu Șumălan, candidat la Senat.
Scorul cu două cifre, vehiculat în  campania electorală de PMP-iștii din Timiș, este în continuare o țină, în condițiile în care primele rezultatele oficiale vor fi cunoscute abia peste câteva ore.
„Este un rezultat așteptat de noi toți, deși emoțiile au fost mari, ele rămân până la scorul final. Am fost oarecum sigur că PMP va ajunge în Parlament și ssunt convins în continuare că vom ajunge și la guvernare sau cel puțin vom conta în viitoarea guvernare destul de mult. În ceea ce privește Timișul, sper în continuare ca scorul cu două cifre să devină unul realist. Sunt încrezător că odată cu venirea voturilor din diaspora acest procent va crește. Să nu uităm că și frații din Republica Moldova l-au spirjinit pe Traian Băsescu și Mișcarea Populară”, a spus Cornel Sămărtinean, candidat la Camera Deputaților.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Alte articole

Zone verzi, spații de ralaxare, terase dar și spectacole pentru copii, teatru și muzică! Zona Sinaia din Timișoara se transformă total!

Piața Mocioni din zona Sinaia își va schimba complet înfățișarea. Municipalitatea lucrează la un proiect de regenerare urbană a zonei.

Presiune scăzută la apă, într-o localitate din județ, în primele zile ale săptămânii viitoare!

Pe 5 și 6 decembrie, între orele 9-14 se vor efectua spălări ale rețelei de distribuție din Lovrin. Pe durata lucrărilor presiunea apei va fi scăzută.

Revoltă printre pieţarii din Timișoara! Majorarea chiriilor şi noile taxe îi scot în stradă

Piețarii din Timișoara se pregătesc de proteste, după ce conducerea societății SC Piețe SA a anunțat majorarea chiriilor cu 20%, începând de anul viitor.

Tragedie pe şosea! Un om a murit, iar alţi 3 au fost grav răniţi, în această dimineaţă

Mai multe echipaje de medici, pompieri şi poliţişti au intervenit în această dimineaţă, la un accident rutier grav, în care au fost implicate o maşină şi o autoplatformă.

email: redactie@sursadevest.ro | Publicitate +40 731 028 626
© Sursa de Vest. Toate drepturile rezervate. WebDesign NRGO.