Exclusiv: Ilegalităţile de la SC Pieţe, în atenţia Curţii de Conturi! Fostul director cere verificarea contractelor cu Primăria

Scandalurile de la societatea care administrează pieţele din Timişoara par fără sfârşit, iar acum lucrurile iau o nouă turnură.
Fostul director, Liviu Cocean, spune că prelungirea concesionării pieţelor din oraş de către Primărie, către societatea care le administrează, s-a făcut ilegal.
Tocmai de aceea a sesizat Curtea de Conturi care urmează să verifice toate contractele încheiate în ultima perioadă, după care se va stabili valoarea prejudiciului.
“Eu merg la ţintă, iar ţinta a fost astăzi Curtea de Conturi(…) Ei nu au făcut un proces verbal de predare-primire a bunurilor de retur, nu au făcut un inventar special pentru asta (…) Au păcălit consilierii locali ca să voteze şi, legat de primul act adiţional care s-a făcut, USR, după cum mi-a spus domnul Ambruş, ştia că au greşit şi că au făcut ceva ilegal. De aceea se chinuie să îndrepte lucrurile”, a declarat Liviu Cocean, în exclusivitate, la Sursa de Vest fără Filtru.
Este vorba despre contractele de concesiune a pieţelor, care au expirat în luna noiembrie 2021.
În loc să încheie noi contracte, Primăria Timişoara a recurs la tot felul de acte adiţionale şi contracte de delegare a serviciilor, care nu au fundament legal.
“Au stabilit şi redevenţa în mod discreţionar. Ne-am obişnuit, la această administraţie să nu fie interesată de patrimoniul pe care îl are, pentru că ei aşa acţionează. Probabil că au considerat că au primit de la cetăţeni şi oraşul”, a mai spus Cocean.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Timișoara o premiază pe Roberta Metsola pentru promovarea valorilor europene! Când va avea loc decernarea premiului?

Bunicuță transportată de urgență, la spital, după un accident violent, în intersecție! Cum s-a petrecut totul?

Video: Scandal de proporții în trafic! Un șofer a scos o rangă din mașină și l-a amenințat pe altul

Impact violent, pe autostradă A1! O camionetă a lovit în plin un autocar staționat

150 de garaje din Timișoara vor fi demolate! Roxana Iliescu a reușit să deblocheze proiecte ținute pe loc, ani întregi

Atenție, șoferi! Trafic îngreunat pe centura Timișoarei! Tronsonul pe care trebuie să circulați cu atenție

Nicușor Dan și Ilie Bolojan. Tandemul de care are nevoie România! Nicușor Dan: Ilie Bolojan este opțiunea mea

Un fast food și un minimarket din Timișoara, închise de OPC! Inspectorii au găsit mizerie de nedescris, insecte vii și produse expirate!

Lumină de milioane, la Timișoara! A început modernizarea rețelei de iluminat public

Este oficial! Elevii de la Ana Aslan vor fi mutați la Liceul Tehnic de Vest! Ce se întâmplă cu elevii de aici?

Un tânăr de 23 de ani, dispărut fără urmă, de mai bine de cinci zile! Dacă l-ai văzut sună imediat la 112!

Poate începe transformarea urbană a Pieței Mocioni din Timișoara! Proiectul are autorizație de construcție, dar nu și bani

Moarte șocantă, în curtea Spitalului Județean Timișoara! Un pacient a fost găsit fără suflare, lângă morgă

Bărbat, tâlhărit în plină stradă! Banditul…chiar partenerul de pahar

Inconștiență maximă! Un bărbat beat și fără permis a fost scos de pe șosea de polițiști

Anunț!

Începe coșmarul pentru șoferi! De astăzi, se lucrează pe tronsonul Margina-Holdea

Lasă un răspuns