Skip to main content

Evacuare de urgenţă! Oamenii dintr-un bloc, scoşi afară! Ce pericol îi pândeşte?

XPilates & Spa

Pericol de moarte pentru 150 de persoane, printre care şi 60 de copii, care locuiesc într-un bloc social.

Clădirea, situată într-un cartier din Lupeni, judeţul Hunedoara, este într-o stare deplorabilă, iar locuitorii se plâng de multă vreme de diverse aspecte care le pun în pericol viaţa.

Acum însă, inevitabilul s-a produs: podeaua unui apartament s-a prăbuşit, cu tot cu bătrânul care locuia acolo.

CITEŞTE ŞI: Biciclete electrice furate din Germania, descoperite într-un tir la vamă! Valorează aproape un milion de lei!

“Din nefericire vorbim despre un accident care s-a petrecut azi-noapte, în jurul orei 3:00. Atunci, plafonul unui apartament de la parter s-a prăbuşit, iar locatarul de deasupra a căzut odată cu el. Victima este la spital, am înţeles că ar avea o mână ruptă”, a declarat pentru sursadevest, primarul oraşului Lupeni, Lucian Resmeriţă.

Blocul în care s-a petrecut accidentul numără 32 de apartamente, cu aproximativ 150 de locatari.

Imediat după accident, primarul municipiului a convocat Comitetul de Urgenţă pentru a găsi soluţii la problema oamenilor.

Momentan, s-a decis ca oamenii din jumătatea afectată a blocului să fie evacuate, însă este aşteptat un expert în construcţii, de la Deva.

Acesta urmează să evalueze situaţia chiar în această seară şi, în funcţie de concluzii, autorităţile vor hotărî soarta celorlalţi locatari.

CITEŞTE ŞI: Operatori de cablu TV și telefonie, amendați de Poliția Locală!

În cazul în care expertul va constata că şi oamenii din cealaltă parte a blocului sunt în pericol, vor fi evacuaţi şi aceştia.

“Din cele aproximativ 80 de persoane pentru care s- decis evacuarea de urgenţă, doar 16 au solicitat să fie duse la Sala de Sport a Şcolii Generale nr. 2. Noi acolo am pregătit mâncare, apă, pături, pentru a trece cu bine peste această noapte. Ulterior, dacă sunt necesare lucrări de consolidare a blocului, vom crea spaţii de cazare la fosta Maternitate din oraş”, a mai spus primarul din Lupeni.

 

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Momente de panică în această după-amiază, după ce un incendiu a izbucnit într-un apartament situat într-un bloc de locuințe. Sursa de Vest See Full Bio

Un caz de inconștiență extremă a fost înregistrat de polițiștii care făceau controale în trafic. Un bărbat de 36 de ani a fost prins de polițiști conducând sub influența alcoolului două zile la rând. Sursa de Vest See Full Bio

House of Lazart aduce în prim-plan puterea artei de a transforma emoția în sprijin concret, odată cu lansarea primei colecții de piese vestimentare și home decor, lucrate manual, în cadrul evenimentului caritabil „Angels’ Story – Povestea celor 13 îngerași”. Sursa de Vest See Full Bio

Într-un context în care schimbările rapide ale pieței muncii fac alegerea unei cariere tot mai dificilă, AIESEC în Timișoara organizează evenimentul BRIDGE, dedicat tinerilor. Sursa de Vest See Full Bio

PSD a încheiat astăzi, seria întâlnirilor regionale pe tema direcției în care va merge partidul în continuare. Practic liderii locali au fost consultați dacă trebuie sau nu să rămână la guvernare. Sursa de Vest See Full Bio

Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, a câștigat definitiv procesul deschis fostului edil, Claudiu Buciu, într-un dosar privind prejudicierea imaginii și reputației. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează în data de 29 aprilie, ora 10.00, un seminar interactiv dedicat celor mai recente schimbări fiscale cu impact asupra activității agenților economici în anul 2026. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara anunță reluarea programului „Curățenia până la bordură”. Astfel, utilajele SaluT vor efectua operațiuni de măturat mecanizat și spălare a carosabilului, inclusiv în zona marginală a acestuia, unde sunt amenajate locurile de parcare. Sursa de Vest See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara anunță prelungirea modificării temporare a circulației vaporetto, ca urmare a lucrărilor de reabilitare la Podul Iuliu Maniu, cunoscut ca Podul Muncii. Sursa de Vest See Full Bio

Un val de concedieri a fost aprobat în administrația locală din Ghiroda, după ce Consiliul Local a decis reducerea aparatului administrativ al primăriei. Sursa de Vest See Full Bio

Ziua Internațională a Hemofiliei, marcată anual în 17 aprilie, aduce în prim-plan o realitate îngrijorătoare: la nivel global, un număr semnificativ de persoane care suferă de această boală rămân nediagnosticate și, implicit, netratate. Sursa de Vest See Full Bio

Circulația feroviară s-a deschids pe un nou segment modernizat, în lungime de aproape 10 kilometri, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest