Skip to main content

Este oficial! Titu Bojin candidează la Senatul României, din partea PSD Timiș: „Am acceptat această provocare, pentru că este nevoie de oameni pragmatici”

XPilates & Spa

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a validat astăzi listele de candidați pentru Camera Deputaților și Senat la alegerile parlamentare care vor avea loc în 1 decembrie.

Astfel, în urma votului dat de social-democrați, prima poziție pe lista de la Camera Deputaților va fi ocupată de Sorin Grindeanu, în prezent deputat de Timiș și ministru al Transporturilor, în timp ce locul doi îi revine lui Sebastian Răducanu, actual senator și secretar executiv al PSD Timiș.

Adrian Cionca, prim-vicepreședinte al organizației județene, va ocupa locul trei, iar Marius Stoian, primarul din Birda, se va afla pe poziția a patra.

La Senat, lista este deschisă de Eugen Dogariu, senator și prim-vicepreședinte al PSD Timiș, în timp ce locul doi îi revine lui Titu Bojin, fost președinte al Consiliului Județean Timiș.

Am acceptat această provocare și sper că voi fi unul dintre oamenii care pricep ce înseamna administrația, partea de reorganizare, de reducere a cheltuielilor, pentru că m-am luptat cu cheltuielile și din calitatea de primar,  și din calitatea de președinte al Consiliului Județean, și în calitate de consilier județean, de președinte de comisei economică și din toate celelalte funcții pe care le-am avut. Tocmai de aceea consider că este nevoie de oameni pragmatici, care să nu fie cu patimă”, a declarat Titu Bojin, la Sursa de Vest fără Filtru.

Titu Bojin a fost membru PSD Timiș până în 2016, iar la alegerile locale din iunie a candidat din partea PUSL. La nivel național, liderii celor două partide au convenit ca pe listele social democraților pentru Parlamentul României să fie incluse și câțiva umaniști, iar printre aceștia se numără și Titu Bojin.

Condiția a fost ca cei care candidează pe listele PSD să fie memri de partid, motiv pentru care Bojin a revenit în rândul social democraților.

„Venim în fața timișenilor și timișorenilor cu o listă echilibrată și experimentată, cu oameni care au dovedit până acum că pot ocupa această demnitate și că au puterea să se bată pentru proiectele Timișoarei și Timișului. Sorin Grindeanu, cel mai performant ministru al Transporturilor, omul care a adus atâtea proiecte în județ, nu mai are nevoie de nicio prezentare. Apoi, Sebastian Răducanu și Eugen Dogariu, doi oameni cu care am lucrat îndeaproape pentru toate investițiile pe care le-am adus în județul nostru. Adrian Cionca este un tânăr antreprenor care înțelege foarte bine nevoile mediului de afaceri, iar pentru Marius Stoian și Titu Bojin administrația nu are niciun secret, experiența lor trebuie pusă în folosul timișenilor. Fără să fim lipsiți de modestie, cred că avem cea mai bună listă pentru alegerile parlamentare și ne vom prezenta în fața oamenilor cu lucruri concrete, cu proiecte realizate sau în curs de implementate și am mare încredere că toți colegii mei viitori parlamentari vor da totul pentru Timiș” , spune Alfred Simonis, președinte PSD Timiș.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Sursa de Vest See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Sursa de Vest See Full Bio

Poster for EPICA 'Heart of the Jungle' with date 12.06 2026, listing Pascal Junior, Jay Ko, Silviu Andrei, DJ Romique, Mindblow, B.Mike, and others

Timișoara va găzdui vineri un eveniment caritabil dedicat sprijinirii copiilor cu autism și familiilor acestora, organizat în cadrul platformei de impact social EPICA. Sursa de Vest See Full Bio

Meteorologii au emis un cod galben de vânt și instabilitate atmosferică, ce vizează mai multe județe din partea de vest și nord-vest a țării. Sursa de Vest See Full Bio

Ai adoptat un câine, însă acesta nu s-a integrat încă în noul cămin sau simți că nu ai reușit să construiești o legătură puternică cu el? Sursa de Vest See Full Bio

Two men in business attire: left man outdoors at a construction site gesturing with a raised finger; right man in a blue plaid suit posing against a white background.

Ceea ce se întâmplă în aceste zile în PNL Timiș este mai mult decât o simplă dispută internă. Este o demonstrație de forță a lui Alfred Simonis și, în același timp, o dovadă a slăbiciunii cronice care a transformat filiala liberală într-o anexă a PSD. Sursa de Vest See Full Bio

Electric scooter lying on its side on a tiled pavement, with the deck and wheel visible in sunlight

În contextul îngrijorător al numărului tot mai mare de incidente în care au fost implicați tineri pe trotinete electrice, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș și Inspectoratul de Poliție Județean Timiș își unesc eforturile pentru promovarea unui comportament responsabil în trafic. Sursa de Vest See Full Bio

Young girl wearing a beige cap paints a colorful mural on a bright blue wall outdoors, holding a paintbrush and can of yellow paint.

Asociația Acasă în Banat dă startul celei de-a opta ediție a proiectului Color the Village. Astfel, satul Macedonia, din județul Timiș, devine, începând de mâine, gazda a peste 400 de voluntari din întreaga țară, care vor înfrumuseța localitatea. Sursa de Vest See Full Bio

Smiling woman in a white athletic jacket and blue pants poses beside a large circular race medal cutout at a marathon event.

UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea care s-a consacrat drept cel mai prestigios maraton din vestul României, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Vor fi probleme cu apa, în mai multe localități din județ, ca urmare a unor lucrări efectuate de angajații Aquatim. Sursa de Vest See Full Bio

Man in suit giving a formal speech at a wooden podium with the Romanian presidential emblem, flanked by EU and Romanian flags.

În contextul negocierilor privind formarea unui Guvern tehnocrat, USR Tineret a adoptat o poziție oficială pe această temă și le cere liderilor de la nivel național să nu susțină instalarea unui astfel de executiv. Sursa de Vest See Full Bio

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Timiș, inspectori de muncă și de mediu și rerezentanți ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală au descins astăzi la o adresă din Timișoara, într-un dosar penal privind săvârșirea unor infracțiuni la regimul protecției mediului. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest