Skip to main content

Este oficial! CJT cumpără Castelul Royal de la Moșnița și îl transformă în spital de psihiatrie

XPilates & Spa

La aproape trei săptămâni de la primul anunț privind intenția Consiliului Județean Timiș de a cumpăra Castelul Royal, lucrurile intră în linie dreaptă.

Comisia de negociere a reușit să obțină un preț de nerefuzat, astfel că în perioada următoare, tranzacția va fi parafată, după votul de astăzi al consilierilor județeni.

Astfel, CJT va plăti 2,1 milioane de euro, deși valoarea proprietății, conform unui evaluator autorizat, ar fi de 4,1 milioane de euro.

„Din punctul nostru de vedere, este o investiție bună a Consiliului Județean Timiș. Avem aproape 3.000 mp de clădire, 5.000 mp de teren, într-o zonă extrem de bună, în jurul municipiului Timișoara. Suntem undeva la jumătatea raportului de evaluare. Putem spune că am făcut o afacre, putem spune că, dacă am fi pornit de la zero să construim o astfel de clădire, probabil era de trei ori prețul. În cel mai scurt timp, împreună cu Spitalul Județean, cu cei de la DSP, de la ISU, să adaptăm clădirea astfel încât să transferăm acolo pacienții de la Văcărescu, cu probleme neuropsihice”, a spus Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.

În prezent, Clinica de Psihiatrie funcționează într-un imobil închiriat, de pe strada Iancu Văcărescu. Clădirea este într-o stare avansată de degradare, iar proprietarul nu vrea să ă reabiliteze, deși Consiliul Județean plătește lunar 10.000 de euro, chirie.

În aceste condiții, reprezentanții CJT au căutat de-a lungul timpului mai multe soluții pentru mutarea clinicii. Totul a rămas însă la stadiu de discuții, pentru că nu există un teren pe care să poată fi construit un spital nou și nici altă locație potrivită pentru a adăposti bolnavii și personalul medical. 

Acum, autoritățile județene au decis să cumpere Castelul Royal unde ar fi necesare doar câteva intervenții minore pentru trabsformarea spațiilor în saloane și cabinete medicale.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

PSD a încheiat astăzi, seria întâlnirilor regionale pe tema direcției în care va merge partidul în continuare. Practic liderii locali au fost consultați dacă trebuie sau nu să rămână la guvernare. Sursa de Vest See Full Bio

Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, a câștigat definitiv procesul deschis fostului edil, Claudiu Buciu, într-un dosar privind prejudicierea imaginii și reputației. Sursa de Vest See Full Bio

Într-un context în care schimbările rapide ale pieței muncii fac alegerea unei cariere tot mai dificilă, AIESEC în Timișoara organizează evenimentul BRIDGE, dedicat tinerilor. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează în data de 29 aprilie, ora 10.00, un seminar interactiv dedicat celor mai recente schimbări fiscale cu impact asupra activității agenților economici în anul 2026. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara anunță reluarea programului „Curățenia până la bordură”. Astfel, utilajele SaluT vor efectua operațiuni de măturat mecanizat și spălare a carosabilului, inclusiv în zona marginală a acestuia, unde sunt amenajate locurile de parcare. Sursa de Vest See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara anunță prelungirea modificării temporare a circulației vaporetto, ca urmare a lucrărilor de reabilitare la Podul Iuliu Maniu, cunoscut ca Podul Muncii. Sursa de Vest See Full Bio

Un val de concedieri a fost aprobat în administrația locală din Ghiroda, după ce Consiliul Local a decis reducerea aparatului administrativ al primăriei. Sursa de Vest See Full Bio

Ziua Internațională a Hemofiliei, marcată anual în 17 aprilie, aduce în prim-plan o realitate îngrijorătoare: la nivel global, un număr semnificativ de persoane care suferă de această boală rămân nediagnosticate și, implicit, netratate. Sursa de Vest See Full Bio

Circulația feroviară s-a deschids pe un nou segment modernizat, în lungime de aproape 10 kilometri, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Un parteneriat academic a fost oficializat între Universitatea de Vest din Timișoara și Université Sorbonne Nouvelle, marcând un pas important în consolidarea cooperării internaționale în domeniul educației și cercetării. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în calitate de beneficiar și Expert Business Center SRL, partener, anunță demararea unei noi serii a cursului GRATUIT de EXPERT DEZVOLTARE DURABILĂ, derulat în cadrul Proiectului ”Evoluția Tehnologiilor Rapide = Evoluția Carierei Angajaților din Regiunea Vest!, ID 317710, cofinanțate din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și […]

Guvernul a adoptat hotărârea privind modernizarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, în cadrul unui amplu proces de transformare instituțională care vizează digitalizarea și eficientizarea serviciilor publice de ocupare. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest