Dramă fără margini! Un copil a murit după două săptămâni de chin! Iniţial, părinţii au crezut că este răcit

Un băiat de 13 ani s-a stins pe un pat de spital, fiind diagnosticat cu o boală gravă, după ce iniţial a fost tratat de răceală.
Copilul este din comuna Almaş, judeţul Arad, şi a început să se simtă rău pe data de 25 noiembrie.
Părinţii nu l-au mai lăsat să meragă la şcăală, crezând că e răcit, şi l-au tratat ei singuri.
După patru zile însă, starea micuţului s-a înrăutăţit, iar mama lui a sunat disperată la 112.
Copilul a fost preluat de urgenţă de o ambulanţă şi transportat la cel mai apropiat spital, unde a fost intubate, deoarece avea dificultăţi majore în a respira.
Ulterior, a fost trasferat la Spitalul de Copii din Timişoara, iar de aici la Spitalul de Boli Infecţioase “Victor Babeş”.
CITEŞTE ŞI: Moș Crăciun vine la Timişoara și așteaptă scrisori de la cei mici!
„Copilul a fost găsit inconşient de mama lui, care a cerut ajutor medical. La noi a ajuns intubat şi aşa a rămas în toată această perioadă, pentru că starea lui nu s-a ameliorat. Din păcate, aseară s-a înregistrat decesul. Era diagnosticat cu meningo-encefalită, însă acum aşteptăm rezultatele necropsiei, care va stabili cauza exactă a morţii”, a declarat dr. Virgil Musta, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecţioase din Timişoara.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Sărbătoare mare la Jebel cu Aurel Tămaș în prim-plan! Seară de excepție la sărbătoarea comunei

Se va întrerupe furnizarea apei, în mai multe localități din județ! Aquatim anunță lucrări la rețeaua de distribuție

Începe Ceau, Cinema! Filme proaspete, clasici cult și experiențe inedite la Timișoara

Nenorocire, pe șosea! Doi morți și trei răniți, după un impact violent! Printre victime, o fetiță de 7 ani

Video: Indivizi fără inimă și fără Dumnezeu! Au jefuit o bătrânică, în propria casă

Criminalul care și-a ucis fost iubită și i-a incendiat casa, căutat în Arad! A fost văzut pe malul Mureșului

Durere fără margini în familia unei tinere de 22 de ani! Fata și-a pus capăt zilelor, într-o anexă a casei

Bucurie fără margini, pentru o proaspătă mămică! A adus pe lume tripleți, iar acum are șase băieți

Traseele liniilor de tramvai 1, 2 și 8, modificate timp de mai bine de o lună! Se lucrează la intersecția bulevardelor Regele Carol I și Dragalina

Ultimele zile rămase pentru înscrierile la programul „inVest”, primul accelerator din România dedicat mobilității urbane

Tragedie, după furtuna care a lovit Timișul! Un bărbat a murit electrocutat, în timp ce încerca să repare liniile de curent!

Răzbunare cruntă! Înarmat cu un pistol, un bărbat s-a ascuns în garajul fostei iubite și a așteptat-o să iasă din casă, împreună cu noul partener! Ce a urmat?

Crimă înfiorătoare! Tânără ucisă în bătaie de propriul soț!

STPT, în mijlocul unei înșelătorii online! Escrocii se folosesc de abonamente promoționale fictive pentru a păcăli călătorii să-și divulge datele personale

Dezastru pe Bega! Grămezi uriașe de pești morți în apă și pe malurile canalului

Theo Rose, Alina Eremia, Fuego, Liliana Laichici sau Nicoleta Voica! Se anunță mega distracție, la Ziua Județului Timiș

Noi restricții de circulație, la Timișoara. Vezi aici ce străzi sunt afectate!

Lasă un răspuns