Skip to main content

Drăgănescu, la Cotroceni, în echipa lui Crin Antonescu! Explicația lui Alin Popoviciu pentru schimbarea subprefectului de Timiș, cu un alt liberal

XPilates & Spa

Liberalii din Timiș au început demersurile pentru schimbarea lui Ovidiu Drăgănescu din funcția de subprefect.

Vor fi două propuneri transmise la București, una din partea organizației municipale și cealaltă, de la filiala județeană.

În ambele cazuri, doritorii își anunță intenția de a ocupa această funcție, după care o comisie internă stabilește cine este cel mai potrivit.

În cadrul PNL Timișoara procedura s-a încheiat deja, iar în cărți au rămas Liliana Oneț și Ovidiu Găină.

“Am decis să facem o competiție, pentru această potențială poziție de subprefect și au fost depuse patru candidaturi: Liliana Oneț, Daniela Mariș, Ovidiu Gină și Flavius Stanca. Am avut o comisie care a făcut analiza candidaturilor și care a decis, în consens și unanimitate să meragă mai departe, către Biroul Politic Local, cu două propuneri: doamna Liliana Oneț și domnul Ovidiu Găină”, a explicat Mădălin Bunoiu, președintele interimar al PNL Timișoara.

Cum Drăgănescu nu și-a depus candidatura, președintele organizației județene nu exclude ca acesta să se autopropună în cadrul competiției din PNL Timiș, deși tot el spune că ar fi un conflict de interese.

De aceeași părere este și vicepreședintele Consiliului Județean, Alin Popoviciu care consideră să schimbarea lui Drăgănescu trebuie privită ca un pas înainte, și nu ca pe o pedeapsă.

Această decizie a fost luată înainte de a avea prima propunere de subprefect, am avut o propunere, în urma discuțiilor cu primarii. La acea discuție, domnul Drăgănescu și-a manifestat intenția de a se implica foarte puternic și activ, în campania domnul Crin Antonescu și nu știu dacă poziția respectivă este compatibilă cu implicarea în campanie”, a explicat Marilen Pirtea, președintele interimar al PNL Timiș.

Domnul Drăgănescu va fi la Cotroceni. Așa că ceea ce se întâmplă acum este spre binele lui. Relațiile dintre Crin Antonescu și Ovidiu Drăgănescu sunt foarte apropiate, se înțeleg foarte bine, se cunosc de foarte mult timp, iar el (Ovidiu Drăgănescu – n.a) își dorește foarte mult să se implice activ în campanie și sunt convins că o va face nu doar aici, la Timișoara, ci și pe plan național. De altfel, este prins în campania electorală a domnului Crin Antonescu. Așa că e o nouă revenire a lui în politică”, a spus Alin Popoviciu.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru un curs gratuit de formare profesională în utilizarea sistemului SAP (System Applications and Products in Data Processing), destinat angajaților din domeniul comerțului cu ridicata. Sursa de Vest See Full Bio

După valul de scumpiri din ultimele luni, locuitorii din Timișoara și alte 31 de localități din Zona 1 de colectare primesc o nouă veste proastă: factura la gunoi crește din nou, de această dată cu nu mai puțin de 27%. Sursa de Vest See Full Bio

Front view of a street sweeper with orange bristle brushes cleaning a street on a sunny day.

Flota societății de salubrizare a municipiului Timișoara a fost completată cu alte două noi utilaje. Sursa de Vest See Full Bio

Mai multe mașini s-au ciocnit într-o intersecție, iar două persoane, printre care și o copilă, au fost rănite și transportate la spital. Sursa de Vest See Full Bio

Team in orange life jackets race a raft on a sunny watercourse while spectators watch from the bank. Splashing water and a decorative float with banners are visible in the scene.

Bărci construite din carton, PET-uri, folie, paleți din plastic vor lua startul sâmbătă, pe Canalul Bega, în cadrul celei de-a zecea ediții a competiției „Make it! Race it! Recycle it!”, organizată de EcoStuff România în zona Parcului Alpinet din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Black service van crashed in a grassy area with the hood open and a small tree leaning on it; emergency vehicles visible in the background.

Intervenție de urgență a echipajelor de ajutor, în această dimineață, după un apel la 112 care sesiza producerea unui accident rutier. Sursa de Vest See Full Bio

Acțiune de amploare a procurorilor DIICOT și a polițiștilor specializați în combaterea criminalității, în această dimineață. Sursa de Vest See Full Bio

Un bărbat de 42 de ani, care își plimba liniștit câinele a ajuns în arest, după ce un tânăr i-a reproșat că a scos patrupedul printre oameni, fără botniță. Sursa de Vest See Full Bio

Crowd of runners at a lively outdoor race start, many wearing numbered bibs and sportswear under a bright sky with banners and inflatable arches ahead.

Comuna Giarmata a fost, la finalul săptămânii trecute, gazda celei de-a șasea ediții a evenimentului caritabil „Giarmata în Mișcare”, una dintre cele mai importante inițiative comunitare din localitate. Sursa de Vest See Full Bio

Scrap-yard scene: heaps of metal and debris in a grassy field, a small utility vehicle in front, and a white van in the background.

Rampe clandestine de gunoi continuă să se formeze pe raza municipiului Timișoara. Deși amenzile pentru nerespectarea legislației în vigoare privind gestionarea deșeurilor sunt usturătoare, oamenii nu renunță ușor la această practică iresponsabilă. Sursa de Vest See Full Bio

Three men on a sidewalk examine a small yellow portable generator, one bending over and one crouching nearby.

În fața unora dintre cele mai distructive atacuri cu drone și rachete, Timișoara trimite generatoare către Kiev pentru a susține alimentarea cu energie a serviciilor esențiale ale orașului. Sursa de Vest See Full Bio

Head-and-shoulders portrait of a middle-aged man with short dark hair, wearing a dark zip-up jacket against a white background.

Polițiștii din vestul țării desfășoară căutări ample, la această oră, pentru găsirea unui bărbat în vârstă de 63 de ani, care a dispărut. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest