Două victime, în urma unui accident grav! O mașină a fost lovită de un tir și proiectată într-un alt alt autoturism, pe contrasens

Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au fost implicate într-un accident rutier grav.
Totul s-a petrecut ieri dimineață, în localitatea Baru, din județul Hunedoara. Potrivit polițiștilor, șoferul unui tir, care se deplasa din direcția Petroșani spre Hațeg, nu a păstrat distanța regulamentară față de autoturismul din față și l-a lovit în plin.
Impactul a fost atât de puternic încât mașina a fost proiectată pe sensul opus de mers, unde a izbit un alt autoturism, care circula regulamentar.
Cei doi șoferi ai mașinilor au fost transportați la spital. Nici aceștia nici conducătorul tirului nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice la momentul producerii accidentului.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Accident la Timișoara! Un adolescent a traversat strada pe culoarea roșie a semaforului, cu o trotinetă electrică, și a fost lovit de o mașină
Un trotinetist în vârstă de 14 ani a fost izbit de o mașină, chiar pe trecerea de pietoni, la Timișoara. Bianca Albei See Full Bio
Aproape 20 de milioane de euro pentru completarea Inelului II de circulație! Primăria Timișoara caută constructor
La câteva luni de la semnarea contractului de finanțare europeană pentru completerea Inelului II de circulație, Primăria Timișoara a lansat licitația pentru găsirea unui constructor care să se ocupe de investiție. Bianca Albei See Full Bio
Două mașini s-au ciocnit puternic, nu departe de Timișoara! Intervine descarcerarea UPDATE Un om a murit
Mobilizare de forțe, în aceste momente, la locul unui accident rutier. Bianca Albei See Full Bio

Două victime, în urma unui accident grav! O mașină a fost lovită de un tir și proiectată într-un alt alt autoturism, pe contrasens
Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au fost implicate într-un accident rutier grav. Totul s-a petrecut ieri dimineață, în localitatea Baru, din județul Hunedoara. Potrivit polițiștilor, șoferul unui tir, care se deplasa din direcția Petroșani spre Hațeg, nu a păstrat distanța regulamentară față de autoturismul din față și l-a lovit în […]
VIDEO Lucrările pe A1 între Margina și Holdea au ajuns la aproape 68% din total! Tunelurile și viaductele, în plină execuție
Lucrările pe secțiunea Margina–Holdea a autostrăzii Lugoj–Deva au ajuns la un stadiu fizic de aproape 68%, potrivit ultimelor date din șantier. Bianca Albei See Full Bio

Cruzime fără margini! Un bărbat a ucis câinele vecinei cu o capcană de tip laț
Un caz revoltător este anchetat de polițiștii de la Protecția Animalelor, care au fost sesizaţi cu privire la uciderea unui câine. Bianca Albei See Full Bio

Horia Colibășanu continuă ascensiunea spre vârful Gasherbrum II! Alpinistul timișorean a ajuns la 5.000 de metri altitudine
Alpinistul timișorean Horia Colibășanu a ajuns în tabăra de bază situată la aproximativ 5.000 de metri altitudine, în zona Gasherbrum, din lanțul Karakorum (Pakistan), în cadrul expediției „Gasherbrum 2026”. Bianca Albei See Full Bio

Veste bună pentru locuitorii comunei Giarmata! Rețeaua de apă și canalizare este funcțională și poate începe racordarea. Vezi aici care sunt paşii ce trebuie urmaţi!
Locuitorii din Giarmata pot începe demersurile privind racordarea la rețeaua de apă și canalizare. Bianca Albei See Full Bio

Vreme severă, în mare parte din țară! Sunt așteptate vijelii, grindină și descărcări electrice! Nici Timișul nu scapă
După temperaturile extrem de ridicate, meteorologii au emis și un cod portocaliu de vreme rea. Bianca Albei See Full Bio

Mașină răsturnată pe o șosea din vestul țării! O persoană primește îngrijiri medicale
S-a dat alarma în această dimineață, după un apel la 112 care anunța un accident rutier. Bianca Albei See Full Bio

VIDEO: Festivalul Inimilor a început! Parada ansamblurilor a animat centrul Timișoarei
Cea de-a XXXV-a ediție a Festivalului Inimilor a debutat astăzi cu tradiționala paradă a ansamblurilor participante. Artiști îmbrăcați în costume populare specifice țărilor pe care le reprezintă au defilat prin centrul orașului. Bianca Albei See Full Bio
Interes crescut pentru reabilitarea Școlii Gimnaziale 16! 10 firme și asocieri se bat pe contractul de peste 13 milioane de lei
Perioada de depunere a ofertelor pentru reabilitarea termică a corpului C1 al Școlii Gimnaziale 16, din cartierul Tipografilor, s-a încheiat. Bianca Albei See Full Bio

Cea de-a doua probă a examenului de Bacalaureat s-a desfășurat fără incidente în Timiș! Aproape 150 de candidați au absentat
4.310 candidați din Timiș, așteptați astăzi să participe la proba obligatorie a profilului din cadrul examenului de Bacalaureat. Bianca Albei See Full Bio

Ce greșeli transformă o problemă dentară într-o urgență? Iată ce spun specialiștii în medicină dentară!
Amânarea vizitei la medicul stomatolog până în momentul apariției durerii, automedicația și administrarea antibioticelor fără recomandare medicală se numără printre cele mai frecvente cauze care îi aduc pe pacienți la Cabinetul de Urgențe Stomatologice din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara. Bianca Albei See Full Bio

După eșecul parteneriatului cu Asociația Plai, Lațcău anunță începerea lucrărilor de restaurare a fostei baze sportive din centrul orașului: Uszoda nu poate fi deschisă pe modelul de acum 100 de ani
După mulți ani în care a rămas în paragină, fosta bază sportivă Uszoda va fi readusă la viață. Bianca Albei See Full Bio

Cetățean sârb, prins cu permis fals, la frontieră! Ce le-a declarat polițiștilor?
Polițiștii de frontieră au deschis o anchetă după ce un bărbat a prezentat un permis de conducere fals. Bianca Albei See Full Bio

Asistent medical din Timiș, cercetat pentru trafic de influență! I-a cerut unei femei 900 de euro, pentru a o ajuta
Un asistent medical în vârstă de 30 de ani din Timiș este urmărit într-un dosar de trafic de influență. Bianca Albei See Full Bio

Circulația tramvaielor din Timișoara revine la normal după problemele provocate de caniculă!
Circulația tramvaielor din Timișoara revine la normal începând de astăzi, după mai multe zile în care transportul public a fost afectat de temperaturile extreme. Bianca Albei See Full Bio







Lasă un răspuns