Skip to main content

Două victime, după un accident rutier provocat de un șofer băut! A intrat cu mașina într-un copac, apoi în gardul unei case

XPilates & Spa

Accident rutier grav, în zorii zilei, cu puțin înainte de ora 4:00, când o mașină s-a izbit violent de gardul unei case și s-a răsturnat pe o parte.

S-a întâmplat în localitatea Prilipeț din județul Caraș-Severin, unde au ajuns de urgență, medici, pompieri și polițiști.

Aceștia au găsit doi tineri, de 19, respectiv 32 de ani, în viață, dar cu mai multe leziuni, motiv pentru care au fost transportați la spital.

În paralel, oamenii legii au început cercetările, pentru a stabili cum s-a întâmplat totul. Conform primelor concluzii, mașina a fost condusă, inițial, de tânărul de 19 ani, iar cu puțin timp înainte de accident, la volan a urcat bărbatul de 32 de ani.

Acesta era băut bine și, la un moment dat a pierdut controlul asupra autoturismului, a lovit un copac de pe marginea drumului, apoi gardul unei case.

„În accident a fost implicat un autoturism în care se aflau doi bărbați de 19 și 32 de ani, din comuna Prigor. Autoturismul ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, lovind un copac și oprindu-se în zidul unui imobil.

Din primele cercetări s-a stabilit că autoturismul ar fi fost condus până în localitatea Bozovici de tânărul de 19 ani, iar ulterior, până în momentul accidentului ar fi fost condus de celălalt bărbat.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a celor doi ocupanți ai autovehiculului care au fost transportați la spital.

La testarea cu aparatul etilometru a rezultat în cazul bărbatului de 32 de ani, o alcoolemie de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat, celuilalt tânăr fiindu-i recoltate mostre biologice„, transmite IPJ Caraș-Severin.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

sursa foto: facebook// Loga N Yonut

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Sursa de Vest See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Sursa de Vest See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Sursa de Vest See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Sursa de Vest See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Sursa de Vest See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Sursa de Vest See Full Bio

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Sursa de Vest See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Sursa de Vest See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Sursa de Vest See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Sursa de Vest See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Sursa de Vest See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest