Skip to main content

Două mașini de poliție s-au ciocnit în timpul unei urmăriri! Patru agenți au fost răniți și au ajuns la spital! Fugarii au fost prinși câteva ore mai târziu

XPilates & Spa

Două mașini de poliție, implicate într-un accident, noaptea trecută, în vestul țării.

Polițiștii arădeni au plecat în urmărirea unui autoturism care nu a oprit la un control de rutină, pe raza orașului Pâncota. În timpul urmăririi, pe raza orașului Sântana, două autospeciale de poliție s-au ciocnit violent.

În urma impactului, toți cei patru polițiști implicați au fost transportați la spital.

În seara zilei de 28 octombrie a.c., în jurul orei 23:00, în cadrul unei acțiuni desfășurate pe raza orașului Pâncota, un echipaj de poliție a pornit în urmărirea unui autoturism. Autoturismul urmărit și-a continuat deplasarea, iar în orașul Sântana, autospeciala de poliție, aflată în urmărire, a intrat în coliziune cu o altă autospecială. 4 polițiști au fost transportați la spital în vederea evaluării stării lor și acordarea de îngrijiri medicale. A fost informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Chișineu Criș, urmând a fi continuate cercetările pentru vătămare corporală din culpă”, transmite IPJ Arad.

În urma evaluării medicale, doi polițiști au fost răniți grav și au rămas internați în spital, unul a fost diagnosticat cu răni care nu necesită internarea, iar al patrulea nu a fost rănit.

În paralel, Inspectoratul Județean de Poliție Arad a declanșat o cercetare internă, pentru clarificarea stării de fapt, modalitatea de intervenție a polițiștilor și luarea măsurilor care se impun.

După câteva ore, polițiștii au găsit și mașina fugarilor, abandonată pe o stradă din Olari, la aproape 10 kilometri de locul producerii accidentului.

În această dimineață, au fost depistați 4 tineri, 2 la domiciliu și 2 într-o pădure din proximitatea orașului Pâncota, toți din localitatea Pâncota, care s-ar fi aflat în autoturism. Din primele verificări, autoturismul ar fi fost condus de un tânăr de 18 ani, care a fost testat cu aparatele alcooltest și DrugTest, cu rezultat negativ. Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție și modificarea locului accidentului”, mai spun cei la IPJ.

sursa foto: aradon.ro

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, în urma unui conflict izbucnit seara trecută pe terasa unui local din municipiul Hunedoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ