Două fete de 15 ani, dispărute fără urmă! Familiile acestora sunt disperate! Cele două au plecat împreună în parc, iar de atunci nimeni nu mai știe nimic de ele

Două adolescente de 15 ani au dispărut fără urmă, iar familiile au alertat Poliția.
Fetele au dispărut de ieri seară, însă părinții au așteptat să se întoarcă acasă așa că au sesizat poliția, noaptea trecută.
Laib Diana Iulia (foto stânga) are 15 ani și a plecat de acasă din municipiul Petroșani, ieri dimineață în jurul orei 11.00. Aceasta urma să meargă la o prietenă care locuiește în Petrila.
”În data de 08 octombrie 2023, în jurul orei 02:00, Poliția Municipiului Petroşani a fost sesizată de o femeie din Petroșani cu privire la faptul că, fiica sa, Laib Diana Iulia, în vârstă de 15 ani, a plecat de acasă şi nu a mai revenit. Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că minora a plecat voluntar împreună cu o prietenă în vârstă de 15 ani, la data de 07 octombrie 2023, în jurul orei 11.00, către orașul Petrila, unde locuiește prietena sa, însă nu a mai revenit la domiciliu”, transmite IPJ Hunedoara.
Fata are următoarele semnalmentele: înălțime de aproximativ 1.60 -1.65 m, constituție atletică, păr lung, culoarea tenului este deschisă, nu poartă ochelari, față rotundă, ochi căprui.
În momentul plecării, era îmbrăcată cu pantaloni jeans negri hanorac negru şi purta pantofi sport roz, cu dungi albe.
Fata a mai plecat voluntar de la domiciliu, fiind identificată ulterior pe raza Municipiului Petroșani.
Și cealaltă adolescentă, Mândru Nicola Denisa (foto dreapta) a fost dată dispărută de tatăl său.
”În data de 08 octombrie 2023, în jurul orei 09:00, Poliţia Orașului Petrila a fost sesizată de un bărbat cu privire la faptul că, fiica sa, Mândru Nicola – Denisa, în vârstă de 15 ani, a plecat de acasă în data de 07 octombrie 2023, în jurul orelor 20.00 și nu a mai revenit la domiciliu. Din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că minora Mândru Nicola – Denisa a plecat cu Laib Diana-Iulia, din Petroșani, cu care este colegă de clasă spunându-i tatălui ei că merg în parc, însă nu a mai revenit la domiciliu”, transmite IPJ Hunedoara.
Semnalmentele fetei sunt: înălțime de aproximativ 1.65 m, constituție atletică, păr lung, șaten, culoarea tenului este deschisă, față rotundă, ochi căprui, fără semne particulare sau tatuaje, fiind îmbrăcată cu pantaloni blugi de culoare albastră cu tăieturi, hanorac roșu și pantofi sport de culoare albă.
Din momentul primirii sesizării, poliţiştii au demarat activităţi în vederea depistării minorei, care a fost dată în urmărire națională.
Persoanele care dețin informații utile depistării minorei sunt rugate să apeleze Poliția, la numărul unic de urgență 112.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Scandal în trafic, la Timișoara! Un șofer nervos a coborât din mașină și l-a luat la pumni, pe un alt conducător auto
Într-un nou episod de violență în trafic, un șofer nervos a fost acuzat că și-a pierdut cumpătul la un semafor din Timișoara și l-a luat la pumni pe conducătorul auto aflat în fața sa. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Bursă, masă, cazare și practică în companii. Oferta de nerefuzat, pentru elevii din Timișoara care termină clasa a VIII-a
Elevii care termină clasa a VIII-a și se pregătesc să își aleagă liceul au la dispoziție o alternativă care le poate asigura nu doar o calificare profesională, ci și șanse reale de angajare după absolvire. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Deținătorii de terenuri pe care crește ambrozia au timp până la finalul lunii să își curețe proprietățile! În caz contrar, riscă amenzi usturătoare
La Timișoara, odată cu apropierea sezonului cald, a început și lupta împotriva ambroziei, o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, care afectează sănătatea populației. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Ești în căutarea unui loc de muncă? Horticultura face angajări! Vezi aici ce posturi sunt disponibile
Horticultura face angajări. Societatea a scos la concurs mai multe posturi: îngrijitor spații verzi, instalator și economist. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Donezi sânge și mergi gratuit la UNTOLD! Caravana Blood Network revine la Timișoara
Organizatorii festivalului UNTOLD continuă campania de donare de sânge „Blood Network”, ajunsă la ediția cu numărul 12. Caravana mobilă ajunge la Timișoara în perioada următoare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Un nou termen în procesul lui Fritz cu ANI! Ce au decis astăzi magistrații?
Astăzi a avut loc o nouă înfățișare în dosarul privind sesizarea Curții Constituționale în procesul pe care Dominic Fritz l-a pierdut cu ANI, care l-a declarat în conflict de interese. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Festivalul Etniilor ajunge la ediția jubiliară! Timișoara celebrează diversitatea culturală a Banatului
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează duminică, 14 iunie, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
VIDEO: Tânără diagnosticată cu cancer, prima pacientă de la Clinica Odobescu, operată cu ajutorul noului robot chirurgical
La Clinica de Obstetrică și Ginecologie din cadrul Spitalului Municipal Timișoara a fost realizată prima operație cu ajutorul noului robot chirurgical. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Violență extremă! Două persoane au fost bătute crunt de un individ, în plină stradă
Caz revoltător, anchetat de polițiștii bihoreni. Un individ de 31 de ani este acuzat de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice după ce a bătut cu bestialitate două persoane. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
VIDEO: Lucrări în forță pe tronsonul de cale ferată Lugoj – Timișoara Est! A fost demontată vechea structura feroviară din zona Pădurea Verde
Cu mai puțin de o lună rămasă până la împlinirea termenului impus de PNRR pentru finalizarea modernizării Lotului 2 din magistrala feroviară Caransebeș – Timișoara – Arad, constructorul trage tare pentru a termina lucrările la timp. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Reprezentanți ai Comisiei Europene au vizitat Stația de Tratare a Apei Bega, un proiect major de modernizare a infrastructurii de apă din vestul țării
Stația de Tratare a Apei Bega din Timișoara, unul dintre cele mai mari obiective de infrastructură de apă aflate în modernizare cu fonduri europene, a fost vizitată în această săptămână de reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene – Autoritatea de Management pentru Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă (AM PDDTJ) și […]
Șoferii de tir, buni de plată! Au curs amenzile pentru cei care au condus automarfarele în zonele interzise din oraș
De la începutul acestui an, polițiștii locali au efectuat verificări în cazul șoferilor care nu au respectat legislația și au condus sau staționat maşini de mare tonaj în zone interzise din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Scandal violent pe terasa unui local, între mai mulți bărbați! Situația a degenerat când unul dintre indivizi a scos un cuțit
Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, în urma unui conflict izbucnit seara trecută pe terasa unui local din municipiul Hunedoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Impact devastator, pe centura Timișoarei! Un om a murit pe loc, într-un accident în care au fost implicate trei mașini și un tir
S-a dat alarma, în urmă cu foarte puțin timp, după un accident rutier grav, petrecut pe șoseaua de ocolire a Timișoarei, în zona localității Giroc. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Video: Durere fără margini! Matias, copilul ucis într-un accident cumplit, la Dumbrăvița, condus pe ultimul drum, de o mare de oameni
Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Alin Popoviciu, un politician care nu poate fi luat în serios! Marilen Pirtea: Spune lucruri doar pentru efectul mediatic
Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu, care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
De la remorca PSD, la căruța USR! Primarul din Buziaș prevede un viitor sumbru pentru PNL, în timp ce Pirtea îl așteaptă cu demisia
PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Rețele noi de apă și canalizare în patru localități din Timiș! Investițiile se ridică la peste 33 de milioane de lei
Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio









Lasă un răspuns