Skip to main content

Doliu în lumea medicală! Medicul ortoped Horia Vermeşan s-a stins din viaţă, după o grea suferinţă

XPilates & Spa

Unul dintre cei mai renumiţi şi apreciaţi medici din Timişoara, ordopedul Horia Vermeşan, a murit astăzi, la vârsta de 78 de ani.

Anunţul a fost făcut de directorul Spitalului Judeţean Timişoara, acolo unde medicul Vermeşan a profesat mai bine de patru decenii.

„Astăzi, de curând, cel care a fost și va rămâne Prof Dr Horia Vermeșan, doctorul, dascălul, liderul, omul deosebit, colegul și prietenul nostru a părăsit lumea aceasta…dar Horia va rămâne în amintirile și sufletele noastre și în rugăciunile pe care le vom înălța către Dumnezeu, să îl primească la El și să aibă grijă de sufletul său. Condoleanțe familiei îndurerate”, a scris Dorel Săndesc, mangerul Spitalului Judeţean Timişoara.

Horia Vermeşan s-a născut pe data de 31 august 1945, în comuna Chevereşu Mare, judeţul Timiş

A absolvit Liceul Carmen Silva, apoi Facultatea de Medicină, iar în 1990 a devenit medic primar.

Din anul 1997 a fost profesor universitar la catedra de Ortopedie şi Traumatologie din cadrul U.M.F. Timişoara.

De-a lungul timpului a ocupat funcţia de director al DSP Timiş, preşedintele al Societăţii de Ortopedie şi Traumatalogie Româno – Italo – Spaniolă şi a fost membru în peste 30 de societăţi medicale din străinătate şi din ţară.

În anul 2000 a obţinut calitatea de conducător de doctorate şi a devenit referent la 41 de teze de doctorat.

A publicat 23 de monografii şi este coautor la un număr de patru Tratate de Medicină.

Are în palmares cinci brevete de invenţii, dintre care două au fost premiate la Salonul Internaţional de la Geneva (1999) şi Bruxelles (2009), un număr de peste 400 lucrări publicate şi comunicate.

În cadrul cercetării a participat la 16 granturi internaţionale şi naţionale şi la un număr de 8 studii clinice.

Horia Vermeşan a început, în anul 2004, o colaborare româno – americană în domeniul chirurgiei spinale împreună cu Scott Webb – Florida Spine Institute, realizând primele artroplastii de faţete articulare TFAS.

Ca urmare a acestei colaborări a înfiinţat un compartiment de chirurgie spinală în cadrul Clinicii din Timişoara, compartiment care rezolvă patologia coloanei vertebrale.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Sursa de Vest See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Sursa de Vest See Full Bio

Poster for EPICA 'Heart of the Jungle' with date 12.06 2026, listing Pascal Junior, Jay Ko, Silviu Andrei, DJ Romique, Mindblow, B.Mike, and others

Timișoara va găzdui vineri un eveniment caritabil dedicat sprijinirii copiilor cu autism și familiilor acestora, organizat în cadrul platformei de impact social EPICA. Sursa de Vest See Full Bio

Meteorologii au emis un cod galben de vânt și instabilitate atmosferică, ce vizează mai multe județe din partea de vest și nord-vest a țării. Sursa de Vest See Full Bio

Ai adoptat un câine, însă acesta nu s-a integrat încă în noul cămin sau simți că nu ai reușit să construiești o legătură puternică cu el? Sursa de Vest See Full Bio

Two men in business attire: left man outdoors at a construction site gesturing with a raised finger; right man in a blue plaid suit posing against a white background.

Ceea ce se întâmplă în aceste zile în PNL Timiș este mai mult decât o simplă dispută internă. Este o demonstrație de forță a lui Alfred Simonis și, în același timp, o dovadă a slăbiciunii cronice care a transformat filiala liberală într-o anexă a PSD. Sursa de Vest See Full Bio

Electric scooter lying on its side on a tiled pavement, with the deck and wheel visible in sunlight

În contextul îngrijorător al numărului tot mai mare de incidente în care au fost implicați tineri pe trotinete electrice, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș și Inspectoratul de Poliție Județean Timiș își unesc eforturile pentru promovarea unui comportament responsabil în trafic. Sursa de Vest See Full Bio

Young girl wearing a beige cap paints a colorful mural on a bright blue wall outdoors, holding a paintbrush and can of yellow paint.

Asociația Acasă în Banat dă startul celei de-a opta ediție a proiectului Color the Village. Astfel, satul Macedonia, din județul Timiș, devine, începând de mâine, gazda a peste 400 de voluntari din întreaga țară, care vor înfrumuseța localitatea. Sursa de Vest See Full Bio

Smiling woman in a white athletic jacket and blue pants poses beside a large circular race medal cutout at a marathon event.

UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea care s-a consacrat drept cel mai prestigios maraton din vestul României, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Vor fi probleme cu apa, în mai multe localități din județ, ca urmare a unor lucrări efectuate de angajații Aquatim. Sursa de Vest See Full Bio

Man in suit giving a formal speech at a wooden podium with the Romanian presidential emblem, flanked by EU and Romanian flags.

În contextul negocierilor privind formarea unui Guvern tehnocrat, USR Tineret a adoptat o poziție oficială pe această temă și le cere liderilor de la nivel național să nu susțină instalarea unui astfel de executiv. Sursa de Vest See Full Bio

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Timiș, inspectori de muncă și de mediu și rerezentanți ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală au descins astăzi la o adresă din Timișoara, într-un dosar penal privind săvârșirea unor infracțiuni la regimul protecției mediului. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest