Skip to main content

Doi adolescenți reținuți de Poliție, după ce au pus intenționat osii metalice pe calea ferată! Un tren de pasageri a lovit un astfel de obstacol!

XPilates & Spa

Doi adolescenți au fost reținuți de polițiști, după ce au pus două osii metalice pe șinele de cale ferată.

Mai exact, sâmbăta trecută, un tren de călători care circula pe magistrala 100, pe ruta București – Timișoara, a lovit o osie metalică amplasată pe calea ferată în zona stației Crușovăț, județul Caraș‑Severin. Garnitura în cauză, IR 1691, transporta circa 30 de pasageri la momentul incidentului.

După oprirea garniturii pentru cercetări la fața locului — de aproximativ o oră — trenul și-a reluat drumul spre destinație și din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Ancheta deschisă de autorități a dus la identificarea a doi minori suspectați că au plasat osia pe șine. Cei doi au fost reținuți, iar pentru fapta lor s-a deschis dosar penal pentru distrugere sau semnalizare falsă.

În urma activităților investigative desfășurate de polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Caraș-Severin din cadrul SRPT Timișoara, au fost identificați doi minori bănuiți de amplasarea celor două osii metalice pe linia de cale ferată în zona stației CF Crușovăt. Cei doi minori au fost depistați și conduși la sediul poliției împreună cu reprezentanții legali. Având în vedere gravitatea faptelor și riscul major generat pentru siguranța circulației feroviare, polițiștii au dispus reținerea celor doi minori, în conformitate cu procedurile prevăzute de legislația în vigoare”, transmite IPJ Caraș-Severin.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș.

De asemenea, polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Caraș-Severin s-au sesizat din oficiu pentru săvârșirea infracțiunii de neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasa, din culpă.

Autoritățile avertizează: orice intervenție neautorizată asupra infrastructurii feroviare reprezintă un risc major pentru siguranța circulației. Cercetările continuă, sub supravegherea procurorului de caz.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Elevii care termină clasa a VIII-a și se pregătesc să își aleagă liceul au la dispoziție o alternativă care le poate asigura nu doar o calificare profesională, ci și șanse reale de angajare după absolvire. Sursa de Vest See Full Bio

Horticultura face angajări. Societatea a scos la concurs mai multe posturi: îngrijitor spații verzi, instalator și economist. Sursa de Vest See Full Bio

Organizatorii festivalului UNTOLD continuă campania de donare de sânge „Blood Network”, ajunsă la ediția cu numărul 12. Caravana mobilă ajunge la Timișoara în perioada următoare. Sursa de Vest See Full Bio

Astăzi a avut loc o nouă înfățișare în dosarul privind sesizarea Curții Constituționale în procesul pe care Dominic Fritz l-a pierdut cu ANI, care l-a declarat în conflict de interese. Sursa de Vest See Full Bio

Group of people in traditional folk costumes performing a dance on an outdoor stage in front of a yellow historic building.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează duminică, 14 iunie, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor. Sursa de Vest See Full Bio

Caz revoltător, anchetat de polițiștii bihoreni. Un individ de 31 de ani este acuzat de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice după ce a bătut cu bestialitate două persoane. Sursa de Vest See Full Bio

Orange Hitachi excavator on a muddy construction site lifting blue straps near a railroad line.

Cu mai puțin de o lună rămasă până la împlinirea termenului impus de PNRR pentru finalizarea modernizării Lotului 2 din magistrala feroviară Caransebeș – Timișoara – Arad, constructorul trage tare pentru a termina lucrările la timp. Sursa de Vest See Full Bio

Group of six people in hard hats and high-visibility vests having a discussion in an industrial plant with metal pipes and equipment in the background.

Stația de Tratare a Apei Bega din Timișoara, unul dintre cele mai mari obiective de infrastructură de apă aflate în modernizare cu fonduri europene, a fost vizitată în această săptămână de reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene – Autoritatea de Management pentru Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă (AM PDDTJ) și […]

White Volvo semi-truck in traffic on a city street, flanked by cars and tall buildings under a blue sky.

De la începutul acestui an, polițiștii locali au efectuat verificări în cazul șoferilor care nu au respectat legislația și au condus sau staționat maşini de mare tonaj în zone interzise din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Sursa de Vest See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Sursa de Vest See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Sursa de Vest See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Sursa de Vest See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest